Andrea Ghita scrie la baabel.ro despre artea tânărului istoric Attila Gidó, întitulată ‘DOUĂ DECENII. Evreii din Cluj în perioada interbelică’: ‘Cartea se focalizează asupra unei perioade scurte de două decenii (mai exact 22 de ani cuprinşi între 1918 – 1940= care, privită retrospectiv. are o importanţă cu atât mai mare cu cât cuprinde apogeul dezvoltării vieţii evreieşti clujene, dar şi frământările majore cauzate de repoziţionarea ei socială şi naţională, de nevoia înfruntării antisemitismului care se ridica tot mai viguros şi ameninţător. De fapt aceşti 22 de ani s-au dovedit a fi cântecul de lebădă al unei comunităţi evreieşti mari, prospere, integrate în viaţa cetăţii, devenită unul dintre factorii esenţiali ai dezvoltării economice şi culturale a Clujului interbelic.’
Ileana Lucaciu scrie la ‘Spectator’ despre Festivalul National de Teatru, care a realizat in premiera in acest an o productie ‘West Side Story’ care da ocazia aparitiei pe scena a unora dintre reprezentatii celor mai tinere generatii de actori: ‘Povestea din cartierul de vest are în centru dragostea dintre Maria și Tony, ca o variantă actuală a piesei “Romeo și Julieta”, dar sugerează pregnant substratul tematic al confruntării dintre emigranții portoricani și “băștinași” americani. Chiar dacă personajele sunt niște tineri, fiind apropiate de vârsta actorilor, fiecărui interpret îi revine o tipologie specială pe care o rezolvă credibil. În momentele de ansamblu, muzicale și de dans, toți tinerii actori sunt excelenți, ca o echipă de profesioniști de înaltă clasă. În situațiile de implicare particulară a personajelor principale, unii au uneori șovăieli muzicale în partiturile solistice, dar le suplinesc prin interpretarea cu măsură, la nuanță a stării personajului. Un rol admirabil înfăptuiește Alexandra Dușa în Anita prietena portoricană a Mariei. Senzațional este cum reușește actrița impunerea și în ansamblu, în ciuda micuței sale siluete. Dificultățiile personajului stârnite de momente dramatice precum uciderea fratelui Mariei în încăierarea celor două “găști” de cartier, Alexandra Dușa le trăiește interior cu forță dramatică. Timbrul vocal deosebit pe care îl deține, Ioana Maria Repciuc îl exploatează remarcabil în momentele muzicale, cu sensibilitate pentru a defini personalitatea Mariei, o adolescentă portoricană naivă îndrăgostită de americanul, Tony. La rândul său, Lucian Ionescu încearcă să definească profilul îndrăgostitului dornic de pace în conflictul dintre cele două tabere, în unele momente fiind însă, timidă interpretarea sa. Riff, liderul grupului american, este interpretat cu precizie în mișcare și expresie de Silviu Mircescu.’
Wilkins Micawber scrie la ‘Ce am mai citit’ despre cartea Anei Selejan ‘Adevar si mistificare in jurnale si memorii aparute dupa 1989’: ‘Elementul care îi poate surprinde pe cei familiarizaţi cu seria Literatura în totalitarism, unde autoarea se retrăgea din peisaj pe distanţe de zeci de pagini, lăsând locul citatului din texte ale epocii, este inversarea raportului dintre discursul primar şi cel al exegezei. Ana Selejan comentează de această dată pas cu pas afirmaţiile diariştilor luaţi în studiu, le evaluează şi le cântăreşte, uneori cu etichetări vehemente (nu însă justificate). Cele două autoare (Nina Cassian şi Lucia Demetrius) nu sunt menajate în virtutea statutului lor de femei, ba chiar dimpotrivă, dovadă aprecierile dure de care are parte primul volum din Memoria ca zestre, acest „jurnal al cedărilor estetice” al primei dintre ele („N-aş fi citit nicicând asemenea gen de carte, nu dintr-o excesivă pudoare, ci pentru că jurnalul amoros al unei mitomane este nu numai ridicol, ci şi întristător”). Adevăr şi mistificare… este un volum subţirel însă dens, cu multă informaţie, scris cu vervă şi dar al sintezei, în care a încăput evocarea multor mizerii din primul deceniu de comunism.’
‘Speranta, O tragedie’ romanul lui Shalom Auslander este recenzat la Semne Bune de Andrei Zbirnea: ‘Shalom Auslander, scriitor american și beneficiar al unei educații iudaice stricte reușește să atace problema Holocaustului printr-o abordare de tip rețea. Păienjenișul construit de autorul cărții Speranța: o tragedie (Univers, 2014/ Hope: A Tragedy, 2012) atacă registre extrem de variate. Regăsim sarcasm, plonjăm în cinism, dar și în candoare. Ne retragem în melancolie și suspin, însă nu pierdem niciodată controlul bolidului numit drama poporului evreu. Holocaustul este întors pe toate fețele, însă niciodată nu se ajunge la o concluzie care să le denatureze sau să le dezavantajeze pe toate celelalte. Adolf Hitler, Anne Frank (aflată la senectute), dar și personajele romanului sunt părți ale Cubului Rubik, cub ce nu va fi rezolvat în cele 260 de pagini.’
(Dan)
Despre romanul lui Bogdan Costin, Cum sa faci primul milion, am scris si eu pe Filme-carti.ro acum aproape un an. A venit randul lui Razvan van Firescu sa scrie despre romanul lui Bogdan: ”Deși are minusuri pe ici-colo, romanul lui Bogdan Costin merită toată atenția cititorilor români, indiferent de vârstă și gust. Pentru că, în primul rând, reușește să facă cu Primul milion ceea ce a făcut Coupland cu Generația X pentru o generație de oameni care au uitat ce înseamnă, de fapt, viața, blocați fiind în clădiri imense de sticlă, abuzați de mașini luxoase, amețiți de metrii pătrați nemusărați ai caselor de vânzare, secătuiți de femei rapace precum mlaștinile din filmele de groază și antrenați în curse de viteză contra unui cronometru care este tot timpul dat înapoi de marii păpușari ce flutură teancuri de bancnote nou-nouțe care rânjesc cu subânțeles și promit îndeplinirea tuturor viselor.”
Cateva intrebari interesante ne propune Valeriu Gherghel pe blogul Filosofiatis, despre experienta si Hemingway: ” Ma intreb în ultima vreme: care e raportul dintre experiența extrem de bogată a lui Ernest Miller Hemingway (1899 – 1961) și prozele sale. Am citit mai multe, inclusiv Pentru cine bat clopotele, care nu mi-a plăcut, dar nu aleg decît Bătrînul și marea, o povestire pe care a scris-o în 8 săptămîni, acceptabilă. Le-ar fi putut compune cumva și in absența spectaculoaselor sale experiențe (?): a călătorit în China, a fost în Spania în timpul războiului civil, a fost corespondent de război, s-a prăbușit cu avionul în Africa (unde participa la un safari), a luat foc (a avut arsuri grave), și-a spart capul, și-a rupt ficatul, splina etc. etc. Dacă ar fi ales să stea linistit acasă (asemenea lui Thomas Mann) ar fi scris mai bine / mai prost? Nu există răspuns isteț la întrebarea asta. Ar fi scris mai mult, asta e sigur. Hemingway mai era și un vechi alcoolic, asta nu mai pun la socoteală, alcoolul l-a șubrezit (sau l-a păstrat și l-a inspirat?).”
Un interviu interesant a realizat in aceasta saptamana Cristina Foarfa cu Simona Kessler, una dintre cele mai cunoscute agente literare de la noi. Merita citit pe Bookaholic tot interviul, pentru a ne face o idee cu privire la piata literara de la noi: ”Foarte pe scurt istoria pieței libere de carte de la noi arată cam așa: 1990-1994 au fost anii de boom, de wild East, din nevoia de a recupera atât în domeniile umaniste: istorie, filozofie, sociologie, psihologie etc., dar și în zona de literatură comercială: SF, romance, thriller etc., cu tiraje medii de 30.-50.000 de exemplare, ajungându-se însă și la 300.000 de exemplare pe titlu; apoi 1995-2002 au fost șapte vaci slabe, înregistrându-se o scădere drastică a tirajelor; apoi 2003-2008 au fost 5 ani de reviriment spectaculos, de creștere și diversificare editorială, dar ce a urmat după criza economică, resimțită la noi din 2009 încoace, a fost o cădere liberă la tiraje medii de 1500 de exmeplare. Abia din 2012 încoace se poate spune că piața s-a stabilizat, dar se estimează cam la 40% sub nivelul din 2008.”
Am citit ”A fost odata ca niciodata”, de Andrew Nicoll si, chiar daca e un roman comercial, mi-a placut. Aproximativ aceeasi parere o are si Diana de la Tara mea inventata, careia i s-a parut un roman amuzant, dar telenovelistic. Cred ca autorul nu avea oricum alta intentie (dar vom vedea in interviul acordat Filme-carti.ro): ”La o privire superficiala, ai putea să spui că romanul este despre iubire. Cu toate astea, am avut un sentiment ciudat pe parcursul întregii lecturi, de parcă totul ar fi scris ca o enormă gluma. Tonul, felul in care sunt construite personajele si dialogurile dintre ele, denumirile oraselor – toate îmi par sarcastice. Asa ca am trecut prin el cu umor si cu gandul ca autorul este un mare glumet. Am reusit astfel sa-i iert cliseele (cu gandul ca le-a folosit ironic) si exagerarile. Desi povestea este una dramatica si cam telenovelistica – un primar este indragostit de secretara sa, o femeie maritata dar nefericita – nu se citeste cu tristete sau amaraciune ci cu mult zambet si chicoteli.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Tu n-ai trăit nimic”, de Gabriel H. Decuble
–”Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord”, de Barbara Demick
-”Povestea lui Jun Do”, de Adam Johnson
-”Prințesa Bari”, de Hwang Sok-yong
-”Relatare despre Harap Alb”, de Stelian Țurlea
–”Mașina lumii și alte poeme”, de Carlos Drummond de Andrade
