Sexualitate & psihanaliza. Contributii la psihanaliza, de Sandor Ferenczi

Sexualitate & psihanaliza. Contributii la psihanaliza, de Sandor Ferenczi
Editura Herald, Colectia Psihoterapia, Bucuresti, 2012
Traducere de Monica Medeleanu

Sandor Ferenczi s-a nascut la 7 iulie 1873 la Miskolcz, in Ungaria si a murit la 22 mai 1933. Provine dintr-o familie de evrei din Polonia care s-a stabilit in Ungaria. Tatal sau a ales sa-si maghiarizeze numele din Fraenkel ajungand la Ferenczi. Sandor Ferenczi si-a facut studiile liceale la Liceul Calvin din Budapesta urmand studiile universitare la Viena. Dupa patru ani a revenit la Budapesta, profesand medicina generalista si neuropsihiatria. Abia in 1908 l-a intalnit pe Freud, o intalnire care avea sa-si schimbe viata, descoperind psihanaliza. A purtat o lunga corespondenta cu Freud (1000 de scrisori), devenind un discipol fidel al lui Sigmund Freud. Este invitat de acesta din urma sa prezinte o comunicare stiintifica la congresul de psihanaliza si pedagogie din 1908 de la Salzburg. In 1913, impreuna cu Sandor Rado, fondeaza Societatea maghiara de psihanaliza. A avut cateva contributii majore la psihanaliza precum articolele “Adaptarea familie la copil”(1929) “Copilul rau-primit si pulsiunea sa de moarte”sau “Masculin si feminin”.

In volumul Sexualitate & psihanaliza. Contributii la psihanaliza[1]aparut in 1916 (!), alcatuit din articolele din prima perioada a operei lui Ferenczi (1908-1914), acesta comenteaza, amplifica si pleaca in general de la problemele psihanalitice ridicate de Freud despre psiho-sexualitatea individului.

In capitolul “Despre cuvinte obscene”, el remarca:  “Un cuvant obscen are o putere speciala de a il forta pe cel care il aude sa isi imagineze obiectul pe care il desemneaza, organul sau functia sexuala, in realitatea ei substantial. Freud scria <Prin mentionarea cuvantului obscen, gluma licentioasa obliga persoana care o aude sa isi imagineze partea corpului sau functia vizata>”[2] ”Cuvintele care odata desemnau obiectele cele mai pretuite ale placerii infantile revin sub forma injuraturilor si blestemelor si, in mod caracteristic, sunt asociate foarte des cu idea parintilor sau fiintelor si zeilor sacri care le corespun (blasfemii)(…)Ceea ce stiu despre viata claselor de jos si, mai ales, despre cea a rromilor, pare sa indice ca printre oamenii needucati, cuvintele obscene sunt poate investite intr-un mod mai accentuat cu placere si nu difera esential de restul vocabularului, in comparatie cu starea de lucruri existenta printre oamenii educati.”[3]

In capitolul “Rolul jucat de homosexualitate in patogeneza paranoiei”, Sandor Ferenczi afirma ca  “in paranoia este vorba despre resurgenta homosexualitatii pana atunci subliminata, de care eul se apara prin mecanismul proiectiei” Ofera multe exemple si cazuri pe care le explica cu lux de amanunte In capitolul XII „Nosologia homosexualitatii masculine (homo-erotismul).” Ferenczi descopera: “Componenta homosexuala ajunge sa fie refulata mai tarziu, doar o parte minora a acestei component ajunge sa fie salvata intr-o forma sublimate in viata adultilor educati, in jocuri, in promptitudinea de a acorda ajutor social, in grupurile de prieteni, in viata de club etc., o parte care nu trebuie subestimata. In anumite circumstante, homosexualitatea refulata insufficient se manifesta din nous au se exprima in simptome nevrotice; asa stau lucrurile in special in cee ce priveste paranoia, despre care cele mai recente cercetari au putut stabili ca este intr-adevar de conceput ca o manifestare deghizata a inclinatiei catre persoanele de acelasi sex.”[4] Alte capitole interesante ale lucrarii: „Analiza psihologica a viselor” „Despre onanism” „Stadii in dezvoltarea simtului realitatii” „Micul cocos”, „Ontogeneza interesului fata de bani’ (multe dintre ele cu directa aplicabilitate unor oameni politici romani din anul 2012!)

Dupa cum specifica Gabriel Balaci in prefata volumului „Ferenczi aprofundeaza prin studiile sale problema traumei, introiectiei si importanta acestui proces in dezvoltarea psihica, dificultatile analizei mutuale, precum si alte teme care sunt aplicabile si astazi in tratamentul psihoterapeutic. Conceptia sa despre relatia terapeutica a dus la o reconsiderare a contratransferului, el sustinand ca negarea contratransferului poate fi traumatica pentru pacient, reactivandu-i traumatismul infantil trait atunci cand pacientul, copil fiind descopera ipocrizia lumii adultilor. Conceptele si inovatiile in domeniul tehnicii psihanalitice aduse de Ferenczi au fost considerate revolutionare in momentul elaborarii lor, continuand sa fie actuale si eficiente pana in prezent.”