Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (3 – 9 februarie 2020)

Mihai Brezeanu scrie la ‘liternet’ despre spectacolul colaj ‘Afară, departe, pe câmp’ al lui Catalin Stefanescu pe texte de Urmuz, Fundoianu, Sasa Pana, Sesto Pals  si altii, in regia lui Alexandru Dabija de la sala Atelier a Teatrului de Comedie: ‘Mozaic, aşadar, ca în Vanilla Skype, dar pornind de la operele altora, ca în precedentele colaborări cu Dabija. Ce a ieşit? Un fel de mix de irizaţii ideale. Un înainte-înapoi prin istoria ţărişoarei, aia politică, da’ şi aia de moravuri, aia visat-dorită, da’ şi aia visat-imaginată. O colecţie de tablouri, care de atunci, care de acum, care pe baza celor 6, care pe acidul Stefănescului.’

Romanul Zeruyei Shalev ‘Viata amoroasa’ aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ este recenzat de Adriana Gionea de la ‘PostModern’: ‘Zeruya Shalev este una dintre cele mai citite autoare ale prezentului. Scrie acaparant și curajos despre femei care nu se tem să se lase conduse de anarhia dorinţei. Nici măcar atunci când plăcerea dublată de o redescoperire a sinelui real duce la pierderea vieţii stabile….Zeruya Shalev aduce o abordare proaspătă și inedită, stranie, a unor teme recognoscibile, ce ar fi putut deveni simple clișee.’

In aceeasi colectie a aparut si romanul ‘Tot binele și tot răul’ de Care Santos despre care scrie la ‘bookhub’ Angela Stavaru: ‘Cartea atinge și dezvoltă mai multe aspecte legate de viața de familie (relații, așteptări, deziluzii, trădări, joc dublu), dar și de modul în care marile companii farmaceutice își recrutează personalul și își promovează produse care dau dependență și care, finalmente, ucid. Există, în acest sens, un fir aproape detectivistic, pe care vă las plăcerea să îl descoperiți singuri.’

Angela Serban de la ‘Booknation’ nu a fost entuziasmata de romanul ‘Lacrima stejarului’ al Simonei Tanasescu aparut la editura Eikon: ‘… autoarea, deși este clar că s-a documentat serios, complică prea mult firul poveștii, încărcându-l cu multe detalii ce au ca sursă alte legende și povești pe care încearcă să le împletească în intrigă pentru a-și susține și a da credibilitate propriei teorii. De la Pilat la Nostradamus, de la druizi străvechi la scriitori contemporani, de la vampiri ancenstrali și metamorfi la urmașe moderne ale zeiței Gaia avem parte de o amestecătură de personaje dintre care multe nu-și justifică prezența sau rostul. Am avut senzația, tot timpul, că există o tentativă de a epata cu multitudinea de informații istorice. Înțeleg ideea de documentare când scrii o carte, dar nu e indicat să folosești tot ceea ce găsești pe marginea subiectului, e plictisitor. În momentul în care a apărut și un sobor de vrăjitoare mă așteptam să le văd în acțiune, să joace un rol important, să am parte de-o răsturnare de situație, din păcate, nimic nu s-a concretizat, au fost inutile și nu și-au justificat în niciun fel prezența, și nu sunt singurele personaje de umplutură și fără rost (vezi scriitorul manuscrisului, alt personaj de a cărui prezență puteam fi scutită, hoțul de la începutul poveștii, părinții fetei, prietenele, etc). Cursul poveștii rămâne plat de la început până la sfârșit, fără ruperi de ritm, finalul e previzibil de la primele capitole și recunosc că ultimele 70-80 de pagini le-am parcurs foarte greu, cu multe pauze și  multe momente în care pur și simplu am ațipit. Gândiți-vă că am avut parte de un capitol în care am urmărit eroina principală făcând cumpărături într-un magazin, împreună cu o prietenă, (alt personaj fără rost) și având senzația că este urmărită de un vampir. Nu s-a concretizat urmărirea, a rămas doar senzația, frica dezvoltată din această cauză și dezolarea/frustrarea iubitului. Rostul nu l-am înțeles.’

Simona Preda scrie la ‘semndincarte’ despre o incitanta carte de eseuri ‘Porunca lui rabbi Akiba’ a lui Valeriu Gherghel, aparuta la editura Polirom: ‘Intriga de la care se construiește subiectul cărții  pleacă de la rabbi Akiba, care interzice ca versetele din Cântarea Cântărilor (suspecte de prea multă senzualitate) să fie citite în particular, acestea cuvenindu-se să fie citite doar sub strica supraveghere, în cadrul colectivităților. Folosindu-se de acest aspect ca intrigă și idee propulsoare a exegezei (demonstrației) sale de pe parcursul paginilor, Valeriu Gherghel operează din acest moment cu o distincție clară: cartea impregnată de sacru și desacralizarea cărții, chestiune care va avea ca repercusiune în timp o situație invers proporțională: lectura întrece ca prestigiu cartea, evenimentul ia locul cărții iar actul lecturii devine mai important decât obiectul care îl prilejuiește.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:

-”Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina ”Rugului Aprins”, de Marius Oprea

Băieții din barcă. Nouă americani și legendara lor cursă pentru aur la Olimpiada de la Berlin din 1936”, de Daniel James Brown

-”Ceilalți Schindleri. De ce unii oameni au ales sa salveze evrei in timpul Holocaustului, de Agnes Grunwald-Spier

Galben electric, de Dan Matei

(Sursă fotografii: Liternet.ro, PostModern.ro, Bookhub.ro, Semndincarte.ro)

Articole similare

Flori de câmp, după 45 de ani: Ilustrate cu flori de câmp (1975)

Dan Romascanu

Realitate distorsionată: Losing Alice (2020)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (2 – 8 ianuarie 2017)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult