Lost Highway (1997)
Regia: David Lynch
Distribuția: Bill Pullman, Patricia Arquette, Balthazar Getty, John Roselius
‘Lost Highway’ face parte dintr-o categorie de filme care descumpănește pe mulți dintre spectatori, îi entuziasmează pe alții, stârnește discuții interminabile și generează reacții extreme. Bun venit în universul majorității filmelor lui David Lynch, un univers în care intrigile cinematografice și scurgerea timpului își au legile lor, în care realitatea și visul se confundă. Lynch este cel mai recent artist suprarealist. Nu știu dacă și ultimul, dar cert, cel mai important dintre suprarealiștii care ne sunt contemporani.
Ca orice film sau operă de artă complexă, putem aborda ‘Lost Highway’ din mai multe puncte de vedere. Este un ‘film noir’ în care avem de-a face cu crime, gangsteri, polițiști, violență și erotism. Este un film de artă în care vom regăsi estetica cinematografică a filmelor lui David Lynch pe care în momentul lansării filmului o cunoaștem deja bine din ‘Blue Velvet’ și ‘Twin Peaks’. Putem încerca să urmărim logica acțiunii, să citim explicațiile fan-ilor lui Lynch (inclusiv în comentariile de la IMDb) și putem construi propria noastră teorie în care să încercăm să găsim explicații pentru dedublarea personajelor principale (același personaj masculin întruchipat de doi actori – Bill Pullman și Balthazar Getty, două personaje feminine jucate de aceeași actriță – Patricia Arquette). Ne putem cufunda în atmosfera de horror care este construită cu măiestrie folosing tehnicile lui Hitchcock amplificate în stilul lui Lynch. Sau ne putem pur și simplu lăsați purtați de imaginația regizorului acceptând faptul că ne aflăm într-un vis. Sau coșmar.
Într-un fel, cred că este mai ușor de urmărit și de acceptat ‘Lost Highway’ astăzi decât cu două decenii în urmă. Spectatorii sunt ceva mai familiari astăzi cu ambiguitățile din scenarii în filme în care nu totul este explicat în detaliu și nu totul se potrivește logicii carteziene și scurgerii lineare a timpului. Calitatea filmului constă însă și în măiestria realizării.
Din oricare dintre perspectivele enumerate privim filmul, el satisface – ca horror, ca film oniric, ca thriller erotic, ca mister. Banda muzicală excepțională îl încadrează pe Lynch alături de Hitchcock și Polanski în categoria regizorilor care știu să mânuiască sunetul la fel de bine ca imaginea. ‘Lost Highway’ nu este un film lejer și cere eforturi în a-l urmări, dar eforturile trebuie îndreptate în altă parte decât spre găsirea explicațiilor ‘logice’ a ceea ce vedem pe ecran. Majoritatea spectatorilor vor găsi, cred, că eforturile lor sunt răsplătite.
