Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (31 martie – 6 aprilie 2014)

raining booksInterviurile de pe blogul Librăriei online Libris.ro continuă. De data aceasta, despre obiceiurile de lectură, despre biblioteca proprie sau despre carti in general vorbeste Andrei Ruse: ” Dacă la douăzeci şi ceva de ani, să zicem, nu ai prins drag de carte, nu îţi place să lecturezi măcar un titlu pe lună şi nu vezi în asta ceva atractiv şi benefic, cred că eşti o cauză pierdută. Lectura nu începe subit la douăzeci de ani, ci cu mult înainte. Din păcate tot ce înseamnă sistem de învăţământ, felul în care sunt prezentate cărţile şi băgate pe gât copiilor la un mod incredibil de plictisitor, apoi educaţia de acasă – unde părinţii, de multe ori, cu atâtea griji şi probleme, numai de poveşti nu cred că mai au timp, dar până şi situaţia financiară şi preţul cărţilor şi multe altele adunate, fac într-adevăr, mai mult imposibilă decât posibilă apropierea tinerilor spre lectură.Eu unul aş căuta să-i îndrept spre cărţi potrivite vârstei lor, preocupărilor lor. Cărţi mai dinamice, cărţi mai uşoare, pentru adolescenţi, fantasy-uri, thrillere, SF-uri şamd. Dacă la 16 ani tu îl obligi pe un copil să citească Ion şi îi spui ca aia e literatură, să nu ne mire că el va ajunge să creadă că aşa e toată literatura. Mai dă-l încolo pe Ion, şi hai să venim cu un Johnny contemporan care îşi face selfie-uri pe Facebook şi fac pariu că se vor deschide mai multe cărţi. Apoi, desigur, cu cât se va citi mai mult, va creşte şi pofta de calitate.”

nemurireaIza scrie pe SemneBune.ro despre ”Nemurirea” lui Milan Kundera, un autor pe care il tot aman (nedrept, in mod sigur) la lectura: ”Această carte este ceea ce se numește a great masterpiece, nici mai mult, nici mai puțin, din care am învățat cât de imprevizibilă este viața (deși, trăind-o, nimic nu pare mai previzibil) și cum o alegere greșită conduce invariabil spre alta, sau cum o bucurie foarte mare nu e chiar atât de mare atunci când o privești din altă perspectivă. Această joacă a percepției și a punctelor de vedere este, fără îndoială, o strategie de „trezire” și un antrenament în arta de a fi atent la ceea ce se întâmplă în jur. Poveștile din „Nemurirea” sunt povești atât pentru minte, cât și pentru suflet, mici „bucăți” de înțelepciune prin care ies la iveală câteva dintre secretele foarte bine ascunse în natura umană.”

În săptămâna ce a trecut, s-a stins din viață Andrei Bodiu. Printre cei care îl rememorează se numără și Angelo Mitchievici, pe LaPunkt.ro: ”Nu mi-am pus niciodată problema de unde venea acest şuvoi de energie în ceea ce-l privea pe Andrei Bodiu, şi niciodată, dar absolut niciodată nu m-am gândit că ar putea fi epuizabilă. Andrei ne-a obişnuit prost, nu numai pe mine, dar şi pe alţii, pe prietenii lui în orice caz, să aşteptăm de la el această explozie de optimism şi bună dispoziţie, de permanentă căldură şi prietenie. El, cel care dă, noi, cei care primim. Şi se pare că el nu a făcut economie. Ultimul volum de versuri publicat se numeşte „Oameni obosiţi”. Realizez abia acum că în spatele pluralului se ascunde un singular şi chiar mai mult decât atât, o singularitate. Cea a alergătorului de cursă lungă care nu îşi poate închipui că ar putea abandona cursa indiferent de ce s-ar întâmpla. Nu-l pot vedea pe Andrei ca pe un înfrânt, nici după această căzătură groaznică nu-l pot vedea la pământ. A alunecat şi se va ridica îmi zic. Toţi cădem din când în când, şi la rândul lui, se va ridica şi o va porni întâi şchiopătând, apoi ritmându-şi mişcările cu acel suflu cu care ne-a obişnuit şi care poartă în el încrezătoare căldura speranţei.”

AleargaDragos de la Chestii Livresti scrie despre noii îngrijitori ai colecțiilor editurilor de la noi. Printre ei, Terorista LuciaT și Virginia Costeschi. Iată ce spune despre reînvierea Colecției Globus: ” formatul colecţiei de până acum – în care au apărut donald barthelme, dürrenmatt, vonnegut, pérez galdós (despre cartea marianela am zis aici) – îmi place tare mult, şi sper că şi conţinutul se va menţine pe măsură. primul volum din noua serie, care va apărea în aprilie, este speranţa: o tragedie, de shalom auslander; iar printre apariţiile următoare se numără romane de margriet de moor, eric chevillard, patrícia melo, christian gailly, patrick flanery – în versiuni româneşti de gheorghe nicolaescu (olandeză), claudiu constantinescu (franceză), veronica d. niculescu (engleză), ana mihăilescu (franceză), silvia dumitrache (engleză) etc.”

Terorista LuciaT scrie despre cartea ”Aleargă”, de Ana Maria Sandu, o carte care pe mine m-a lăsat rece (și tot amân să scriu ceva despre ea de vreo 3 luni): ” O femeie intră în panică după 30 de ani. Pardon, orice femeie intră în panică după 30 de ani! Vocea din Aleargă vine din miezul crizei, trece în revistă toate fazele ei, dar încă n-o depăşeşte, depresia nu pare să dispară la final. Soluţia de urgenţă, tratamentul paliativ: alergatul. Prima dintre cele trei secţiuni se intitulează „Fals jurnal de jogging”. E un amestec de jurnal cu poezie, de fapt, un gen care mie-mi place mult, care e, totuşi, foarte uşor de ratat, dar care i se potriveşte bine autoarei.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”În labirint sunt umbre și lumini”, de Codruț Constantinescu

Sefarad”, de Antonio Munoz Molina

Dușmanul de clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956”, de Igor Cașu (II)

Hotel Iris”, de Yoko Ogawa

Eveniment: Mircea Cărtărescu la Ploiești

Eveniment: Întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiță la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Articole similare

”Eroina mea este nu doar femeie, ci şi evreică. Asupra ei se răsfrînge un dublu stigmat” (interviu Vasile Ernu)

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în februarie 2023

Jovi Ene

Biblidioteca, de Mihail Vakulovski

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult