1001 filme pe care trebuie sa le vezi intr-o viata Filme Recomandat

American Beauty (1999)

American Beauty (1999)
Regia: Sam Mendes
Actori: Kevin Spacey, Annette Bening, Mena Suvari, Thora Birch, Wes Bentley
Iata un film american aproape de perfectiune, care dezvaluie atat de realista lumea noastra plina de ciudatenii, plina de oameni frustrati, plina de monotonie si de plictiseala de care vrem sa scapam, totul intamplandu-se la fiecare dintre noi sau macar la cei care ne consideram ca facem parte din clasa medie a societatii. Si nu vorbim acum numai de cea americana, desi asa este tendinta, ci de fiecare din lumile posibile, eu recunoscand-o si la noi. Fiecare poate rosti ca Lester Burnham: “Acesta este cartierul meu. Aceasta este strada mea. Aceasta este viata mea”.

Vine un moment in viata fiecaruia dintre noi (la varsta de mijloc cu atat mai mult) cand ne dam seama ca totul e searbad, ca nimic nu se mai intampla si fiecare moment se misca de la sine: dusul de dimineata (cu momente de masturbare), micul dejun, plecarea la serviciul pe care il urasti, dar care iti aduce o sursa de venit sigur, inapoi acasa, somn. Fara prea mult sex sau deloc, fara mangaieri sau sarutari pe intuneric, aproape iti urasti copiii ca ei au o viata vesela si plina de neprevazut, cand si cand te duci obligat la unele petreceri sau conferinte, unde dai pe gat mai multe pahare de whisky, sperand sa scapi mai repede.

La un moment dat, vezi o pustioaca, o adolescenta care iti aduce aminte de splendorile vietii: tineretea, fericirea, iubirea. Totul se schimba, pe loc esti indragostit pana peste cap si faci totul ca sa te observe, ca sa te bage in seama, ca sa ajunga in patul tau: alergi, faci exercitii, scapi de burta, apar peste noapte noi pasiuni si noi prieteni, racolati din randul aceleiasi varste-adolescenti. Si, peste noapte, te droghezi, te imbeti, iti dai demisia si iti injuri sefii, te angajezi pe un post obscur, dar fara responsabilitati, devii din nou fericit si cu picioarele pe masa. Si…EA te observa, vede schimbarea, esti tot ceea ce isi dorea.

Si Frumusetea americana devine propriul Vis american, nu idealul de a avea o casa, de a avea o familie si o masina, tot confortul si toate nefericirea. Toate acestea se duc pe apa sambetei, ai nevoie de scantei, de iubire, de apreciere. Monotonia ucide. Oare totul se va petrece asa cum visezi? Cu bai parfumate in care ea e plina de petale de trandafiri? Cu patul in care ea il astepta printre aceleasi flori? Pana la urma, iluzia devine realitate si realitatea un cosmar. Fiindca, in definitiv, tot ceea ce ai creat prin schimbare se poate transforma la randul lui in ceva mai rau. Oamenii nu inteleg schimbarea ta si se intorc impotriva celui care nu se supune regulilor societatii. Dar tu ai vazut frumusetea vietii.

Nota: 9.5/10

Articole similare

Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică, de Mihai Iovănel

Jovi Ene

Revista presei culturale (28 martie – 3 aprilie 2014)

Jovi Ene

Uzak (2002)

Jovi Ene

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult