”Fiul timpului”, de Deborah Harkness
Editura Litera, Colecția Blue Moon, București, 2019
Traducere din limba engleză şi note Manuela Bulat
Departe de a-si parasi povestea personajelor apartinand celor “patru specii umanoide de pe pamant”, odata cu incheierea seriei “All Souls Trilogy” – cu cele trei volume ale sale: “Cartea pierduta a vrajitoarelor”, “Scoala noptii” si “Cartea Vietii”, iata ca Deborah Harkness ne ispiteste cu “Fiul Timpului”. In fond si in fapt, o continuare a trilogiei atat de plina de mistere si de magie, pentru ca “La urma urmei, magia nu este decat dorinta transformata in realitate”, dar si pentru ca – din nou – avem a ne preumbla prin momente istorice edificatoare si printre personalitati care le-au determinat si le-au implinit.
Si pentru ca l-am cunoscut pe Marcus, fiul lui Matthew Clermont, inca din volumele trilogiei All Soul’s si pentru ca acesta – vampir, indragostit iremediabil de Phoebe Taylor – om si pentru ca aceasta spune ca “tot ce vreau este sa fiu ca tine”, vom fi martori ai procesului de transformare al tinerei logodnice, din om cu sange cald in Vampir. Intrand in intimitatea acestei transformari, vom intelege insa ca “sunt pasi de urmat”. Nu simpli, ci complicati si indepliniti in conformitate cu vechi si stricte canoane, sub năşirea, indrumarea si urmarirea unor prestigioase vampiriţe din cercul familiei sau apropiat familiei.
Pana cand va fi pregatita, gata ca “Marcus sa bea din vena inimii ei – delicatul fir albastru care ii traversa sanul stang – si sa-ii afle cele mai profunde secrete, cele mai intunecate spaime si cele mai dragi dorinte (…) de care relatia lor avea nevoie pentru a triumfa”, Phoebe paseste sub indrumarea noii sale mame – Miriam – intr-o dureroasa transformare, caci “niciun alt act al creatiei nu a fost vreodata lipsit de durere. Miracolele ar trebui sa lase o urma, ca sa ne putem aminti cat de pretioase sunt”. Iar transformarea se petrece pe baza unor analize stiintifice legate de anatomie, sanguitate, chimie, respingere, contracarare, etc. Si perioada de 90 de zile, obligatorie transformarii, care ii va tine departe pe cei doi indragostiti, va fi cea mai buna dovada ca cei doi “vor fi in stare sa construiasca o relatie care sa reziste trecerii timpului”.
Ei – si aici si acum – o data cu rostirea cuvantului timp, intelegem ca intreaga semnificatie si sens a acestei cea de-a patra istorisiri se refera la TIMP… si de altfel pornim mai departe pe firul povestii cu capitolul intitulat “Timpul ne-a gasit”.
Timpul care, in functie de distanta la care ne aflam de momentul T0….n, ne developeaza intelesuri complexe ale istoriei.
Calatorim pe continente diferite, America si Europa, orase diferite si timpuri istorice diferite. Suntem in timpul nostru, in societatea moderna si super tehnologizata, in Franta, in familia Dianei si a lui Matthew, vrajitoare si vampir, parintii gemenilor Becca si Philip. Probleme legate de dezvoltarea gemenilor, de aplecarea lor diferita fata de genele mostenite…Probleme legate de consiliile si problemele vampirice care trebuiesc rezolvate in lume… si da, aici avem ceva referinte privind “clanurile unguresti si romanesti care se razboiesc de secole in Crisana”… cu referiri si la un gazetar de la Evenimentul Zilei 🙂 …. Cu implicarea vampirilor in negocierile politice, pentru gasirea unor solutii diplomatice rezonabile! Interesanta si de neglijat opinie a autoarei.
Apoi, iata, suntem in timp, undeva, in urma, pe continentul american, in anul de gratie 1762, luna martie, in gospodaria familiei MacNeil, unde pustiul Marcus rezista cu greu certurilor si batailor si betiilor tatalui sau.
Balansul in timp al naratiunii subliniaza cu fiecare eveniment petrecut, importanta amprentei acestuia (timpului), asupra evolutiei istoriei personale a eroilor, cat si asupra evolutiei si importantei fenomenelor istorice globale in lume. Iar in sangele vampirilor se regasea “toata istoria straveche” a evenimentelor de pe mapamond. Vampirii au o aplecare deosebita catre istorie si meandrele diplomatiei politice, dar sa nu uitam si de aplecarea lor catre profesiunea nobila a medicinei, cu incursiuni adanci in cucerirea – de-a lungul timpului – a cunostintelor evoluate in privinta anatomiei, fiziologiei, anatomopatologiei umane in convergenta cu psihologia, dar si in contact cu arsenalul pericolelor din jur (microbi, virusi…etc).
Timpul balanseaza elegant si inteligent in arhitectura acestei povesti, intre evenimente petrecute in a doua jumatate a secolului al optsprezecelea (recte 1775…si urmatorii ani) si momentele prezentului contemporan, intre continente si tari in coagulare – din America pana in Europa, intre personaje nemuritoare si personaje muritoare, care toate insa, lasandu-si numele si contributia in istoria umanitatii.
Momente dure si dureroase – de rascruce ale omenirii – precum “cosmarurile violente de razboi” – in momentele Revolutiei Americane sau evenimentele Revolutiei Franceze sau cele legate de menirea medicilor in lupta pentru salvarea vietilor omenesti amenintate de pandemii cumplite! Caci Marcus, devenit medic, afla ca in vreme de razboaie “exista moduri de a servi cauza libertatii, care nu implica varsare de sange. Armata va avea nevoie de medici mult mai mult decat de soldati”.
Sunt in aceasta carte pagini intregi care il fac pe cititor sa coreleze situatia de astazi din lume, cu situatii din vremuri nu atat de trecute si uitate. Si iata un exemplu:
“Nici vorba, doamna profesoara Bishop! (…) Stii ce s-a sarbatorit la Boston la data de 4 iulie 1776? Nu ceva petrecut in indepartata Philadelphia. In oras si in toata colonia nu se discuta decat despre decizia legislativului din Massachusetts de a elimina interdictia de inoculare impotriva variolei. Nici in prezent nu exista un tratament eficient impotriva cumplitei boli. Odata contractata, era extrem de contagioasa si potential fatala. Infectarea ducea la febra mare si la pustule pline de puroi in urma carora ramaneau cicatrici care desfigurau. (…) Acel ucigas tacut ne ingrozea mai mult decat armele britanicilor. (…) Oamenii se molipseau unii de la altii. Variola se raspandea ca focul intr-o tabara aglomerata. Circulau zvonuri despre paturi infestate si bolnavi lasati intentionat acolo cand britanicii s-au retras din Boston. (…) Medicii aveau sa fie la fel de necesari ca soldatii daca doream sa castigam razboiul”. “Perioada de carantina”!
Si inca nu am terminat cu acest dureros si trist capitol al pandemiilor istorice. Iata, suntem la sfarsitul anlor ’70 ai secolului al 18-lea. “Febra galbena, holera, tifosul exantematic”…America, Europa, Franta (Danton, Robespierre, Marat…)
Pentru referiri la omul Thomas Paine si opera sa, am a multumi mult scriitoarei, pentru ca trebuie sa recunosc nivelul minim al cunostintelor mele. Si mai trebuie sa reunosc ca am cotrobait si dupa alte informatii mai largi, pentru ca, nu-i asa? opera literara poate fi adeseori o fictiune care se indeparteaza de adevarul istoric (atata cat il cunosc astazi specialistii). “Pamfletar, revoluționar, radicalist și intelectual, Thomas Payne Născut în Anglia, a imigrat în coloniile americane în preajma Revolutie Americane si a participat la Revoluție în principal prin pamfletul puternic și îndelung răspândit „Common Sense” („Bun simț”- 1776), apărând independența coloniilor americane față de Regatul Marii Britanii, in „The American Crisis” („Criza americană”), o serie de pamflete care sprijineau Revoluția. Mai târziu, Paine avea să influențeze Revolutia Franceza. A scris „Rights of Man” („Drepturi ale omului”- 1791), care reprezenta un ghid al ideilor iluminate.” Paine a prezis in scrierile sale ca “nasterea unei lumi noi este iminenta”. Valabil in anii sfarsitului de secol 18. Astazi , pentru timpul in care traim, cum suna rezonanta acestei preziceri?
Ceea ce nu am putut sa inteleg, desi m-am convorbit/sfatuit cu cateva persoane docte in materie, de ce traducatoarea acestui volum a preferat ca exprimarea in limba romana a “Common Sense” sa devina “Simţul comun”, in loc de “Bun simţ” sau – poftim – “Bunul Simţ”.
Pana a-mi scrie aceasta mica recenzie, am lasat ceva timp sa treaca, am revenit asupra unor pagini, am recitit incet-incet, aproape tot volumul si iata ca in contextul momentului am gasit cateva meme care ar trebui sa ne puna pe ganduri serios si iata un exemplu:
“Declaratia de independenta adoptata la Philadelphia spune ca toti oamenii sunt egali, nu unii oameni (…) Si a fost scrisa de un om care are sute de sclavi.”
“Trecut. Prezent. Viitor. Ca istoric, eram intrigata de relatia dintre ele. Examinarea unui fir insemna sa le studiezi pe toate.” (Diana de Clermont)
Dupa cum am spus, acest “Fiul risipitor” trebuie citita si recitita, dupa ceva documentari istorice. Pentru ca in afara faptului ca romanul este credibil, bine si puternic construit arhitectural si balansat logic intre timpuri si personaje, propune si dezvolta o serie de probleme de proxima realitate, care sunt si astazi sub nasul nostru. Identitate genetica, identitate traditional-spiritual-psihologica, revolutiile in istoria omenirii, timpul ca structura spatiala spiralata – cu treceri repetitive prin paliere cu menire educationala, dorinta de a evolua fiziologic, mental si social, nevoia societatii de modele demne de urmat, nevoia personala de autodepasire spirituala si morala si nu in ultimul rand, credinta in puterea dragostei.
Indemn: ca si mine, cititi si recititi “Fiul timpului”. Astfel – sper – va veti limpezi si propria relatie cu Timpul.
