Expozitia dedicata artistilor avangardisti evrei din Romania deschisa la Muzeul Evreiesc din Amsterdam sub titlul „Van dada tot surrealisme” a fost semnalata in mai multe publicatii europeene intre care prestigiosul ziar Le Monde. Este mentionat in articol expunerea unor lucrari ale unor artisti cunoscuti din perioada interbelica cum au fost Marcel Iancu, Maxy, Victor Brauner, Jules Perahim.
Postul de radio Europa Libera si-a incetat activitatea pentru Romania, dar Web site-ul sau contine deseori informatii interesante si mai ales exceptionale piese de arhiva care documenteaza istoria Romaniei in a doua jumatate a secolului trecut si lupta curajoasa a intelectualilor si a tuturor celor care au indraznit sa-si ridice glasul impotriva dictaturii. Iata facute publice acum textul si inregistrarea unui dialog de acum 20 de ani pe teme politice si culturale intre Monica Lovinescu si Matei Calinescu. Iata aprecierea pe care Matei Calinescu o facea situatiei din Romania in 1991: ‘Mie mi se pare că intelectualii români şi tineretul, cei mai buni, cei mai creatori, 4-5 la sută din populaţia României, trec printr-o dramă extraordinară şi îţi spun sincer că mie mi se rupe inima când mă gândesc la ei. Pentru că ei trăiesc într-o ţară, în care s-a prăbuşit un regim, s-a prăbuşit o ideologie. Dar cei care au susţinut acel regim au rămas şi ei încearcă pe toate căile să-şi menţină puterea şi sunt gata să ucidă speranţa şi să creeze acestei generaţii extraordinare, extrem de talentate, o situaţie fără speranţă, o situaţie care pe mine mă întristează foarte tare, pentru că eu cred în potenţialul creator al României. Toate astea pe un fond de polarizare naţionalistă, care nu promite nimic bun.’
Visual Art Blog ne informeaza dspre a doua expozitie cu tema ‘Banda Desenata in Presa’ deschisa in cadrul Muzeului Benzii Desenate care functioneaza in cadrul Muzeului National de Arta Contemporana (MNAC) din Bucuresti: ‘Expoziţia prezintă câţiva autori contemporani care s-au făcut cunoscuţi apărând constant în presă: Lucian Amarii – Jup de la Iaşi, care a publicat începând cu anii nouăzeci mii de planşe în ziarele locale, Vali Ivan care, de la venirea lui la Jurnalul Naţional, a publicat benzi desenate cu subiecte şi stiluri foarte diferite, de la teme politice până la teme istorice sau umoristice. Alături de ei, expun tinerii Cristian Prandea, Filip Ilie şi eM, membri ai echipei Kamikaze, autori prolifici de stripuri politice.’
Intr-un articol special pentru editia internetica a Dilemei Vechi, Oana Stoica marcheaza aniversarea a zece ani de la premiera bucuresteana a celor doua piese care l-au facut cunoscut publicului romanesc pe regizorul Yuri Kordonsky: ‘Creatorul de teatru’ devenit ‘ars dramatica’ pentru Teatrul Act si ‘Unchiul Vanea’ la Bulandra. ‘În zece ani, ambele spectacole s-au maturizat, s-au „aşezat” bine în formă şi concept, au căpătat forţă, dar şi răni. Rostul lor esenţial s-a împlinit. Născut din revoltă, Teatrul Act este astăzi un reper cultural de neocolit. Yuri Kordonsky a mai montat în România încă şase spectacole, iar cu cel mai recent, Îngropaţi-mă pe după plintă, a reuşit să depăşească şi prejudecata (celorlalţi) că Unchiul Vanea este cel mai bun spectacol al său. …. Nu toate spectacolele trebuie să ajungă piese de muzeu, mai ales cele cu o matrice identitară. Dacă modelul original s-a stabilit/afirmat, ar fi timpul să se tragă cortina, iar Creatorul de teatru şi Unchiul Vanea să devină istorie. Poate e timpul pentru „mai departe”.
A aparit cel mai recent numar 17/2011 al revistei internetice E-Leonardo. Din sumar – o cronica a lui Laszlo Alexandru la ‘Cimitirul din Praga’ al lui Umberto Eco, si un articol despre Mircea Iorgulescu – ‘Nu-mi iese din amintire activitatea lui Mircea Iorgulescu la România literară, în anii ’70-’80 ai secolului trecut. Revista era structurată în jurul compartimentului de critici, care la rîndul lor erau divers profilaţi. Avanscena era ocupată de cronica literară a lui Nicolae Manolescu, mereu prezentă în pagina 9, urmată de rubrica fixă a lui Eugen Simion, de cele mai multe ori în pagina 11. Manolescu era „ministrul de interne”, de o uimitoare performanţă analitică a discursului, dublată de subtilele mize strategice ale evaluărilor. Simion îl talona perseverent, cu o abordare mai senină şi ponderată, care includea, în factură sintetică, bogate referinţe literare şi reflecţii la fenomenul cultural european. Valeriu Cristea apărea adeseori în preajma lor, cu meditaţii şi consemnări poate ceva mai terne stilistic, dar mereu excelent documentate. Între aceştia, Mircea Iorgulescu era argintul viu, care îşi depăşea colegii în percutanţa analitică pe centimetru pătrat. Intervenţiile sale – foarte frecvente, dar nu permanente – denotau strategia omului care stă la pîndă spre a înhăţa momentul potrivit. Iar atunci izbea sarcastic, strălucea debordant, demonta în cuvinte bine cumpănite o ipoteză adversă, o judecată neconvingătoare, o argumentaţie incorectă. Manolescu stabilea etalonul valoric, dar Iorgulescu aducea sclipirea rece a bisturiului minţii. Tocmai acest polimorfism al spectacolului intelectual a asigurat prestigiul României literare, în acele vremuri altminteri suferind de penuria inteligenţelor.’ De asemenea sunt de interes printre altele aici retiparirile unor articole ale lui Mihail Sebastian din perioada jurnalisticii sale active din anii 30.
Editia internetica a ‘Dilemei Vechi’ publica sub semnatura Laviniei Banulescu articolul ‘O dimineata evreiasca’, reportaj in lumea atat de dimunuata astazi a uneia dintre cele mai vechi comunitati evreiesti din Romania – cea din Timisoara – ‘În Timişoara, etnicii germani, evrei şi unguri împînzesc zonele vechi ale oraşului, iar poveştile lor, majoritatea nescrise, încă respiră în locuri şi în oameni. Sinagoga din Fabric, la prima vedere o minunăţie arhitecturală, dar pe cale de a se dezmembra pe interior, mîncată de ploi şi de timp, se topeşte încet, cu un lacăt imens pe uşă. Serveşte turiştilor însetaţi de fotografii cu clădiri vechi, pisicilor care îşi găsesc adăpost în cotloanele ei şi nenumăraţilor porumbei care o traversează în zbor, între două ferestre sparte. ‘
In Elefant.ro gasim o recenzie a recentului ‘Zen’ al lui Mircea Cartarescu, jurnal al anilor 2004-2010: ‘Titlu ironic. Numai zen nu e. Ceva megalomanie, fricile cotidiene, ipohondrie, tone de vis-transcris. În această perioadă scriitorul a început să scrie şi texte politice în Jurnalul sau Evenimentul Zilei. Totuşi, în jurnal toată implicarea politică este atent înlăturată. Preocupările rămân în zodia fanatismului literar: oare mai pot să scriu, oare de ce sunt atât de răi şi proşti criticii, ce buni sunt criticii care mă iubesc, ba chiar şi ăştia din urmă mă plictisesc.’
In ‘chestii livresti’ primim o recomandare de lectura la traducerea cartii ‘Sufocare’ a lui Chuck Palahniuk: ‘dar staţi liniştitţi, cartea nu are numai astfel de poante murdare de sex, acestea doar o condimentează – uneori prea mult – însă am găsit un adevărat manifest burlesco-tragic împotriva civilizaţiei & culturii americane, faţă de care personajul principal profită în felul său, de pildă, lăsându-se salvat de necunoscuţi.’
(Dan)
Calauza scrie despre cartea lui Jose Saramago, Eseu despre orbire, despre care am scris si noi acum ceva vreme: „Poți lua fiecare personaj din carte (om sau câine, fără deosebire) și să îl transformi în simbol. Poți lua orice gest și să îl transformi în metaforă. Poți argumenta că e o carte despre lipsa de umanitate. La fel de bine, poți argumenta că e o carte despre umanitate. Te poți îngrozi, te poți revolta, poți să nu o crezi, dar nu o poți ignora.”
„De ce scriitorii romani nu au succes in lume?” se intreaba Marius Ghilezan pe Bookiseala.ro. Cateva concluzii reies: pentru ca nu sunt organizati, pentru ca nu stiu ce cauta cu adevarat marile edituri ale lumii (personalitati, nu simpli scriitori), pentru ca exista bariera limbii, pentru ca raman tributari textualismului, in dauna actiunii.
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
