The Place (2017) – Localul
Regia: Paolo Genovese (dupa o poveste de Paolo Genovese)
Scenariul: Paolo Genovese, Isabella Aguilar
Bazat pe serialul BOOTH AT THE END, produs de Tornante Production și scris de Christopher Kubasik
Distributia: Valerio Mastandrea (Necunoscutul), Marco Giallini (Ettore), Alba Rohrwacher (Sora Chiara), Vittoria Puccini (Azzura), Rocco Papaleo (Odoacre), Silvio Muccino (Alex), Silvia D’Amico (Martina), Vinicio Marchioni (Gigi), Alessandro Borghi ( Fulvio), Sabrina Ferilli (Angela), Giulia Lazzarini (Doamna Marcella)
Distribuit în România de Independenta Film
Am asteptat cu multe asteptari 🙂 acest al doilea film (pentru mine), al lui Paolo Genovese, dupa precedentul – «Perfetti sconosciuti», interesant, original, « perfetto » pentru gustul meu.
Si veti vedea in final nota pe care i-am acordat-o, in concordanta cu impresia pe care mi-a facut-o popasul meu la « Local ». O nota mare, pentru ca filmul raspunde nevoii mele de magic, miracol, fantastic, mister, visare, speranta, incredere in miezul bun si curat al umanitatii, increderii mele in puterea mintii si a sufletului de a visa, de a-si dori, de a surmonta greutatile, necazurile, traumele prin puterea sinelui, dar si a credintei si a asteptarii unui « little help » – aparent otravit!
Mapa de presa editata de distribuitorul filmului in Romania, ne spune sintetic:
« Un necunoscut misterios stă în fiecare zi la aceeași masă a aceluiași restaurant, angajându-se să îndeplinească cele mai mari și aproape imposibile dorințe ale celor care se așează la masa lui, cerându-le, în schimb, să îndeplinească sarcini ciudate. Până unde vor merge aceștia pentru a obține ce-și doresc?»
Paolo Genovese, regizor si scenarist, ne spune : «Cine este omul care stabileste regulile? Nu este important!»
Poate fi vorba despre un reprezentant pe pamant al demiurgului, poate fi un « alter-ego » al constiintei fiecarui solicitant, poate fi o entitate cu doua personalitati : una a ingerului bun si cealalta a ingerului rau (ambii acestia intovarasindu-l pe om pe drumul vietii).
Important pana la urma este liberului arbitru al fiecarei persoane, aflate intr-un moment crucial al vietii. Visele si dorintele cele mai fierbinti ale personajelor (mai mult sau mai putin perfect eligibile pentru conditia umana) pot fi realizate, la indicatia « Necunoscutului », cu preturi greu de imaginat, de suportat si de platit. In conflict cu etica si cu morala.
Vise si dorinte precum Libertatea, Frumusetea, Sexul, Fericirea, Timpul, Viata, Vederea, Iertarea, Dumnezeu, Razbunarea…vorbim despre “sensul vietii” pentru acesti oameni, oameni care nu mai stiu sa traiasca fara implinirea acestor dorinte, dar care invata pana la urma, ca puterea implinirii lor sta numai in propria fiinta. Confruntandu-se dramatic cu pretul adesea imoral si inuman, sau aflat in totala neconcordanta cu firea si credinta lor, personajele povestii isi implinesc dorintele, isi gasesc sensul bun al vietii, aleg ingerul bun ca tovaras pe drumul lor, nu insa fara a incerca sa implineasca intocmai sarcinile indicate de misteriorul Necunoscut. Ba, tocmai ca incearca, ori urmand intocmai regula jocului, ori gasindu-si propriile cai de aplicare a indicatiilor. Intersectandu-si miraculos (dar predestinat) destinele, pe drumul salvarii si a sufletelor, nu numai al implinirii dorintelor.
Ramane de inteles daca Necunoscutul a cuplat pervers sau intelept (inclin sa cred ca exista putin din fiecare in acest amalgam) personajele povestii, astfel incat fiecare – in conexiunea aceasta – sa se regaseasca si implineasca.
Ramane de inteles si daca Necunoscutul si-a construit si singurul-propriu esec al jocului practicat, ori tocmai “visul-dorinta”personajului – anume “Razbunarea”, l-a impins cu discernamant spre acest final tragic. Ca o lectie in plus. “Ii oblig pe oameni sa faca rau” spune Necunoscutul, acuzat ca ar fi Diavolul. De fapt, ii obliga pe oameni sa-si gaseasca drumul propriu si curat, iar daca unul dintre aceste drumuri se sfarseste tragic, greseala este a executantului, nu a sfatuitorului.
Prin sarcinile si caile indicate, Necunoscutul ii pune pe solicitanti la incercare, pentru a-i face sa-si descopere sinele, limitele si adevaratele valori ale vietii. The Place este un film de mare finete psihologica, punand la bataie ceva ce m-a dus cu gandul la o minunata carte (si film), “Marti cu Morrie”, scrisa de Mitch Albom, care spune “Daca am reusi sa invatam lectiile astea, lumea ar fi un loc mult mai bun.”
Ca si Perfetti sconosciuti, si The Place este un film static, care se desfasoara in jurul unei mese. O masa la care troneaza din zori si pana tarziu in noapte, Necunoscutul. Din ce in ce mai obosit, mai inegurat, rareori zambind, adesea mancand (si Dumnezeu si Diavolul mananca probabil 🙂 ) Ascultand… Vorbind foarte putin… Consultandu-si registrul care cuprinde soarta oamenilor, sarcinile trasate, rezultatele… Fiecare personaj are si cate o sinteza, un biletel prins in Cartea Vietii. Fiecare personaj se perinda la masa Necunoscutului, fata in fata cu acesta, desertandu-si sacul trairilor, experientelor, faptelor, viselor, dorintelor… Ca la preot, la spovedanie! Arareori, pe fata Necunoscutului se citeste stupoarea! Oamenii sunt plini de surprise… si bune, dar si rele.
Un film construit inchis, din cuvinte si expresii corporale. Fiecare “client” joaca activ, din cuvinte, dar si din miscare vie. Necunoscutul este mereu inchis in el. Sufera oare? Are si el dorinte sau este doar un creier manipulatoriu? Se va dovedi insa ca si el este un om cu vise si dorinte, arzandu-si in final, in scrumiera Localului, propriul biletel sintetic.
Dialog exceptional, o lume intreaga intr-un buchet de personaje. Un final dincolo de care poti gandi. Dincolo de scaunul – in sfarsit gol – al Necunoscutului.
Fiecare personaj bine construit, daruit cu o biografie care se dezvaluie pas-cu-pas spectatorului, in cursul sesiunilor de spovedanie. Exceptional construita batranica Marcella (interpretata cu multe sticliri de umor aproape nebun, de Giulia Lazzarini). Emotionanta Sora Chiara, interpretata de Alba Rohrwacher. Tragica figura Silvie D’Amico interpretand-o pe Martina si bineinteles – Necunoscutul (Valerio Mastandrea, pe care l-am intalnit si in Perfetti sconosciuti).
De altfel, acest gen de film, fara desfasurare ampla in spatiu, pune in valoare interpretarea actoriceasca, talentul interpretului de a comunica personajul, prin toate mijloacele puse la dispozitie de talent si munca personala, dar si de munca echipei de realizare a peliculei. In doua cuvinte, intreaga distributie comunica o reusita actoriceasca.
Imaginea are si in acest film un rol important, tocmai pentru ca dinamizeaza static o statica dinamica 🙂 . Datorita lui Fabrizio Lucci, avem o miscare statica 🙂 . Vedem orasul in miscare cetoasa, dincolo de vitrinele Localului, vedem clar insa Localul si masa=confesionalul spovedaniilor personajelor, dinspre afara catre inauntru. Urmarim de aproape figurile personajelor, trairile lor, cuvintele lor, dar si necuvintele Necunoscutului, tacerile lui, amaraciunea care ii intuneca fata obosita si nebarbierita. Si privind acest film ca pe o piesa de teatru cu un singur décor da’capo al fine, camera de filmat joaca si ea un rol, rolul ochilor spectatorului.
Coloana sonora este semnata de Maurizio Filardo (a semnat si la Perfetti sconosciuti) si ascultati piesele compuse pentru acest film, una dintre ele fiind cea a Mariannei Mirage, cuvintele Marianne Mirage si Marco Guazzone:
Paolo Genovese a studiat Economia la Universitate, are o licenta in Economie si Business. A lucrat multi ani in industria Advertising-ului, printre care si la McCann Erickson si a castigat multe premii in cursul acestei cariere, in anul 2003 fiind ales drept cel mai bun director in advertising (dintr-o lista selectata de catre revistele de specialitate).
La un moment dat, spre binele nostru, al spectatorilor, a intrat in painea cinema-ului! Si bine a facut, repet! Pentru ca iata, acum am aflat de la el ca “ Toată lumea vrea ceva. Bine sau rău. Cine face regulile?” Chiar am aflat?
Neaparat aflati raspunsul, sau o parte din raspuns, pe mana lui Paolo Genovese!
