”Cel mai bun roman al tuturor timpurilor”, de Daniel Bănulescu
Editura Paralela 45, Colecția Biblioteca românească, Pitești, 2020
”Cel mai bun roman al tuturor timpurilor” a ajuns la ”ediția definitivă”, după cum ne spune pagina de titlu, fiind ultimul roman din seria ”Cea mai frumoasă poveste a lumii”, un Clan de Romane care mai conține și ”Te pup în fund, Conducător Iubit!”, ”Diavolul vânează inima ta” și ”N-ai vrea să te trimit în Paradis?” (foarte bune titluri, nu?). ”Cel mai bun roman al tuturor timpurilor” a fost publicat inițial în 2008, la Editura Cartea Românească, fiind apreciat de criticii literari, Dan C. Mihăilescu spunând următoarele: „Daniel Bănulescu inaugurează familia Crailor de Centru Civic, ca să spunem așa. Proza lui deține o teribilă capacitate de a transforma în bâlci drăcesc, comedie fantastă și elan de pasol na turbinca toate beznele fizice și morale prin care am trecut.”
Nu am citit celelalte romane ale seriei și nici nu are prea mare importanță, pentru că fiecare dintre ele este de sine stătător, are o structură, subiect și personaje care pot fi înțelese și când sunt citite separat. Cel puțin asta se întâmplă în cazul ”Celui mai bun roman al tuturor timpurilor”, un volum oarecum atipic, pentru că nu poate fi introdus într-o singură categorie fără a greși, fiind atât o ficțiune istorică, cât și o carte politică, religioasă, filosofică și chiar cu multe nuanțe fantastice. Așadar, un roman cu multe nuanțe. Dar este el ”cel mai bun roman al tuturor timpurilor”?
Cred că titlul face și nu face dreptate cărții. Pe de o parte, unii viitori cititori s-au arătat intrigați de acest titlu, care i-a îndepărtat de lectură, fiind considerat prea pompos sau măcar ”o laudă de sine” nenecesară. Am primit și eu astfel de reacții, așa cum probabil a primit și autorul. Cei care vor ajunge totuși să-l citească vor descoperi că intenția scriitorului a fost cu totul alta și că ”cel mai bun roman din lume” nu este cel pe care cititorii îl parcurg, ci există aici mai multe referințe directe și indirecte la Biblie, care are un rol extrem de important în economia romanului. Unele personaje spun direct că ”Biblia e cel mai bun roman al tuturor timpurilor”, în vreme ce altele contrazic această opinie, manifestându-se astfel:
„Ea nu e cel mai bun roman al tuturor timpurilor. Pentru că nu e roman. Romanele sunt construite cu minciuni. Biblia, nu.” (pag. 348)
În centrul romanului lui Daniel Bănulescu se află un atentat care ar fi putut produce istorie în România comunistă. Nu știu câtă fărâmă de adevăr a încercat să introducă autorul în romanul său, dar este clar că un atentat reușit asupra lui Nicolae Ceaușescu ar fi cutremurat România și lumea, chiar dacă s-ar fi produs târziu, în a doua jumătate a anului 1989. Nu mi-am dat seama, de asemenea, nici dacă personajul intitulat Iarba Fiarelor are corespondent real, dar este clar că el este cel mai reușit și bine construit personaj al romanului, iar paginile care îl au în prim-plan sunt realiste, complexe și, aș putea spune, antrenante. Ele oferă acea primă categorisire a cărții, de ficțiune istorică și de roman de acțiune, pentru că Ceaușescu și acoliții săi sunt vânați de-a binelea în anul de grație 1989, de câțiva oameni care speră să schimbe orânduirea și să ofere o alternativă românilor (Sigur, și ei, la rândul lor, sunt vânați de Ceaușescu, prin subteranele Bucureștiului sau prin munți, amintind de luptătorii anti-comuniști de după cel de-al doilea război mondial):
„-Adică noi îl împușcăm doar pentru că nu place cum gătește? se instalează și Sucu într-al doilea fotoliu, întors către fereastra dincolo de care peste palatul de la Snagov se lasă amurgul.
-Poftim?
-Nu hotărăște el tot ce pot oamenii să pună pe masă?! El ne întocmește meniurile la toți. Și cum în România nimănui nu-i place ce mănâncă, într-un fel el o să fie împușcat pentru cât gătește de prost.” (pag. 70)
Chiar dacă romanul are numeroase personaje (excelentă onomastica acestora!) și câteodată este greu să le urmărim și e necesar să ne reîntoarcem la paginile precedente pentru a le afla rangul și importanța, vom descoperi rapid multiplele valențe ale acestuia, pe lângă cele menționate mai sus. De pildă, ”Cel mai bun roman al tuturor timpurilor” este o carte politică, pentru că ”beneficiile” comunismului sunt puse la îndoială sau, dimpotrivă, lăudate:
”Ceaușescu e singurul conducător mondial pentru care democrația nu e vorbă goală. E o idee genială să existe, în același timp, două guverne: Unul, de fațadă și de ceremonii. Celălalt, în care exact același muncitor care bate, dimineața, un cui și repară un pantof, aplică, după amiaza, cele mai avansate teorii economice… Nu e ideea noastră, e a lui Ceaușescu. Cum să trădezi un asemenea om?!” (pag. 36)
Este, de asemenea, și un roman cu influențe de science-fiction, de vreme ce acțiunile sunt duse spre absurd și în București funcționează un guvern invizibil, cu puteri fantasmagorice. Dar poate cea mai importantă caracteristică, după cea a ficțiunii istorice, este cea a romanului filosofic și religios: Biblia are parte de multe referințe și citate; o mare parte din acțiune are loc la o mănăstire din munți, unde aflăm multe despre obiceiurile călugărești; atât ortodoxia, cât și Organizația religioasă a Martorilor lui Iehova (care era atunci interzisă și persecutată de autorități) sunt personaje (principale) importante.
Și nici așa nu am reușit să acopăr toată problematica acestui roman de 400 de pagini, care surprinde și exagerează lumea românească a anului 1989 și a întregii perioade comuniste. Nu este, desigur, ”cel mai bun roman al tuturor timpurilor”, dar este un roman bun, un roman altfel, care oferă momente de plăcere atât amatorilor de ficțiune, politică și religie, cât și celor care văd în istoria apropiată o tematică interesantă pentru o carte de istorie ficționalizată. Și oricum, nu găsești oriunde evenimente precum rezistența din munți și un presupus atentat asupra lui Ceaușescu, cu el personaj principal.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Wikipedia)
