Bienvenue chez les Ch’tis (2008)
Regia: Dany Boon
Distribuția: Dany Boon, Kad Merad, Zoe Felix
Guest post by Andreea-Movies as Mentors.
Voia bună ce o denotă un film a fost și va fi întotdeauna un criteriu pentru spectatorii de cinema, deoarece cei mai mulți dintre ei merg la filme pentru a evada din realitate. Bineînțeles că cinefilii ‘rafinati’ preferă filmul cult, filmul care susține părerea regizorului Jacques Rivette, ce afirma: „Rolul cinematografului este să distrugă mituri, să demobilizeze, să imprime o stare de pesimism spectatorilor; rolul său este să îi scoată pe oameni din cocoane și să îi împingă spre un teritoriu al groazei”. (citat preluat din publicația Film Menu). Intersecția dintre cele două categorii nu este neapărat o mulțime nulă.
Bienvenue chez les Ch’tis este o comedie franceză, lansată în 2008 și care a devenit în scurt timp cel mai vizionat film francez al tuturor timpurilor, detronând La Grande Vadrouille (1966) cu Bourvil și de Funes, și fiind detronat la rându-i de Intouchables în 2011.
Filmul prezintă imaginea ‘de stereotip’ a populației franceze din nordul Franței, o zona despărțită de restul Franței de clima rece, oamenii neprimitori, dialectul vorbit; sau, cel puțin, acestea sunt prejudecățile celor din sud despre vecinii din nord. In prim plan, îl avem pe un administrator de poștă din sudul Franței, Philippe, care, datorită unor circumstanțe nefericite dar, de un umor extraordinar, ajunge să fie pedepsit și trimis spre un teritoriu al groazei, aflat în nordul Franței, Bergues, de care toată lumea fugea. Așadar, Philippe trebuie să-și lase soția îmbufnată și nemulțumită de incapacitatea soțului de a fi primit un transfer pe Coasta de Azur, pentru a merge în nordul Franței, ca manager al poștei din Bergues. Pedepsit de soție și de angajator, îmbrăcat ca pentru Polul Nord, cu un început de depresie, se urcă în mașina ce avea să-l poarte spre o destinație necunoscută, pentru care până și poliția rutieră are oroare; drept dovadă că îl iartă pe bietul șofer ce avea o viteză atât de mică, încât încurca circulația.
Ajuns în Bergues, Philippe este întâmpinat de Antoine, unul din lucrătorii de la poștă, care avea să-i fie ghid și prieten în noul oraș. Acesta îi face cunoscută viața din oraș și treburile poștei, iar Philippe avea sa înțeleagă în curând că prejudecățile erau exagerate, că locuitorii nordului Franței sunt simpatici și uniți, că le place să trăiască viața din plin. Singura problemă, care reprezintă un impediment pentru o discuție sănătoasă, este dată de modul în care locuitorii acestei zone pronunță cuvintele. Faptul că Dany Boon, regizor, scenarist și actor în film, s-a născut într-o zonă în care se vorbește dialectul Ch’tis, l-a ajutat să construiască dialoguri de un umor incredibil. Dialectul localnicilor, felul lor de a pronunța cuvintele transformă orice încercare de comunicare într-un eșec; situațiile sunt dintre cele mai comice și se merge destul de mult pe sintagma “surdul nu aude, dar le potrivește”.
Acțiunea devine cu adevărat interesantă după câteva săptămâni petrecute în acest ținut friguros, când, chiar dacă lucrurile decurg foarte lin și distractiv pentru managerul de poștă Philippe, totuși acesta o minte pe soția sa, spunându-i tot felul de lucruri îngrozitoare despre acel oraș și locuitorii lui. Totul pare să decurgă normal până când soția decide că e de datoria ei să fie alături de soț „la bine și la rău”.
Aici, Philippe, împreună cu prietenii din Bergues, începe o adevărată aventură pentru a-i prezenta soției condițiile inumane în care a trăit el în ultimele luni. Dar soția este perspicace și ghicește imediat despre intenția soțului, doar că preferă să intre în jocul inițiat de acesta.
Pe de altă parte, Philippe leagă o prietenie adevărată cu Antoine, postașul care suferă din dragoste și care preferă să-și înece amarul în băutură. Prietenia lor a dus la rezolvarea problemelor de ambele părți și tocmai acest lucru îl împiedică pe Philippe să plece din noua casă în momentul în care se ivește ocazia.
Momentele de umor sunt la fiecare pas și, chiar dacă din punct de vedere regizoral, Boon nu aduce nimic inovator, scenariul și jocul artistic vin cu forță și recuperează orice minusuri. Până la urmă, acest film se vrea mainstream, un film realizat pentru noi toți, care să aducă zâmbetul pe buze și să ne facă să uităm de grijile cotidiene. Danny Boon (al cărui umor îl iubesc încă din 2006, datorită rolului din Mon Meilleur Ami), în rolul lui Antoine, și Kad Merad, în rolul lui Philippe, sunt prezențe care iau fața camerei; se simte plăcerea cu care au participat la acest proiect și dorința de a arăta că oamenii din nordul Franței chiar sunt simpatici, iar prejudecățile nu ar trebui să existe.
Nota: 9/10 (pentru situațiile de un umor incredibil)
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=EZpkYcIYlDc’]
1 comment