Degas: Passion for Perfection (2018)
Regia: David Bickerstaff
Am avut șansa de a vizita cu o lună în urmă Muzeul Fitzwilliam din Cambridge, o instituție respectabilă, concepută ca loc de reculegere spirituală și descoperire a unei selecții alese de comori ale artei și civilizației, modelat (păstrând proporțiile) după British Museum și Louvre. Muzeul păstrează între exponatele sale prețioase cea mai consistentă colecție a lucrărilor lui Edgar Degas care poate fi admirată în Marea Britanie, ceea ce a făcut din acest loc o gazdă firească pentru expoziția ‘Degas: Passion for Perfection’ de acum doi ani. Nu am avut șansa de a vedea acea expoziție, dar vizionarea filmului documentar regizat de David Bickerstaff în seria ‘Exhibitions on Screen’, precum și amintirea muzeului din Cambridge cu sălile în care pășisem recent, ca și întâlnirea cu lucrările lui Degas și la Fitzwilliams și la alte mari muzee ale lumii au constituit o experiență virtuală aproape perfectă.
Degas este unul dintre cei mai apreciați pictori din istoria artei moderne, dar și unul dintre cei mai puțin înțeleși sau poate chiar dintre cei mai greșit interpretați. Asocierea sa cu impresionismul este în primul rând una legată de generație și de cercurile sociale și artistice cu care a fost asociat. Degas a expus într-adevăr împreună cu maeștrii impresioniști și a făcut parte din grupul lor, cu mulți a fost cel puțin pentru o vreme prieten. Artistic însă, metoda sa a fost polarizant de contrară acestora. Spontaneității impresionistilor, Degas le opune, mai mult decât orice alt pictor al perioadei sale, o migăloasă muncă de continuă cizelare. Este ceea ce sugerează și titlul expoziției și al filmului.
Picturii în aer liber preferată de Monet sau Cezanne, Degas ii preferă munca în studio, în care și-a petrecut o mare parte din viață. Exuberanței sociale și lumii saloanelor Degas i-a preferat recluziunea, amplificată de diminuarea vederii și de boli în ultimele decenii de viață. Și totuși, Degas nu a încetat în niciun moment să explore, să se adapteze, să caute noi mihjloace de exprimare artistică. Din acest punct de vedere, el a fost sincron cu colegii de generație, poate chiar i-a depășit pe mulți în viziune și modernitate. Abia după moartea sa au început să fie descoperite comorile acumulate în studio, căci pictorul vânduse cu zgârcenie în timpul vieții din lucrările sale, doar minimul necesar unei existente decente, dar modeste.
Toate aceste elemente artistice sunt bine explicate în excelentele comentarii ale documentarului ‘Degas: Passion for Perfection’. Nivelul este cel cu care ne-a obișnuit această excelentă serie. Vizual, operele de artă sunt filmate excepțional, dezvăluind detalii greu de observat cu ochiul liber, chiar și atunci când ne aflăm în fața lor. Experții sunt aleși excelent dintre curatorii expoziției, directori și specialiști de la marile muzee, artiști contemporani. Prezentarea biografică este cronologică, și aduce multe detalii esențiale, dar nu pe toate. În cazul lui Degas avem de-a face cu o personalitate complexă, cu multe umbre și contradicții. Acestea din urmă sunt prezentate parțial și cu reținere. Poate este firesc, dar este incomplet. Pe lângă antisemitismul său virulent descris în film (Degas a făcut parte din partida anti-Dreyfus în marea schismă care a sfâșiat societatea franceză a epocii) au mai existat și alte aspecte întunecate, documentate sau deduse, despre care se poate află citind unele dintre biografiile artistului. Trecerea lor sub o tăcere discretă și politicoasă este singurul aspect care diminuează valoarea acestui documentar aproape excepțional.
