Vladimir Tismaneanu scrie pe blogul sau despre ‘1989’ – romanul lui Adrian Buz: ‘Nostalgicii imberbi sau nu ai comunismului ar trebui sa citeasca romanul lui Adrian Buz intitulat simplu si cat se poate de elocvent “1989″ (Polirom, 2014). Ar fi fi antidotul perfect pentru regretul de a nu fi fost calcaţi in picioare de Marele Mecanism al ineptei, imbecilei si atat de umilitoarei dictaturi totalitare a lui Nicolae Ceausescu, “Eroul intre Eroi”, “carmaciul destinului national” si intruchiparea “virtutilor milenare” ale daco-românismului revolutionar. Ar intelege ca fenomenul Ceausescu nu a fost o aberatie, ci consecinta oportunitatilor institutionale de care a beneficiat acel Ubu din Balcani, un personaj pe cat de redus din punct de vedere cultural, pe atat de abil in a-si atinge scopurile delirante. Cartea este scrisa intr-un registru calm, fara imprecatii si fara patetisme. Am citit-o gandindu-ma mereu ce-ar intelege cineva care nu a avut nefericita si deloc invidiabila experienta de a trai in comunism, un tanar american, de pilda. Deci nu cineva care a auzit in familie amintiri despre “Epoca de Aur”. Aici se află maiestria lui Adrian Buz. El stie sa transmita o atmosfera, sa reconstituie un univers disparut, sa-l faca verosimil si cat se poate de concret. Este kunderian in sensul ca pastreaza permanent o unda de umor, nu se lasa purtat spre hiperbole acuzatoare.’
Virginia Costeschi aduce la BookMag o colectie din citatele Hertei Muller de la conferinta de presa de la FILIT: ‘…perioada comunistă: „Cea mai mare problemă, când te urmărește un regim, este singurătatea. Devii singur printre prieteni și cunoscuți. Eu am fost singură și furioasă. De multe ori, asta m-a întristat – m-am uitat și alte țări din fostul bloc comunist și lucrurile nu s-au întâmplat ca aici. Românii nu ar fi putut suporta lucrurile trăite atunci de polonezi, de exemplu.“
Doua articole de la ‘Blog de Cititori mi-au atras atentia in aceasta saptamana. Prima este o mini-recenzie a ‘clasicului’ ‘Lolita’ al lui Vladimir Nabokov, cu intreaga sa ambiguitate morala surprinsa si de Paul Catalin: ‘Nu aș vrea să insist prea mult asupra poveștii fiindcă nu povestea în sine m-a atras. M-a surprins însă stilul pe care l-a abordat Vladimir Nabokov pentru a descrie aventurile unui pedofil. Pentru, că oricât de elegant și manierat era, Humbert Humbert tot un pedofil rămâne. Romanul este scris la persoana I-a iar stilul și acțiunea contrasteaza incredibil. În “Lolita” nu găsim limbaj vulgar iar pedofilul Humbert nu este deloc întruchipat precum un monstru sau o persoană fără scrupule, așa cum am putea crede. Găsim în schimb un personaj pe care începem să îl îndrăgim și să îl compătimim încă de la începutul romanului. Iar faptul că acesta dezvoltă o atracție către o fetiță de 12 ani nu ni se mai pare de la un moment dat chiar așa o crimă, iar acesta este meritul lui Nabokov care a zugrăvit exemplar trăirile interioare ale lui Humbert Humbert.’
Tot Paul Catalin a intocmit un ‘top al celor mai antisociali scriitori’. Primul mentionat este Salinger, despre care marturisesc cu sinceritate ca atunci cand a fost publicat necrologul la moartea sa in 2010 il credeam raposat de vreo jumatate de secol: ‘Salinger a devenit cunoscut grație romanului “De veghe în lanul de secară”, roman pe care l-a publicat în anul 1951. Opera care îl are în plin plan pe Holden Caulfield s-a bucurat de un succes uriaș iar Salinger, deranjat de faptul că era în centrul atenției, a început să se izoleze. Pentru început s-a mutat din New York în New Hampshire, după care a început să publice tot mai puțin. Activitatea sa scriitoricească nu a încetat, însă omul pur și simplu a refuzat să mai publice. Din anul 1965 nu a mai publicat absolut nimic iar ultimul interviu l-a acordat în anul 1980. Cică ar fi avut și o pușcă cu care își păzea proprietatea de invazia ziariștilor și altor nevertebrate asemănătoare.’
Iulia Verbancu scrie la Blogul Carturesti despre romanul SF ‘Amintirea albastră a Pământului’ de Alastair Reynolds: ‘Blue Remembered Earth (Gollancz, 2012) este considerat unul dintre cele mai puțin tehnice romane ale lui Alastair Reynolds. Pe lângă intrigi, conspirații și acțiune, lumea din Amintirea albastră… e și mai optimistă decât cele anterioare. Pământul este în centrul dezvoltării și – deși vorbim despre o lume utopică, din care pornirile violente sau criminale sunt reprimate – Mecanismul nu funcționează peste tot și nu e folosit oriunde (recunosc, utopiile îmi provoacă reacții de împotrivire).’
(Dan)
Dragos de la Chestii livresti a fost la Istanbul pe urmele lui Orhan Pamuk. Printre obiectivele vizitate a fost, desigur, si Muzeul Inocentei: ”acum, după ce l-am vizitat, este o incursiune în mintea unui mare scriitor. obiecte din istoria sa personală îngemănate cu cele din povestea pe care el o creează, obiecte reale și vizibile – alcătuiesc o lume mixtă – imaginară și reală. nu știm dacă pamuk a creat romanul pornind de la obiecte sau dacă a adunat obiectele pornind de la roman. dar nici nu ne interesează, până la urmă. putem să credem sau nu că personajele au existat. și le putem vedea, iată, și fotografiile. cert este însă romanul și muzeul ne formează o lume, una unică, independentă de lumea reală, o lume în lume, în care suntem martori și în care trăim emoțiile lui kemal – dragostea, dezamăgirea, obsesia, fericirea.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”A Delicate Truth”, de John Le Carre
–”Diavolul în rochie albastră”, de Walter Mosley
-”Copiii arborelui de jacaranda”, de Sahar Delijani
-S-au publicat articole despre zilele de la FILIT Iași 2014: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3.
-S-au realizat fotoreportaje la FILIT Iași 2014: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4.
