„Urmele încercării”, de Marin Mălaicu-Hondrari
Editura Charmides, Bistrița, 2021
Când e vorba de poezie, știți că las versurile să curgă pe această pagină și să se manifeste singure, lăsându-i cititorului plăcerea de a se gândi, de a le înțelege, de a le străbate sensurile. La fel și în ceea ce privește cartea lui Marin Mălaicu-Hondrari, un scriitor și traducător ce nu mai are nevoie de prezentare, unde am găsit o scriitură sinceră, dezinvoltă, dezinhibată. O poezie bună, cu alte cuvinte, inclusiv pentru cei care nu-s atât de apropiați de poezia contemporană. Trei alegeri, așadar, din cel mai recent volum al scriitorului:
O, frumoasele zile de muncă!
Acum niște mesteceni se gudură pe lângă mine,
își lălăie frunzele și scot un sunet stupid, așa,
de natură. Mi-e dor de biroul meu aseptic,
de cafeaua to go. O, frumoasele zile de muncă!
În week-end-uri ieșeam cu băieții,
mă uitam la filme porno și eram plin de viață.
Plecam la team building la munte și la mare,
ne dădeam de zor în scrânciobul marxismului,
câte o colegă mai rămânea graviduță.
O, frumoasele zile de muncă!
Acum am o soție bătrână și frumoasă,
mușc dintr-un măr cu dinții din copilărie,
zac pe șezlong lângă piscina
în care se bălăcesc nepoții noștri:
ce i-aș mai împușca uneori,
mama lor de îngerași.
O, frumoasele zile de muncă!
Printre smocurile de iarbă se aude marea neîngrijită,
un obiect rece s-a lăsat pe pământ ca un animal cuprins de leșin.
Linia orizonului tăiată de tufișurile zdrențuite,
arinii prăfoși învolburați de trecerea apelor
și mai încolo
soarele băltind peste acoperișul prăbușit,
lenevind în crăpăturile pământului.
Spre seară a avut loc întoarcerea prosoapelor la uscat
și a început fărâmițarea lucrurilor.
Respirația a încetinit brusc, s-a lăsat într-o parte
și numai lumina a părut să aibă ceva de spus.
O, frumoasele zile de muncă!
Tatăl
Era înalt, slab, harnic, isteț și bețiv.
În lunile de abstinență umbla c-o Biblie la el,
prindea culoare în obraji și mânca de trei ori pe zi.
Până când se întâmpla ceva și
pe ușa pe care ieșea pocăit intra beat.
Mai întâi îl dădeau afară din serviciu,
apoi îl dădeau afară de la pocăiți,
iar mama îl dădea afară din casă.
Și-atunci dispărea cu lunile,
încerca niște meserii. A fost bun cu mine,
m-a ținut în sărăcie, m-a hrănit cu visuri.
M-a învățat să nu-i întorc mamei vorba,
să nu fur, să umblu curat, să merg pe bicicletă,
să fac o claie de fân ca lumea.
O dată pe an îi curăț mormântul
de buruieni. Mi-ar fi plăcut
să mă îmbăt cu el, să merg cu el pe stadion
și la femei. Dar știu că lui nu i-ar fi plăcut,
pentru că mai era și solitar și cândva o iubise pe mama
și-și respecta copiii.
Lămurire
beau un ceai cald
mă uit pe fereastră
telefonul mi-e mort
mi-e tare dor de tine.
tot ce fac e umbră și scrum.
sunt un îndrăgostit care are probleme
cu scrisul.
orice altceva e o infecție.
