Bright Star (2009)Regia: Jane Campion
Actori: Ben Whishaw, Abbia Cornish
Trebuie sa fie destul de frustrant pentru ca cineva sa investeasca asa de multa arta si cunostinte cinematografice si cred ca destula pasiune si sensibilitate pentru personaje si vremurile lor si apoi sa citeasca un astfel de feedback. Totusi, eu nu pot ascunde faptele. Mi-au placut destule lucruri in ultimul film al lui Jane Campion. Aproape fiecare scena este o capodopera vizuala in privinta peisajului, culorilor, amplasamentului actorilor, unghiurilor camerei de filmat. Este o frumusete sa le privesti. Dar nimeni nu vine la filme asa cum vine la muzeu si chiar si pentru o vizita la muzeu, doua ore de frumusete continua fara o pauza sunt plictisitoare.
Actorii principali sunt bine alesi, ei sunt figuri proaspete si frumoase (Abbie Cornish) si expresive (Ben Whishaw-John Keats) si in film apare, de asemenea, cel mai adorabil actor roscat pe care l-am vazut vreodata (numele lui este Eddie Martin). Personajele se dezvolta, oamenii vorbesc si se indragostesc, iubirea se destrama, viata se prabuseste si exista multa poezie in toate acestea, poezie spusa cu voce tare, dar nimeni nu vine la cinema asa cum merge la un cenaclu in care se citeste poezie. Este nevoie de putina actiune, este necesar un pic de suspans si este tocmai ceea ce ii lipseste lui „Bright Star”. Aflam tot ceea ce se poate si se va intampla inca de la inceput si singura necunoscuta pe care o poate oferi filmul este cat de rapid sau cat de incet se vor scurge cele 119 minute. Ei bine, mi s-au parut destul de lungi la sfarsitul filmului.
Jane Campion se reintoarce in lumea filmelor de epoca, ce au facut-o faimoasa cu „The Piano”. Intre timp, ea facuse cateva filme de alt gen („Holy Smoke”, „In the Cut”), care mi-au placut mai mult fata de opiniile criticilor obisnuiti sau ale comentatorilor de pe IMBb. Se pare ca situatia s-a inversat cu „Bright Star”.
