Carti Eseuri Recomandat

Terapia prin ras, de Lenny Ravich

Terapia prin ras.Un lucru amuzant intamplat pe calea spre iluminare, de Lenny Ravich
Editura Herald, Bucuresti, 2010
Carte editata in colaborare cu Societatea de Gestalt Terapie din Romania
Cuvant inainte de Carmen Beyer
Traducere din limba engleza de Ana Sarghiuta

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.

Iata ca am trait pana cum fara sa am habar de existenta lui Lenny Ravich, un om ale carui conceptii de viata rezoneaza perfect cu ale mele, “in cuget si-n simtire” :). Nu am decat sa multumesc Editurii Herald ca mi-a facilitat intalnirea cu omul care gandeste si spune exact ca si mine: „A person without a sense of humor is like a car without shock absorbers”. Pentru ca daca am reusit sa trec cat de cat normala la cap prin greutatile si loviturile vietii, este pentru ca umorul mi-a pastrat judecata sanatoasa.

La recenzarea romanului Scaunul gol al lui Jeffrey Deaver, am scris despre Gestalt, citand: „Gestalt (Teoria Scaunului gol) nu este numai o teorie, o metoda terapeutica. Gestalt este o „filozofie de viata” ce insista pe „aici si acum”, matrice in care se reproduce corporal si emotional trecutul si terenul experientei unde se construieste viitorul. Gestalt insista pe responsabilitatea pe care o are orice persoana pentru propriile sentimente si schimbarile sale de comportament, pentru relatia actuala precum si pentru transfer, pentru trecerea la actiune vazuta ca terenul experientei ce permite clarificarea comportamentelor sale si evitarea repetarii inadecvate a unui trecut care nu mai exista in prezent.” O informare mai detaliata se poate gasi la adresa de aici si va recomand si site-ul romanesc Gestalt.ro, unde veti gasi informatii interesante privind Programul Formativ in Psihoterapie & Consiliere Gestalt (PFGT) -Acreditat de : Colegiului Psihologilor din România ; Federatia Româna de Psihoterapie. Conform standardelor : European Association for Gestalt Therapy (EAGT); European Association for Psychotherapy (EAP).

Lenny Ravich

Date despre autor si activitatea lui nu va furnizez aici, este suficient sa accesati site-ul sau.

Insa va sfatuiesc sa va faceti timp pentru a citit cele 220 de pagini ale cartii sale, structurate pe scurte capitole numite: “A te juca cu suferinta” / “Lupta cu taurul de-a lungul vietii / A te juca cu absurdul / A rade cu trecutul / A te juca cu rusinea / Rasul spiritual / Rasul emotional / Rasul sanatos / Umorul si batranetea / Educatia si absurdul / Nu plec pana nu primesc o imbratisare / Optimism nesfarsit”, pentru ca sa intelegeti ca fiecare pagina va actiona precum o pastila binefacatoare asupra psihicului, indulcind sau indepartand angoasele, refularile, nemultumirile, neimpacarile, renuntarile, ranchiunele, invidiile, nesperantele, neputintele, rafuielile, offfff – si multe altele dintre simtirile si sentimentele si atitudinile negative, invatandu-ne cum sa ne transformam in niste persoane optimist-realiste, capabile sa-si traiasca frumos viata asa cum ne este data, spunandu-ne precum autorul in final: “Imi place sa ma privesc in oglinda pentru o vreme, ocazional si sa ma indragostesc iar si iar. In timp ce fac asta ma gandesc: <Sunt perfect. Totul este perfect pentru mine acum. Am tot ce mi-am putut dori. Tot ceea ce-am visat s-a indeplinit. Si tot ceea ce am ales sa visez pentru viitorul meu se va indeplini. Iti multumesc, Doamne> ».

Umorul si autoironia spre care ne indruma Ravich se bazeaza pe o vasta experienta de viata, pe o fina cunoastere psihologica a umanitatii, dar – fara doar si poate, isi trage seva si din filonul puternic al umorului iudaic. Lenny Ravich ne spune “ Abilitatea de a te juca cu suferinta, asa cum am deprins-o de la mama mea, am descoperit-o atunci cand am inceput sa-i citesc pe Shalom Alehem, Isaac Bashevis Singer si Woody Allen. Spre sfarsitul povestilor lor, eram prins in dilema de a nu sti niciodata daca sa plang sau sa rad. Am realizat ca abilitatea de a te juca cu suferinta constituia stilul evreilor de a supravietui.” Si iata un sfat extraordinar in acest sens: “Nu lua viata prea in serios. Oricum nu scapi din ea viu” J Iar Woody Allen spune intr-unul dintre mottourile inspirate utilizate de Ravich la debuturile capitolelor cartii sale: “Viata este suferinta, mizerie si durere si se termina mult pera repede”. Si un alt motto, de data aceasta al lui Einstein “Lumea poate fi vazuta in doua feluri: Nimic nu este un miracol. Totul este un miracol

In concluzie, ce putem face pentru a strabate viata intregi la minte ? Iata cateva citate spumoase si inteligente care ne vor lumina in directia rasturnarii suferintelor, traumelor, defectelor, intr-o calitate acceptabila a vietii:

  1. “Sa-ti traiesti viata ca pe un joc iti poate da foarte multa tarie (…) Nu vom sti niciodata cati oameni au fost vindecati prin ras de o boala majora sau de vreo depresie minora. Daca rasul ar putea fi prescris in retete, atunci negresit s-ar imbunatati sanatatea si starea de bine a oamenilor”.
  2. “Cercetarile realizate la Universitatea din Chicago au demonstrat cum copiii pana la varsta de sase ani rad de 300 de ori pe zi. La varsta de sapte ani, ei rad doar de 15 ori pe zi. Stiti de ce? Au mers la scoala si au fost pedepsiti ! »
  3. « Daca privim Viata si pe noi insine in lumina, atunci orice se petrece cu noi, rau sau bun, devine o sansa de a creste si invata (…) Simtul umorului este capacitatea unui om de a se detasa de sine insusi ».
  4. “Charlie Chaplin a spus ca <diferenta dintre comedie si tragedie este distanta>. Acolo, vazute de aproape, lucrurile par tragice. Daca te distantezi de acolo, te alegi cu o comedie pe cinste. Formula acestui concept este <T+T=C. Tragedie + Timp = Comedie> Povestile din trecutul nostru ce pareau candva dureroase acum par vesele.”
  5. “Optimismul si abilitatea de a rade de tine insuti ajuta ca suferinta sa nu devina tragedie”.
  6. “Umorul este spiritualitate, iar spiritualitatea este umor”
  7. “Vai de cel care incearca sa faca viata sa mearga! Ea nu e menita sa mearga. A fost asezata printre noi ca sa ne invete si e alegerea noastra daca alegem sa ne distram si sa radem in timp ce invatam, sau sa trecem printr-un proces continuu de frustrare si disperare”
  8. Ravitch ne spune, vorbind cu autoironie despre batranete: “Imbatranirea inseamna tensiune ridicata, colesterolul ridicat, anxietate ridicata si pofta scazuta de sex.La varsta mea, <sexul protejat> presupune sa un cazi jos din pat.”
  9. In capitolul “Rasul spiritual”, Lenny Ravich ne incanta cu: “Woody Allen spune: <Nu mi-e frica de moarte. Vreau doar sa nu fiu de fata cand se petrece>” sau “Sunt casatorit de treizeci si cinci de ani. Sunt inca indragostit de aceeasi femeie de treizeci si cinci de ani si daca afla sotia mea cine este ma va ucide atat pe mine cat si pe ea.”, “Am ajuns la concluzia ca viata e o boala terminala. Asa ca traieste fiecare zi a vietii tale ca si cum ar fi ultima. Ram Dass a spus despre viata <Putem sa o traim chinuiti sau putem sa o dansam>. Acestea sunt solutiile”

Razi pentru tine, razi de tine si razi impreuna cu alti oameni cat de mult poti, aceasta pentru ca atunci cand radem, corpul nostru elibereaza endorfina, care distruge durerea. Cand aceasta endorfina este eliberata in creierul nostru, un sentiment de euforie poate persista pana la doua ore (…) Rasul produce si relaxarea muschilor, ceea ce reduce nivelul de stres, prin urmare ajuta sistemul imunitar.

Sfatul meu pentru toata lumea, spune Rabich, este sa gaseasca umor si buna dispozitie in fiecare. Nu incetam sa mai radem pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca am incetat sa mai radem. Asa ca haideti sa avem vise. Cand ne pierdem visele, murim. . Asa ca multi oameni se plimba in jur ca mortii si nici macar nu stiu asta. Imbatranirea este obligatorie. Sa cresti insa este optional. Nu este niciodata prea tarziu sa fim tot ceea ce ne este cu putinta sa fim. Traieste‑ti viata, dragul meu cititor, dar nu te atasa de ea. E un dar temporar. Alege dragostea in locul fricii. Opusul dragostei nu este ura. Este frica. Priveste lumea cu iubire, rasete, umor si optimism – si toate ti se vor intoarce din abundenta

Si acum vine si cireasa de pe tort: „Incurajez pe fiecare sa‑si urmeze inima. Daca facem ceva fara inima nu merita facut. Trebuie sa facem ceea ce iubim cu adevarat si sa fim platiti frumusel pentru asta. Unii cred ca este o crima sa iubim ce facem si sa fim in acelasi timp platiti pentru asta. Si totusi nu exista alta cale. Luati-o si invers: sa faci ceeace detesti doar pentru bani, aceasta invariabil te va duce la depresie si boala. Cand facem ceva din inima, putem fi siguri ca acolo se afla si sprijinul lui Dumnezeu. Asta va atrage bani, faima, iubire, sanatate, umor si toate acele lucruri bune pe care le meritam. Am venit in aceasta lume ca sa ne simtim bine, sa ne distram, sa radem, sa iubim si sa invatam. Restul este simpla tehnica. Daca nimic nu se dovedeste a fi exact cum ti-ai dorit, atunci opreste-te si intreaba-te: <Oare ce anume fac de bucuria, iubirea si rasul lipsesc din viata mea?> Apoi scrie un nou scenariu si atrage la tine toate lucrurile placute pe care viata le are de oferit. Este ceva MAGIC. Provocarile fac parte din joc. Nu exista sus sau jos. Exista doar ceea ce este. Si putem sa dansam sau putem sa ne chinuim. Acesta este motivul pentru care aleg sa fiu un optimist incurabil. Imi place sa dansez. Mai ales cu VIATA!”

Sa citesti aceasta carte… nu mi se pare deajuns! Trebuie sa o ai mereu la indemana si zilnic – cand te simti descurajat, ingenunchiat, dezamagit sau doar trist – sa o deschizi si sa recitesti cate un pasaj. O pastila de oxigen!

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.

Articole similare

Eseuri de istorie, altfel: „Moravuri și năravuri”, de Andrei Oișteanu

Dan Romascanu

End of Watch (2012)

Delia Marc

Filme de Crăciun și melodiile lor

Delia Marc

3 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult