”Șapte octombrie”, de Vlad Zografi
Editura Humanitas, București, 2018
Nu îl mai citisem pe Vlad Zografi, dar știam colecțiile coordonate de acesta la Editura Humanitas și fusesem încântat de efervescența sa, atunci când l-am întâlnit la FILIT 2017 și a vorbit chiar despre viitorul său roman, ”Șapte octombrie”. Așa că am citit cu plăcere acest roman, apărut recent, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2018 și am descoperit un altfel de Bukowski, cu aceleași teme, dar suprapuse pe un puternic substrat românesc, chiar central-est-european (de vreme ce RDG-ul are o puternică semnificație asupra personajului principal).
Începutul romanului este mai degrabă greoi, de vreme ce ne dăm seama treptat care este modalitatea de construcție a subiectului. În cele din urmă, după câteva pagini, începem să deslușim că totul este o confesiune de după moarte: poetul nostru minor, personaj principal, este ucis într-un tramvai din București, într-o încăierare, în care el era eroul pozitiv, încercând să apere o femeie asaltată de niște vagabonzi. Avea puțin peste 50 de ani, scria poezie dură și violentă, personală, care rămânea, de cele mai multe ori, simplă literatură de sertar (autorul a introdus, din când în când, versuri scrise de acest personaj. Nu mi-a plăcut nimic din ceea ce el scria, nu este genul meu de poezie.)
Avusese un succes neașteptat cu singurul volum de poezie publicat, demult, și își păstra faima, într-o lume literară destul de obscură, datorită acestuia. Fusese plecat o singură dată în străinătate, în anii comunismului, în RDG, de unde venise cu amintiri imuabile, viața lui continuând să fixeze reperele în funcție de această excursie – ziua preferată, Șapte octombrie, ziua națională a RDG; creionul cu care scria și scrie poezie este același de zeci de ani, un creion portocaliu cu mină de 0,7, pe care îl poartă și îl păzește cu sfințenie peste tot:
”După ce m-am lăsat zăpăcit de toate gândurile astea, am hotărât să schimb semnificația datei de Șapte Octombrie: am decretat-o ziua mondială a aberației. A aberației care sunt eu – ultimul cetățean redegist. Aveam să comemorez apoi în fiecare an ziua mondială a aberației, iar unicul obiect de valoare pe care-l posedam era creionul mecanic portocaliu cu mină de zero virgulă șapte.” (pag. 109)
Viața lui se învârte în jurul unor slujbe obscure (vânzător la marketul de cartier, paznic de noapte etc.), a cârciumii de cartier numită Purcăria, în care petrece zi după zi alături de prieteni, a sticlelor de băutură consumate și a femeilor de care are parte. Toate acestea le aflăm treptat, pentru că, după moarte, eroul nostru începe să-și rememoreze viața, să încerce să descopere care i-ar fi muza care ar sta la poalele statuii ce trebuie sculptată, în cinstea lui, și amplasată undeva în capitală. O incursiune foarte elaborată, chiar sofisticată, în viața ce l-a părăsit, dar care poate fi privită, de la distanță, ca fiind și o analiză a anilor comunismului, a lumii literare de după 1989, a boemiei în care trăiau scriitorii și artiștii, în bodegi insalubre, dar pline de farmec și de discuții pe teme complexe, aparent interminabile:
”Noi ne exprimăm cu adevărat doar în anonimatul cârciumilor, în efemeritate și ratare.” (pag. 74)
Atunci când personajul nostru, după numeroase aventuri cu femeile (erotismul este prezent pe tot parcursul cărții, dar el nu este nici dominant, nici exagerat), își descoperă iubirea, povestea lui pierde din substanță și îi pasează ritmul amintirilor Verei, pentru ca aceasta să-și povestească, la rândul ei, viața și bărbații de care a avut parte, o mărturie la fel de puternică, în care accentul nu mai este pus pe condiția scriitorului și viața sub un anumit regim politic și social, ci mai degrabă pe supraviețuire, pe felul în care și-a menținut principiile până când a descoperit iubirea adevărată (nici aceasta mărturisită direct).
Așa cum spuneam, Vlad Zografi construiește în ”Șapte Octombrie” un personaj à la Chales Bukowski, un Henry Chinaski mai sofisticat, mai elaborat (paginile sunt foarte dense și trebuie citite cu atenție la nenumăratele nuanțe), temele fiind cumva comune – literatura, băutura, sexul, femeile, condiția scriitorului. Un roman puternic, în care lumea boemă post-decembristă, lumea boemă în general, este zugrăvită foarte viu.
1 comment
De pus în wishlist.