Hors du Temps (2024) – În afara timpului
Nominalizat pentru Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin şi pentru MAMI Mumbai Film Festival (2024)
Regia: Olivier Assayas
Distribuţie: Vincent Macaigne, Micha Lescot, Nine D’Urso şi Nora Hamzawi
A fost acum cinci ani un timp în care se făcea că zborul secundelor şi vibraţiile vieţii tindeau să se lase antrenate într-un dans nou, cu ritmuri agitate. Şi pe măsură ce mintea încerca, la rândul ei, să îşi şopţească, încrezătoare, că veştile sosite în fiecare zi din China nu vor depăşi prea repede alte graniţe, pandemia de Covid-19 s-a transformat, încet dar foarte sigur, într-unul dintre cei mai puternici şi mai îndârjiţi stăpânitori ai acestei lumi. La început, totul părea desprins dintr-un veritabil scenariu de film, în care actorii eram chiar noi, cei porniţi la lupte pentru cucerirea ultimelor rămăşiţe de ulei, făină, conserve, detergent şi alte produse care păreau să ne certifice supravieţuirea în condiţii decente. Iar în acest timp, drumul de acasă la serviciu devenea mult mai ușor, nepresupunând decât o simplă traversare dintr-o cameră în alta, completată de o binevenită escală prin jurul televizorului, ridicat acum la rangul de purtător de cuvânt al viitorului.
Rând pe rând, întreg slalomul printre ştirile aducătoare de panică, l-a transformat pe om într-un adevărat erou, chemat acum la o luptă pe viaţă şi pe moarte cu o lume în care purtarea riguroasă a măştii şi a mânuşilor a devenit unitatea de măsură a grjiii pentru tine şi celălalt, în care psihoterapeutul era privit, nu de puţine ori, drept cel mai bun prieten, în care chiar şi cele mai simple activităţi gospodăreşti au primit rolul de remedii necesare supravieţuirii sănătoase a minţilor condamndate, parcă, la fragilizare.
Şi totuşi, chiar şi pe această cale preschimbată, cu sau fără voie, într-o arenă înţesată până la refuz cu frustrări, nelinişti şi fapte plăsmuite sub norul ameninţător al incertitudinilor şi neputinţelor, jocurile destinului au continuat, întrezărind o geană de lumină. Căci pe măsură ce omul s-a arătat un învăţăcel destoinic al tuturor regulilor înscrise în diversele ordonanţe emise de cei aflaţi la putere, un alt duel atroce se dăltuia prin freamătul secundelor, punând faţă în faţă raţiunea şi nevrozele, liniştea vindecătoare şi acele frânturi dintr-un prezent vestitor de boală, izolare, şomaj şi moarte, în care chiar şi cele mai fireşti gesturi puteau fi catalogate drept obsesii.
Iar în tot acest timp, un strigăt deznădăjduit al sufletului părea să îşi ceară, insistent, dreptul la evadare şi plonjare în oceanul vieţii. Şi aşa se face că, la fel ca în oricare altă poveste pornită în căutarea unui final senin, jocul haotic al secundelor s-a lăsat întrerupt de o corolă de luni în care fiecare umbră de panică şi suferinţă părea să îşi afle un răspuns nebănuit. Căci după ce şi-a dezinfectat mâinile, şi-a adaptat freamătul cotidian la starea de izolare şi şi-a completat cu seriozitate toate declaraţiile, urmărind atent sfaturile medicilor, omului i-a fost dată lecţia îngăduinţei de a-şi redeschide ochii şi inima în faţa adevăratelor frumuseţi ale acestei lumi. Treptat, el a învăţat să întrezărească în fiecare dintre resursele dobândite în trecut o cale de a ieşi cu fruntea cât mai sus din oceanul de frici hrănite cu discuţii depotrivă alarmante şi lipsite de sens. Iar pe măsură ce zilele de retragere din lumea dezlănţuită păreau a se transforma într-o înnebunitoare stază pe tărâmul neputinţei, fiecare colţ al casei părea la rândul lui conectat la un album nesfârşit de întâmplări, vibraţii şi cuvinte vindecătoare.
Pendulând printre ele, fiecare dintre noi am înţeles că a sosit momentul să învăţăm că dincolo de pandemia cea purtătoare de agitaţie şi suferinţă se află o pauză miraculoasă care, departe de a sfida goana cotidiană, a retrezit în om demult pierduta minunare în faţa spectacolului fascinant al vieţii. Şi în vreme ce casa a redevenit tărâmul dragostei, al amintirilor duioase şi al rugăciunii, arta a devenit şi ea o cale de lăsa mintea să călătorească nestigherită, fără vreo declaraţie semnată în prealabil, printre sunetele muzicilor, printre semnele negre dăltuite pe diverse pagini albe sau chiar pe tărâmul nesfârşit al culorilor, luminilor şi umbrelor împletite prin albumele de artă. Iar puţin mai târziu, însăşi natura a început să îşi dezvăluie povestea cea ţesută printre foşnetele frunzelor, printre şoaptele firelor de iarbă şi floare sau printre cânturile gingaşe ale păsărilor care păreau să ne invite să le descoperim, cu paşi timizi sau hotărâţi, transformând frica de a trăi într-o lume guvernată de pandemie într-o oază de calm, răbdare şi speranţă.
Şi aşa se face că, tocmai inima acestei păduri greu de cuprins cu privrea de dincolo de marea ticsită de copaci a fost aceea care s-a conectat la ritmurile agitate ale omului, vestindu-l că, de fapt, fiecare semn al existenţei nu este altceva decât un portal către un început, plăsmuit pe tărâmul unui trecut deopotrivă greu de purtat şi demn de a fi iertat. Căci în vreme ce paşii omului prin lumea lui devin ocazii binevenite de întâlnire şi dialog cu ceilalţi, iar mai apoi de cunoaştere lucidă a sinelui, moartea se dezvăluie, la rândul ei, nu doar ca deznodământ inevitabil şi ameninţător, ci mai ales ca şansă a spiritului de a renaşte şi a se reînveşmânta cu mantia luminoasă de mesager al dragostei.
În afara timpului / Hors du Temps poate fi urmărit în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.
Nota: 9.5/10
(Surse imagini: https://www.premiere.fr/, https://www.cinemagia.ro/)
