Am citit de curând și am scris despre ”Porumbelul” lui Patrick Süskind, o carte care mi-a mers la suflet tocmai pentru că m-am regăsit, alături de toți cei din jur, în ea. Despre carte a scris și Ana-Maria Anghelescu pe Societatesicultura.ro: ”Citind cartea lui Patrick Süskind am retrăit o stare similară cu sufocarea şi neputinţa provocate de lectura Procesului de Franz Kafka. Absurdul devine asurzitor în scurta poveste a lui Jonathan, iar angoasa e puternică şi m-a făcut să mă întreb constant dacă nu cumva porumbelul nu reprezintă creativitatea, imaginaţia, acel cum ar fi fost dacă…? ce încearcă să îl scoată şi pe Jonathan din cercul vicios al rutinei sale zilnice. Mizeria condiţiei umane, în aparenţa ei de predictibilitate şi puritate, devine un laitmotiv al acestei nuvele, care captează atenţia tocmai prin banalul situaţiilor şi pune sub lupă exact lipsa de spectaculozitate a rutinei.”
Am văzut și eu Daneza, mi-a plăcut. O paralelă interesantă carte vs film face Oana Grecea pe SerialReaders.com: ”Subiectul delicat al transexualilor mi se pare că a fost corect relatat în carte și întrucâtva și în film, doar că volumul lui David Ebershoff (apărut în România la editura Rao) explică mult mai bine, chiar și științific vorbind ceea ce simte și prin ce trece un astfel de personaj. Nimănui nu i-ar fi ușor să se simtă altcineva decât este sau să înfrunte oprobriul public pentru alegerile sale. De exemplu, în film nu se spune nicăieri că sângerările sale (care nu erau doar pe nas) și care veneau odată pe lună fix în aceiași zi aveau o explicație în interior. În cea de-a doua operație doctorul din Dresda a descoperit două ovare nedezvoltate în corpul lui Einar devenit Lili. Asta explică – cel puțin pentru mine – toate purtările ”inexplicabile” ale personajului. Fascinant mi se pare faptul că în anii ’30 a existat un doctor care să înțeleagă această necesitate a unui bărbat de a deveni femeie. Impresionantă mi se pare și înțelegerea artistei Gerda Wagener – soția lui Einar devenit Lili Elbe – care l-a susținut în toată această transformare și care a suportat cu stoicism lipsa de afecțiune din partea soțului său. Și-a dedicat timpul, sprijinul și prietenia lui Lili, devenită subiectul său favorit de pictură.”
Nu l-am văzut încă pe Mihai Constantin la teatru, dar mi-a mers la suflet interviul său cu Adina Scorțescu din ZiarulMetropolis.ro. Iată ce spune despre începuturile carierei sale: ”Am trăit printre actori, printre cântăreți, toată copilăria mea m-am jucat în culisele Operei și ale teatrelor, dar nici prin cap nu mi-a trecut c-o să mă fac vreodată actor. Ideea asta mi-a venit mult mai târziu, și nu dintr-o mare dorință de a mă exprima pe scenă, ci pur și simplu pentru că mi-era frică să nu rămân pe dinafară. Nu eram obișnuit cu învățatul… Chestia asta – trebuie s-o iei de mic și să te obișnuiești cu ea. Mi-era foarte greu să stau mult în fața lecțiilor; oboseam repede pentru că nu aveam exercițiul de a învăța. Inițial am vrut să dau la ASE, am făcut tot felul de meditații la economie politică (așa era pe vremea aia), la matematică, fizică, geografie. În ultima clipă am fost sfătuit – bineînțeles nu de tata, care știa ce chin m-ar putea aștepta făcându-mă actor – să încerc să dau examen la Teatru, la etapa eliminatorie, cum era pe vremuri. Dacă n-aș fi trecut de această primă etapă, aș fi putut să merg în continuare la ASE și să mă fac economist. Ceea ce acum, după atâția ani, mi se pare că ar fi fost o dramă.”
Mă așteaptă și pe mine cartea ”Alegeri dificile”, de Ioana Crețoiu, iar până când o să o prezint pe blogul nostru, vă semnalez recenzia lui Ion-Valentin Ceaușescu de pe SemneBune.ro: ”Stilul Ioanei Crețoiu este unul direct, simplu, fără înflorituri. Ea a alternat în acest volum povestiri mai lungi cu unele mai scurte, poate pentru a da ocazia citiorului să respire între două proze mai ample, iar unele povestiri rezistă și la recitire. Nu toate, dar per total prozele ei sunt îmbietoare, te îndeamnă să dai paginile. Odată întrat în lumea cărții, împreună cu doamna K., cea care toată viața a făcut mâncare pentru familie, (Doamna K ia o hotărâre) , proza autoarei te atrage și continui să citești și să descoperi și alte personaje, alte întâmplări, alte spații. Sper ca doamna Crețoiu să continue să scrie și să publice, fiindcă felul în care vede lumea, și mai ales felul în care și-a amintește în scris, este unul revigorant și cu iz de melancolie.”
Despre ”Nobila doamnă din Yodo”, de Yasushi Inoue, scrie Adriana Gionea pe PostModern.com: ”Titlul te face să-ţi imaginezi ceremonialuri feminine în care se revarsă chimonouri mătăsoase cu foşnet discret, paravane pictate, rivalităţi amoroase, chipuri machiate spre a fi perindate prin faţa bărbaţilor nelimoşi pentru a-i îmbuna sau răvaşe clandestine pline de versuri emoţionante. Vor apărea şi aceste detalii în romanul lui Yasushi Inoue, dar mai întâi trebuie să treci de scenele în care nu vezi decât bătălii, castele incendiate, nobili obligaţi să-şi facă seppuku pentru a muri demn, nu înainte de a scrie ultimele versuri, aşa cum o cere un ritual morbid ce arată că japonezul nu renunţă la estetic nici în momentele cumplite. Deşi este dominat de un personaj feminin ce a existat şi în realitate şi i-a stat alături în calitate de concubină preferată faimosului războinic Hideyoshi, cunoscut de cititori dintr-un alt roman al lui Inoue (Maestrul de ceai) drept personajul feudal nemilos ce i-a ordonat lui Rikyu, cel mai artist în ceremonialul ceaiului, să-şi facă seppuku, Nobila doamnă din Yodo nu este un roman scris special pentru un public feminin, şi nici pentru cei dornici de a găsi într-un roman japonez numai paradele unor chimonouri, monologuri introspective în grădini cu iazuri şi irişi, aranjamente florale, suspine şi iubiri imposibile. Personejele feminine din acest roman, majoritatea trecute în planul secund, nu au timp de toate astea. Sunt prinse în urgia luptelor şi a palatelor asediate, şi îşi acceptă pierderile cu mimica indescifrabilă precum o mască de teatru No, nu plâng după castelul în flăcări din care au ieşit la timp şi îşi asumă împăcate aceeaşi soartă cu a bărbatului războinic.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”La capătul nopții”, de Vartan Arachelian
-”Durere”, de Zeruya Shalev
-”Tsurezuregusa. Însemnări din ceasuri de zăbavă. Eseuri budiste”, de Kenko
-”Cartea care îți explică în sfârșit totul despre părinți”
-”Moscova, 1941. Sfârșitul blitzkrieg-ului”, de Rodric Braithwaite
–10 cărți noi de citit în aprilie
–Fragment în avanpremieră: ”Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației”, coordonator Sorin Bocancea
–Fragment: ”Animalul inimii”, de Herta Muller
1 comment
Mulțumim pentru menționare! 🙂