Banat (Călătoria) (2015)
Film realizat in coproductie Italia, Romania, Bulgaria, Macedonia
Regia: Adriano Valerio
Scenariul: Ezio Abbate, Adriano Valerio
Distributia: Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, Stefan Velniciuc, Ovanes Torosian, Piera Degli Esposti
Adriano Valerio ni se destainuie ca a fost inspirat de o poveste adevarata prin care a trecut un prieten al sau in Banatul romanesc.
Sigur, sunt multe povesti adevarate care isi pun amprenta pe experiente cinematografice si pana la urma, toate vorbesc despre oameni, mai mult sau mai putin simpli, mai mult sau mai putin dezamagiti, mai mult sau mai putin singuri, dar mai toate aceste povesti – dincolo de tristete, necazuri si zbateri de zi cu zi, ne lasa sa intrevedem speranta unei zile de maine mai bune, mai insorite, mai optimiste.
Acesta este si cazul povestii celor doua singuratati dezamagite de inutilitatea vietii lor, prin care nu reusesc sa se implineasca. Ivo si Clara. Doua singuratati care se intersecteaza in Bari. Fiecare porneste singur pe drumul cautarii de sine. Distanta care se intinde intre ei (1453 km), ea ramanand in Bari sa calafatuiasca si sa vopseasca carenele barcilor (cu perspectiva unui inevitabil somaj si mai ales cu perspectiva de a deveni mama singura), el pornind catre un angajament pe un post de agronom in Banatul Romaniei, reprezinta pana la urma puntea care ii uneste. Mai intai prin corespondenta, mai apoi prin calatoria catre ei insisi, singuri spre a incheia in doi.
Momentele pana la reintalnirea celor doi, Clara venind in Banat, sunt si triste, dar si pline de un umor gros. Pe deoparte – in Bari, Clara impreuna cu signora Nitti (proprietara apartamentului), in cautarea catelusei Berarda, ratacita prin cartier, adulmecand briza, dar in cautarea masculilor amatori de acuplare … pe de cealalta parte, Ivo cu Cristian si cu Ion, la muncile pe care le implica livada de meri si de pruni, dar si la distractia halucinanta cu muzica, dans, bere si vin de la fostul camin cultural in cea mai deplorabila stare.
Exista o alternanta continua intre scenele celor doua lumi, lumile si vietile celor doi. Tensiunile celor doua lumi defuleaza superb in doua duete ciudate. Pe de o parte este Clara si signora Nitti, baletand in miscarile linistitor-unduitoare ale trupurilor, in acordurile moi ale incantatiilor japoneze, pe de cealalta parte, Ivo si Cristian, seara, dupa o zi de munca, tolaniti unul langa celalalalt, in capul oaselor, in patul amarat din satul romanesc, plimband o sticla de la unul la altul si cu ochii intr-un televizor vai de mama lui.
Filmul este fragmentat in capitole si este extrem de interesanta aceasta baleere intre momentele si ambientele si problemele dezolante si momentele pline de un umor indescriptibil. Peste toate plutind sunetul frust, vibrant, al naturii, al mediului inconjurator, al oamenilor.
Si spune fostul mare fotbalist Ion (angajatorul lui Ivo) ca “romanii sunt ca soarele, se nasc in est si merg sa moara in vest” (e vorba de emigrarea spre alte locuri, mai “europene”). In timp ce, iata, aceasta poveste ne prezinta o experienta inversa, vine europeanul in Romania. Si nu e un singur caz. Au si locurile noastre farmecul lor indescriptibil (dar nu burghez) 🙂 .
O poveste trista, o tristete alimentata si de natura cenusie a iernii aspre si de dezolarea sufletelor oamenilor incercati de soarta, dar dincolo de asprime si tristete, vedem si speranta zambetelor si pofta de ras si puterea de a sadi samburii iubirii.
Cinematografia semnata de Jonathan Ricquebourg este minimala si dezvaluie mai degraba uratul, sordidul, insa sunt cateva cadre memorabile in opinia mea, care mi-au ramas pe retina si v-as semnala un tablou optimist, in care ninge si prin fereastra luminata a casutei banatene, se vad siluetele celor doi protagonisti.
Edoardo Gabbriellini si Elena Radonicich nu sunt deosebit de impresionanti prin jocul lor actoricesc, poate doar interpretul lui Ivo sa reuseasca uneori sa-si dezvaluie printr-un zambet sau o privire, interiorul placut si curat al personajului sau. Insa Stefan Velniciuc se ridica clar deasupra acestora doi. O interpretare de scoala buna romaneasca, as zice! Si Piera Degli Esposti, o cunoscuta si apreciata actrita italiana, coloreaza pitoresc aceasta productie, cu umor amar si ironie inteligenta.
In concluzie, cat de grea si trista poate fi clipa, ora, ziua … exista intotdeauna un maine (domani), care poate fi mai bun. Cum se spune, soarele va rasari si pe strada noastra. Mai ales cand esti tanar si in putere. Si o livada de meri salvata din ghearele iernii geroase.
Eu una va recomand acest film, putin mai altfel decat productiile cu care ne serveste constant piata.
Extrem de dragut si inspirat gestul distribuitorului, care a oferit fiecarui spectator, la finalul filmului, pe langa poster, cateva mere (vreau sa cred ca din productia de Voinesti – unde s-au desfasurat filmarile) si cateva indemnuri simpatice inscriptionate pe buline sugerand tot merele … si anume “ Merele combat stresul si oboseala. La fel si filmele europene.” “Pentru sanatatea dumneavoastra, consumati film european.” Dixit!
Nota: 6.5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=YniOW294SQs’]
