Carti Carti pentru copii

Șuturi, șosete și secrete în „Jurnalul unui fotbalist de buzunar” de Alec Blenche

„Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, de Alec Blenche
Editura Litera, București, 2025

Dacă m-ar întreba cineva acum despre o carte cu care poți să stimulezi dorința de a ci într-un mic explorator, atunci cartea „Jurnalul unui fotbalist de buzunar” de Alec Blenche este exact ce trebuie. Scrisă în formula perfectă a unui jurnal de adolescent, cartea ne poartă prin periplul vesel al unui grup de școlari care trebuie să formeze o echipă de fotbal. 

Tudor Pelin, personajul principal, un băiețel de doar 11 ani, începe să formeze echipa din cei mai ciudați, drăgălași și de treabă colegi din clasa sa, iar pe toți îi unește dorința de a deveni niște adevărați… fotbaliști de buzunar. Vă sună ciudat? Stați să vedeți câteva aventuri au încăput în această carte. 

Sunt la prima carte a lui Alec Blenche, dar ce descoperire! Știu că este printre cei mai renumiți autori de literatură pentru cei mici, dar acum chiar m-am convins că are un talent de a crea istorii pe care vrei să le citești cu interes. Chiar și mie, unui om care nu se dă în vânt pentru fotbal, această povestioară a fost tare inedită. 

Dar hai să vă zic ce mi-a plăcut cel mai mult și de ce aș recomanda cu încredere cartea picilor. În primul rând, este plin de glumițe și de momente hazlii care pot cu ușurință să capteze atenția prichindeilor. Într-o lume plină de zgomot și de conținut rapid consumabil, o astfel de carte reușește să-i convingă pe cei mici că pot găsi aventuri și în filele unei cărți.

Mi-au plăcut personajele care sunt diferite decât alte tipare. Copii pot învăța, astfel, că au dreptul să fie diferiți, să aibă emoții, să fie triști sau veseli, să concureze sau nu, să se cunoască pe sine și să fie puternici. 

Cartea lui Alec Blenche are darul de a arăta copiilor că o echipă nu se clădește din performanțe, ci din prietenie, curaj și un strop de vulnerabilitate. Fiecare membru al „trupei” adunate de Tudor vine cu propriile emoții și nesiguranțe, iar jurnalul le surprinde pe toate cu o naturalețe care cucerește. Rezultatul este o poveste luminoasă despre cum se nasc legăturile dintre copii atunci când sunt puși în fața unei provocări comune.

Pe parcurs, se vede limpede cum micii fotbaliști învață ce înseamnă responsabilitatea, cooperarea și respectul pentru celălalt. Autorul lasă experiențele lor să vorbească, iar asta dă poveștii o sinceritate aparte. Copiii pot recunoaște în aceste situații propriile ezitări, propriile impulsuri, propriile încercări de a se afirma. 

Un alt atu al cărții este atenția pentru detaliile mărunte din viața de zi cu zi: replicile istețe, momentele de stângăcie, micile victorii care par uriașe la 11 ani. Umorul e bine dozat, cald, niciodată forțat, și reușește să captiveze inclusiv un cititor care, sincer, nu ar deschide o carte despre fotbal din proprie inițiativă. Aici e farmecul: povestea nu e despre fotbal, ci despre copii care descoperă cine sunt.

Atmosfera școlii, relația cu profesorii, dinamica dintre colegi,  toate sunt surprinse cu o naturalețe care ar putea cuceri chiar și un copil mai puțin pasionat de lectură. Iar mesajul central este simplu: nu trebuie să fii cel mai rapid sau cel mai tare ca să faci parte dintr-o echipă; e suficient să fii prezent, curios și dispus să încerci.

În fond, „Jurnalul unui fotbalist de buzunar” e o invitație la joacă, la descoperire și la prietenie. O carte scurtă, dar cu suflet mare, potrivită pentru cititorii care au nevoie de o poveste veselă, autentică și ușor de iubit. Dacă vreți să puneți în mâna unui copil o lectură care să-l bucure și să-l încurajeze, aceasta este alegerea potrivită.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cărturești.ro.

Articole similare

Deasupra mormântului a pus inscripția: „Au trăit fericiți împreună” – despre Ape adânci, de Patricia Highsmith

Delia Marc

Educație și empatie în bezna nazismului: „Bunul doctor din Varșovia”, de Elisabeth Gifford

Corina Moisei-Dabija

Aventuri în Londra antică: „Cronicile întoarcerii în timp”, de Caroline Lawrence

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult