„Pe drumul păsărilor”, de Élise Rousseau
Editura Paralela 45, Pitești, 2025
Traducere: Octavian Soviany
Élise Rousseau, jurnalistă, scriitoare și scenaristă, licențiată în filosofie și literatură, coautoarea bestsellerului internațional Mic tratat de filosofie a păsărilor, împărtășește cu multă sensibilitate emoțiile și reflecțiile sale în acest volum. În diverse interviuri se definește ca o pasionată de observarea păsărilor, care cutreieră planeta pentru a le observa: ”Păsările sunt bucurie, bună dispoziție, încredere – ele ne înfrumusețează zilele. Este suficient să privești o mierlă câteva clipe pentru a observa cât de fericită este să fie mierlă.” Se lasă purtată de emoții și nu de puține ori reușește să țină cititorul ancorat în poveste. Admiră frumusețea păsărilor, puterea lor extraordinară de a zbura, de a fi libere, îndrăgostite fără constrângeri, capacitatea lor de a trăi clipa. Ele sunt modelele ei de sobrietate, de bună dispoziție, de bucurie de a trăi, prieteni care îi luminează viața.
Incursiunea ei personală și profundă în lumea ornitologiei și a legăturii sale cu natura nu este doar o colecție de întâmplări despre păsări, ci o explorare emoționantă a motivelor care au ghidat-o pe acest drum al păsărilor. Rousseau împletește aici istorii de familie, ne dezvăluie rădăcinile pasiunii sale pentru natură, transmise din generație în generație, anecdote și observații, experiențe personale și povești despre viețile ornitologilor și pasionaților de păsări, culege informații de la bunici, naturaliști și, bineînțeles, de la înseși păsările, transformându-le în reflecții. Volumul este structurat în nouă meditații scrise cu sensibilitate. Un omagiu adus păsărilor și o declarație de dragoste pentru aceste creaturi care, prin simpla lor existență, contribuie la frumusețea lumii.
„Omagiu adus păsărilor și o declarație de dragoste pentru aceste creaturi care, prin simpla lor existență, contribuie la frumusețea lumii” constituie un puternic argument implicit pentru conservare. Dacă păsările contribuie la frumusețea lumii prin simpla lor existență, atunci dispariția lor ar diminua această frumusețe, iar protejarea lor devine o necesitate. Dorinta autoarei sa de a călători pe tot globul pentru a observa păsări denotă nu doar o pasiune, ci și o recunoaștere a diversității speciilor și a habitatelor lor, ceea ce subliniază importanța conservării acestor ecosisteme variate.
Élise Rousseau pune în discuție în volumul Pe drumul păsărilor și mentalitatea antiecologică, în care omul se consideră superior și îndreptățit să elimine orice element al naturii perceput ca o amenințare la interesele sale, chiar și atunci când este vorba de specii protejate. D in perspectiva animalelor sălbatice, specia umană este „cea mai prădătoare din câte există”. Această inversare a perspectivei – din cea antropocentrică în cea zoocentrică – este crucială. Ne forțează să ne privim prin ochii celor pe care îi afectăm cel mai mult și să recunoaștem impactul negativ al acțiunilor noastre. Faptul că „majoritatea oamenilor nu-și dau seama că specia noastră este evitată de întregul regn animal” sugerează o lipsă de conștientizare a acestei probleme cât se poate de reale.
„Animalele au mult de suferit din cauza cruzimii obișnuite a anumitor oameni și nu trebuie să ne mire că nu ne iubesc. Căci trebuie să fim conștienți de asta: animalele sălbatice nu ne iubesc. Ele sunt extrem de neîncrezătoare față de noi. Păsărelele care se înghesuie la hrănitoare și-au dat seama că eu nu sunt o făptură umană foarte periculoasă, dar nu se pune problema să mă lase prea aproape de ele. Le e frică. Din perspectiva lor, fac parte din specia cea mai prădătoare din câte există. Majoritatea oamenilor nu-și dau seama că specia noastră este evitată de întregul regn animal; din cauza celor mai barbari dintre noi, oamenii sunt socotiți un pericol public de către toate animalele sălbatice.” (pg. 60)
Jurnalista necesitatea unei „sobrietăți energetice, de mai multă cultură ecologică, de mai puțină poluare, de mai puțin consum.” Acestea sunt soluții concrete la criza ecologică, principii ale sustenabilității. Însă, există o notă de pesimism în toată povestea, Élise Rousseau întâmpină rezistență din partea societății, pe de o parte, iar pe de alta recunoaște dificultatea de a implementa aceste schimbări la nivel individual și colectiv. ”Popoarele sunt gata de aceste eforturi, de mai multă sobrietate energetică, de mai multă agricultură ecologică, de mai puțină poluare, de mai puțin consum – sunt convinsă de asta – într-o mai mare măsură decât ne închipuim. Doar politicienii și lobbyurile opun rezistență.” Problemele ecologice nu sunt doar rezultatul unor alegeri individuale, ci și al unor obstacole sistemice create de actori puternici. Deși nu este un apel direct, critica aduce în discuție necesitatea unei presiuni mai mari asupra politicienilor și a lobbyurilor pentru a alinia politicile cu voința populară în materie de ecologie.
”Eu cred că avem fiecare pe pământ un univers al nostru, o colectivitate umană care ni se potrivește perfect. Și cred că trebuie să o căutăm în mod activ, iar atunci când o găsim o recunoaștem numaidecât cu partea noastră cea mai profundă. Iar dacă n-o găsim, nu trebuie oare să ne-o creăm? În ochii mei, naturaliștii reprezintă un fel de confrerie, cu codurile, modul de a gândi și valorile ei. Dintr-odată am avut sentimentul unei legături, al apartenenței la un anumit grup. Voi continua așadar să apăr această lume a păsărilor și a oamenilor care le iubesc, această lume care mi-a dăruit și m-a ajutat atât de mult.” (pg. 87)
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: https://www.edituraparalela45.ro/, https://www.lefigaro.fr/)
