La La Land (2016)
Musical din 2016, de Damien Chazelle.
Cu Emma Stone şi Ryan Gosling.
O mulţime de Oscaruri dintre care lipseşte, probabil din greşeală, ăl mare. Dar a fost cât pe ce…
Mărturisesc că mi-e tot mai greu să-i pricep pe tipii de la Academie. Doar dacă apreciază filmele legaţi la ochi, precum Justiţia: uneori se potriveşte, de cele mai multe ori, nu. Acum nu.
Adevărul e că nu-i uşor să faci un musical bun. S-a dus vremea Parapluielor din Cherbourg… După 50 de ani ţin minte din el nu chiar povestea în sine (adică pretextul), dar scene întregi cântate şi dansate cu pasiune, cu har. Că de-aia-i musical! Iată: „Alors, du mariage on reparlera plus tard / Avec ce que se passe en Algérie en ce moment / Je ne reviendrai pas d’ici longtemps”. E ceva să-ţi aminteşti după atâta vreme!
Ca să nu mai vorbesc de Cântând în Ploaie, altă capodoperă! Sau Un American la Paris, la care mai şi fac aluzie. Dar filmul ăsta ce atuuri are? Că eroii sunt frumoşi şi talentaţi (sau cel puţin aşa zic ei)? Dar cine nu-i frumos şi talentat în Los Angeles, oraşul stelelor? E clar că era nevoie de mai mult de-atât, de o sclipire.
Dar sclipirea lipseşte. Filmul e dezlânat, scenaristul, regizorul şi mai ales monteurul (cel cu foarfeca) n-au reuşit să decidă în timp util cărei teme să acorde ponderea: dramei psihologice, poveştii de iubire cu/fără happy end, filozofiei artei, sau muzicii şi dansului. Aşa că totul rămâne în coadă de peşte şi ponderea revine banalităţii.
Iar imaginea, grafica, sunt la fel de dezlânate şi incoerente. Aş putea să demontez filmul scenă cu scenă, dar nu merită efortul. Pur şi simplu nu-l merită. Nici măcar n-aş fi scris despre el dacă n-ar fi fost perplexitatea pe care mi-a produs-o obţinerea atâtor premii. Măcar am făcut-o ca să-mi salvez cititorii de la o pierdere de vreme şi de la o enervare fără rost. Cred că ar trebui să-i tragă de mânecă cineva pe domnii aceia, pentru că nu sunt la prima abatere.
Nota: 4/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=n7NuVzl5PkQ’]