Adriana Gionea scrie in PostModern despre ‘La musique d’une vie’ a lui Andrei Makine care inca nu a fost tradusa (dupa cate stiu) in romaneste: ‘Chipurile anonimilor somnolenţi şi resemnaţi, uitaţi într-o gară din îndepărtata Siberie unde trenurile întârzie mai mereu şi unde se aud nişte sunete de pian ce par să vină de nicăieri, ultimele imagini ale oraşului natal înainte de fuga din calea sovieticilor şi chipul unei vânzătoare de plăceri zărit dincolo de fereastra ce dă spre un peron îngheţat ar putea completa suita instantaneelor dintr-un cotidian ireal, de la marginea lumii. Acestea iau forma unor flashback-uri suspendate în timp, ce ar fi putut deveni cadrele unui film cu personaje comtemplative. Romanul se derulează asemenea unui film scurs în ritmul unei lentori hibernale, în care izgonirea din paradis, teroarea, seducţia şi teama sunt captate într-o lumină melancolică, în timp ce motivele care alimentează naraţiunea sunt dizolvate în detalii vizuale evazive, ce lasă mai mult întrebări şi mirări în urma lor, acoperite de haloul unui straniu intraductibil, regăsit în lumea personajelor lui Andrei Makine.’
Ion-Valentin Ceausescu de la SemneBune a luat de pe Raftul Denisei cartea lui Adrien Bosc ‘Constellation’ care porneste de la un accident aviatic petrecut in 1949: ‘Romanul lui Bosc aduce în prim-plan viețile celor 37 de pasageri, autorul vrea să afle ce i-a unit, cum au ajuns să facă parte din cursa Paris-New York, vrea să știe dacă a fost o suită de coincidențe care i-au adus împreună, dar mai ales îl interesează cine erau, ce vise și ce dorințe duceau cu ei. Autorul leagă toate poveștile lor de ceea ce André Breton numea hazardul obiectiv, dar și de celebra lege a lui Murphy: dacă ceva poate merge prost, cu siguranță va merge prost. Adrien Bosc oferă același spațiu în carte fiecăruia dintre ei, fie că este vorba de un celebru boxer sau de o mamă plecată să-și vadă copilul, fie că este vorba de o tânără violonistă sau un grup de cinci ciobani plecați să-și facă un rost. Accidentul a șters toate diferențele dintre ei, au devenit cu toții suflete (în engleză victimele unui naufragiu sau ale unui accident aviatic sunt numite souls – suflete).’
Adi George Secara scrie la BookHub despre ‘Interior zero’ al Laviniei Braniste: ‘… este o carte inteligentă despre tinereţe, o anume tinereţe, unde picătura de frumuseţe a vieţilor (noastre, şi ale noastre) este identificată, prinsă, atât cât este, nu este lăsată să se ducă pe apa sâmbetelor, către acel viitor despre care nu este romanul Laviniei, dar care este şi el amintit, doar există în vocabular, un „viitor strălucit”, „un loc în care mi-aş dori să fiu”, după cum i-a tot repetat mama în copilărie (p.47). De altfel, cartea este dedicată „mamei”, poate sunt şi ceva inserturi auto-biografice, (Lavinia Branişte este născută în Brăila)!’
O carte intriganta pare sa fie ‘Mintile lui Billy Milligan’ de Daniel Keys despre care scrie Ghanda in ‘Jurnalul unei cititoare’: ‘Această carte m-a fascinat și m-a uimit de la un capăt la celălalt. Pentru cei care au văzut sau auzit despre filmul Split, subiectul romanlui lui Keys nu va fi o surpriză. Ambele spun povestea unei persoane care suferă de personalitate multiplă, având 23 de persoane care „locuiesc” în același corp, a 24-a fiind ceva mai specială. Totuși, asemănările se opresc aici, filmul preferând să adauge o notă de supranatural (din câte am înțeles din trailer, nu am văzut filmul). Romanul, în schimb, spune povestea adevărată a lui William Stanley Milligan, zis Billy, care nu are nimic supranatural, ci doar o boală mintală care îi transformă complet viața.’
(Dan)
Liviu scrie pe FanSF despre cartea ”Armada”, de Ernest Cline, apărută de curând în traducere românească la Editura Nemira: ”O poveste tare plăcută, alertă, doldora de referințe, cu personaje agreabile (deși unele sunt cam schematice, iar cel rău e întotdeauna foarte rău și nu se învață niciodată minte). Omagiul adus lui Carl Sagan și excelentei (și singurei) sale lucrări SF Contact e pur și simplu emoționant. Parțial Jocul lui Ender, parțial un ecou al lucrărilor lui Arthur C. Clarke și parțial un omagiu adus anilor optzeci și culturii specifice acelor ani, Armada reprezintă o carte aproape la fel de bună ca Ready Player One. Iar ecranizarea ei nu e nici ea foarte departe, lucru absolut normal. O poveste despre spiritul despre sacrificiu, despre curaj, despre vitejie, despre puterea de-a depăși greutăți aparent insurmontabile, o poveste despre prietenie și despre dragostea părintească, care reușește să depășească toate obstacolele pentru salvarea ființelor iubite.”
Am auzit cuvinte frumoase despre cartea O viață măruntă, de Hanya Yanagihara, apărută de curând la Editura Litera. Despre această carte, scrie și Constantin Piștea pe blogul său: ”Mulţi au scos în evidenţă faptul că femeile sunt abia schiţate şi joacă un rol nesemnificativ în carte. Sunt convins că aşa şi-a dorit scriitoarea. Nu e deloc o scăpare. Romanul acesta scris de o femeie este despre bărbaţi, iar Hanya Yanagihara dovedeşte o capacitate uriaşă de a-i înţelege. Probabil că suferinţa e aceeaşi indiferent de sex ori poate că scriitoarea a avut nişte modele pe care le-a putut studia pe îndelete. Oricum, ce a reuşit ea în cartea asta este excepţional.”
Pe blogul AziCitesc, Alina Roiniță scrie despre cartea Norei Iuga, ”Lebăda cu două intrări”: ”Cititorul cărții trebuie să se pregătească pentru a experimenta un nivel superior al textului, și anume cel psihologic, cognitiv. De la trivialitatea redată prin cotidian la multitudinea de trimiteri către filozofii germani, textul curge într-un mod neobișnuit și chiar excentric. Mai mult, orice covenție umană este eliminată, lăsând libertate absolută jocului de semnificații. Dacă avem în vedere deixisul ca modalitate de construcție textuală, atât locul și timpul sunt elemente dinamice în text, care se schimbă de la o pagină la alta, cât și personajele care apar sunt multe, active și efemere. Dizolvarea unei bune perioade din viață într-un astfel de text constituie, cu siguranță, o încercare interesantă de a reda cursul emoțional al unei femei.”
Foarte amuzant, dar și complet real, articolul lui Valeriu Gherghel despre articolele gen ”5 autori care…”. De altfel, chiar și articolul său se numește ”5 poeți importanți care s-au sinucis din pricina amantelor prin otrăvire cu sodă caustică și polen” 😀 : ”Cel mai zdrobitor succes la public îl au enumerările de cîte 5. Nu e nici un secret. Dacă vrei să fii iubit (și popular), caută un grup de cinci artiști și spune ceva original sau caraghios sau bizar sau dubios despre ei. Vei trezi imediat un interes ascuțit. Am să dau 5 + 5 exemple foarte instructive de astfel de subiecte căutate și distribuite în universul internetului.”
Sever Gulea scrie pe blogul Libris despre romanul ”Marele Gorsky”, de Vesna Goldsworthy, apărut de curând la Editura Humanitas Fiction: ”Mai mult decât un simplu remake cu decor schimbat și personaje proiectate într-o altă lumină (de exemplu Natalia pare mai profundă și mai misterioasă față de omoloaga ei din Marele Gatsby), romanul semnat de Vesna Goldsworthy este un omagiu adus cărților și literaturii (sunt o mulțime de referințe la clasicii ruși, neîntâmplător Gorsky încearcă să o cucerească pe Natalia nu doar prin evenimente dense în șampanie și prosperitate obscenă, ci printr-o bibliotecă unică) și un omagiu adus unui personaj colectiv, vizibil în umbră, chiar capitala Marii Britanii: Londra cucerită de emigranți, Londra în care nefericirea e o formă de nerecunoștință, un abuz de ospitalitate al noilor veniți, Londra care a devenit o versiune a străinilor estici, mai ales a rușilor, Londra înșelătoare și Londra densă în promisiuni imense și deșarte în același timp.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această perioadă:
-”Solenoid”, de Mircea Cărtărescu
-”O istorie a Cenaclului de Luni”, de Daniel Puia-Dumitrescu
-”Ce se întâmplă în iubire”, de Alain de Botton
-”Mâța Vinerii”, de Doina Ruști
