Alexandru Laszlo ne ofera sub titlul ‘Cîţi kilometri are Infernul?’ o frumoasa relatare a interpretarii lui Dante de catre Galileo Galilei: ‘Intervenţia lui Galilei are două părţi. În prima lecţie tînărul fizician prezintă schema Infernului dantesc, aşa cum a fost ea descrisă de Manetti cu cîteva decenii mai înainte. Excursul e limpede trasat, urmînd a ni se înfăţişa figura şi mărimea locului de osîndă; poziţia sa de sub scoarţa terestră; treptele mai mari sau mai mici în care se distribuie, în funcţie de depărtarea lor faţă de centrul pămîntului; distanţele dintre o treaptă şi alta; punctele de trecere de la o treaptă la alta. În ce priveşte figura Infernului, “ea este de forma unui con, cu vîrful în centrul lumii şi baza spre suprafaţa Pămîntului”. Se poate trasa o linie dreaptă imaginară, din centrul terrei (care e totodată centrul de greutate şi al universului) pînă la Ierusalim, oraşul sacru, plasat la suprafaţa scoarţei. Printr-o mişcare de rotire a liniei imaginare, se obţine figura conică a Infernului. Aceste explicaţii, pe care astronomul le reface pe urmele lui Antonio Manetti, au un temei limpede în gîndirea dantescă şi în versurile Divinei Comedii.’
Oana Grecea scrie la BookMag despre cartea lui Parinoush Saniee – ‘Cel care mă așteaptă’: ‘Scrisă în 2004 și publicată de editura Polirom în 2012, cartea iraniencei Parinoush Saniee – Cel care mă așteaptă – este copleșitoare și vorbește despre regimul și traiul iranienilor din perioada anilor 70 – 80. Cartea a impresionat pe toată lumea, dacă este să mă iau după multele recenzii de care a beneficiat sau după interviurile pe care le-a acordat celor interesați de cultură.’
Wilkins Macawber de la ‘Ce am mai citit’ nu a fost prea impresionat de cartea lui Cristian Sandache – ‘Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej’: ‘Intitulat, destul de pompos, Literatură şi propagandă în România lui Gheorghiu-Dej (Mica Valahie, 2011), volumul lui Cristian Sandache îl lasă nedumerit pe cititor, căci nu va găsi în el s-ar fi aşteptat judecând după titlu, anume o prezentare sintetică a chestiunii spinoase a relaţiei dintre literatură şi propagandă în intervalul respectiv (1948-1965). După un capitol introductiv destul de scurt, deşi nu lipsit de interes (Se crapă zorii unei alte ere), care evocă perioada de tranziţie dintre 1944 şi 1948, autorul ne propune o succesiune de aproape treizeci de studii de caz pentru tot atâţia autori socotiţi probabil relevanţi pentru primele două decenii de comunism. Aceste capitole sunt alcătuite după aceeaşi schemă: o scurtă prezentare a origininilor sociale ale autorului avut în vedere, apoi analiza pe text, cu numeroase citate, a operelor socotite mai semnificative în contextul realismului socialist, urmată de un epilog sumar care descrie evoluţia post-1965 a artistului.’
La Semne Bune Valentin Ceausescu (o coincidenta de nume sau …?) scrie despre ‘Receptarea romanului grafic in Romania’: ‘Cu siguranță, în anii care vor veni, romanul grafic va câștiga teren și în România, deja primii pași au fost făcuți. Deocamdată ,în afară de cele enumerate mai sus sunt sigur că mai axistă și și alte publicații, inițiative de care nu am auzit încă și mai există un loc în București, în care pasionații pot găsi titluri, însă numai în engleză, anume Librăria Anthony Frost, care are o superbă colecție de romane grafice și comicsuri. Bineînțeles, în engleză. Este extrem de plăcut să te pierzi într-o operă de acest gen, să te lași purtat de imagini și text într-o poveste grafică. Este ca și cum ai vedea un film, numai că senzația este mai naturală, din moment ce poți pipăi în voie obiectul de artă.‘
Ela Pirvulescu scrie la blogul Carturesti despre Cararea pierduta a lui Alain Fournier: ‘“Cărarea pierdută” (“Le Grand Meulnes”, în original) nu este atât romanul unei eterne căutări a fericirii pierdute, cât un roman care îți vorbește despre puterea de a ține un secret, puterea de a aștepta și mai presus de toate, puterea de a-ți ține cuvântul dat chiar și în pofida iubirii. Iar ce este cel mai uimitor este că toate aceste trăsături nobile de caracter le sunt atribuite unor adolescenți abia trecuți de pragul copilăriei, adică exact atunci când viața te îmbie din toate părțile să îi guști plăcerile și cand schimbările de atitudine sunt mai dese ca adierile vântului. Și toate cele de mai sus, sub forma unui roman, iau naștere în mintea unui tânăr, reîntors în adolescență, când, în clasă, în banca de la geam, privind pe fereastră și văzând un peisaj care te îndeamnă la reverie, începe să-și deșire firul vieții pe care ar fi vrut s-o aibă, având ca mosor o decepție amoroasă. Henri-Alban Fournier (numele real al scriitorului, cunoscut sub pseudonimul Alain Fournier) nu a avut o viață prea plină de peripeții, de căutări de tărâmuri în care fericirea ar putea să se instaleze în propria-i ființă, a avut doar o imaginație care a alergat liberă pe tărâmurile în care acesta a copilărit, tărâmurile însele căpătând viață și rol de personaje în ceea ce avea să fie singurul său roman, „Le Grand Meulnes”.‘
(Dan)
Partenerii nostri de la Libris continua seria interviurilor despre bibliotecile scriitorilor. Saptamana trecuta a fost randul lui Varujan Vosganian, care precizeaza intr-unul dintre raspunsuri: ”Nici nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea fără cărţi.Un adăpost fără cărămizi e un cort, nu o casă. Tot astfel şi viaţa mea, fără cărţi. Intr-un fel, eu sunt produsul cărţilor pe care le-am citit. Am multe cărţi, sunt peste tot în casă, nu le-am numărat niciodată. Cel mai mult mă simt legat de o ediţie 1964 Petit Larousse Illustré pe care, la rugămintea bunicului meu, mi l-a trimis un unchi tocmai din California. Acest dicţionar enciclopedic m-a însoţit în călătoriile copilăriei mele printre hărţi şi printre vremuri.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”A World Apart”, de Gustav Herling
–”Fericiți cei fericiți”, de Yasmina Reza
–”Gulag Voices”, de Anne Applebaum (I)
–”101 lucruri inedite despre Einstein”, de Cynthia Phillips și Shana Priwer
–”3 ml de Konfidor”, de Ion Buzu
–Interviu Tatiana Niculescu Bran
–Eveniment: Lansare de carte ”Baladele usturoiului din Paradis
1 comment
nu, nu, e chiar fiul marelui conducator. m-am gandit, acum la batranete, sa-mi urmez visul: acela de a scrie despre carti :))