Sotia lui. Vineri seara, de Emmanuele Bernheim
Editura Pandora M, Targoviste, 2005
Traducere : Irina Mavrodin
Puteti cumpara cartea acum, de pe Tamada.ro.
“Sotia lui” si “Vineri seara” sunt doua romane reunite intr-un singur volum, insa stilul minimalist, apropiat de scenariul de film, fara artificii si metafore abundente mi-au permis sa le citesc pe amandoua in putin mai mult de o ora.
Pentru “Sotia lui” Emmanuele Bernheim a obtinut premiul “Medicis” in 1993. I-au fost apreciate probabil finetea si precizia detaliilor cu care ne descrie viata cotidiana a eroinei sale, emotiile si toate acele nimicuri de zi cu zi care in final constituie viata.
Claire, eroina principala este un medic generalist limitata de o existenta banala, sterila. Apartamentul in care locuieste este impartit, asemeni vietii sale cotidiene, in doua: jumatate reprezinta cabinetul medical, cealalta jumatate locuinta.Are o relatie cu Michel, relatie punctata mai mult prin prezenta veiozei primita de la acesta si prin constatarea ca inca mai are cheia apartamentului lui Claire, decat prin sentimente sau pasiunea intalnirilor.De fapt relatia lor stranie ste greu de definit, fiind prea incordata si tensionata pentru a fi prietenie si prea lipsita de pasiune si romantism pentru a trece drept dragoste.
Un fapt banal intervenit in rutina zilnica a lui Claire ii schimba viata. Furtul posetei in timp ce isi savura cafeaua intr-un bar din cartier ii prilejuieste intalnirea cu Thomas. Thomas ii inapoiaza poseta, Thomas o fascineaza, Thomas o obsedeaza, Thomas este insurat si are doi copii, asa cum el insusi marturiseste. Cu toate acestea Claire si Thomas incep o relatie, o relatie adulterina tipica constand in intalniri de o ora si cincisprezce minute zilnic, cinci zile pe saptamana. Niciodata in week-end. Intalnirile lor comprimate in timpul respectat cu strictete de Thomas, sunt lipsite de dialog dar abunda in trairi, fuziuni de sentimente, mangaieri, imbratisari si afinitati impartasite.
Insa subiectul romanului se concentreaza pe gandurile eroinei principale, totul este vazut strict din perspectiva sa, pe dorinta pe care i-o trezeste in fiecare moment Thomas dar pe care nu i-o impartaseste decat limitat. Fiecare actiune a lui Claire, fiecare fapt banal trait sau simtit naste un gand legat de omul care o fascineaza si mai ales de sotia acestuia. Imaginandu-si viata cotidiana a lui Thomas, viata sotiei sale, viata lui fara ea si posibila lor viata in doi, Claire este absorbita cu totul de aceasta relatie care devine centrul universului sau atat de sarac pana la aparitia lui. Desi intalnirile lor sunt limitate in timp, Claire isi planifica intreaga zi in jurul acestei intalniri: isi ajusteaza programul de consultatii, colecteaza suveniruri care ii amintesc de Thomas, analizeaza fiecare reactie a omului de langa ea si isi modifica comportamentul in functie de acestea, incearca sa prelungeasca timpul petrecut impreuna prin diverse strategii si considera o mare victorie ziua in care el ramane alaturi de ea o ora si jumatate.
Desi “sotia lui” este mereu prezenta in gandurile sale, Claire este animata de dorinta de a cunoaste cum este aceasta femeie si copii sai mai multe decat sa simta ura sau invidie. Astfel cand Thomas ii marturisest ca de fapt nu este insurat si o cere in casatorie pe Claire, dintr-odata eroina principala isi vede spulberate reperele gandurilor sale. Insa atitudinea sa fata de cele aflate este departe de normal cred eu, si aici romanul mi s-a parut mai putin credibil tocmai prin lipsa reactiilor lui Claire, totul continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cum minciuna n-ar fi existat, cu singura schimbare ca acum gandurie eroinei despre “sotia lui” sunt de fapt ganduri despre sine…
Si deoarece pentru Claire a trai prin ganduri si a imagina este un mod de viata, boala domnului Corey, unul din pacientii sai, sotia acestuia si…. cutia de chibrituri care ii scapa din buzunar sunt tot atatea prilejuri de visare…
“Vineri seara” continua tema relatiei clandestine, de o noapte insa, in aceeasi maniera fara efuziuni stilistice. O greva a transportului in comun, un ambuteiaj nemaintalnit pe strazile Parisului, o femeie intr-o masina, in drum spre niste prieteni, pierduta in amalgamul de sunete, imagini si ganduri referitoare la schimbarile din viata ei. Un necunoscut pe strada se lupta cu haosul grevei, face autostopul, Laure il primeste in masina, Jean accepta. Desi nimic nu prevesteste ce va urma, cei doi vor petrece noaptea impreuna pentru ca dimineata s-o regasim pe Laure alegand spre noua sa viata.
Eroina principala este o femeie de treizeci de ani, stapana pe sine si cu o viata bine conturata. Isi petrece ultima zi in apartamentul sau, urmand sa se mute de a doua zi in casa prietenului ei Francois. In ultima seara inainte de debutul noii vieti in comun alege sa cineze la niste prieteni. Ca si precedenta creatie, subiectul, intamplarile sunt redate din punctul de vedere al Laurei. Ne sunt impartasite gandurile, trairile sale, senzatiile pe care i le starnesc persoanele si lucrurile cu care vine in contact.
Desi este o persoana cerebrala, Laure se lasa influientata de explozia de libertate pe care o traieste in acea seara de vineri si se abandoneaza relatiei cu Frederic, soferul de taxi pe care il ia in masina, o relatie de cincisprezece ore, caci atat dureaza intamplarile din carte. O noapte in care dintre miile de cai pe care le-ar putea urma, Laure alege sa experimenteze instinctul de posesiune, gelozia, rautate, refuz, interes, dorinta, abandon, adeziune, acceptare, toate alaturi de un necunoscut al carui miros combina tutunul, pielea si apa de colonie.
Scris in ordine cronologica, romanul curge lin, fara flash-backs-uri, singura deviere de la realitate fiind gandurile Laurei despre Frederic, care ar insoti-o la masa la prietenii spre care se indreapta. Cu toate ca vorbeste despre o relatie eminamente sexuala, autoarea reuseste sa evite cu succes detaliile pornografice descriind senzatiile starnite de mirosuri, priviri, ezitari si decizii silentioase, gesturi de eschivare si de acceptare. Nu-l cunoastem pe Frederic si nici pe Laure decat in masura in care gandurile sale ne-o permit, insa simtim alaturi de eroina principala emotia acestei relatii neasteptate.
Vineri seara se dovedeste a fi mai complicata decat si-ar fi imaginat eroina noastra. Deconcertata, destabilizata, sub imperiul problemelor ce o framanta, Laure va trai o noapte iesita din comun si dincolo orice si-ar fi putut imagina, pentru ca sambata normalitatea sa-si reintre in drepturi. Nu ni se spune daca Laure isi doreste sa-l reavada pe Frederic, nici in ce masura aventura de-o noapte afecteaza planurile de viitor cu Francois. Singurul lucru cert dupa aceasta noapte pentru Laure este ca n-a uitat gustul libertatii, al posibilitatii de a alege, de a fi ea insasi fara a se lasa transformata in esenta sa, de inerti si de evenimente.
