Prin blogosfera literara (26 martie – 1 aprilie 2012)

‘Observator Cultural’ si-a decernat premiile in saptamana trecuta. Din lista publicata, am retinut premiul pentru proza impartit de Lucian Dan Teodorovici pentru ‘Matei Brunul’, Editura Polirom, si Alexandru Vlad, Ploile amare, Editura Charmides, precum si premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia acordar lui Şerban Foarţă. Iata un fragment din cele rostite in seara galei de Iulia Popovici despre cartea lui Lucian Dan Teodorovici: „A doua carte premiată este romanul unei surprinzătoare maturizări, pe care, probabil, foarte puţini au anticipat-o atît de repede. Este un roman, să spun, istoric, este felul în care scriitorii generaţiei acestui autor şi scriitorii generaţiei mele abordează în stilul cel mai realist, cel mai dur realist, tema trecutului recent şi a memoriei faţă de care au responsabilitate: Lucian Dan Teodorovici –Matei Brunul.”

Angela Baciu publica in Reteaua Literara cu ocazia zilei sale de nastere a Anei Blandiana un interviu luat poetei acum cateva luni: ‘Ati declarat intr-un interviu anul trecut ca „va simtiti scriitoare mai mult in strainatate”, de ce? – Pentru că, în timp ce la noi interesul pentru lectură este în scădere şi primează goana după valorile materiale, în Apus funcţionează un fel de oboseală de societatea de consum, sentimentul că (pentru a-l cita pe Mallreaux: „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”) singura noastră salvare este să ne descoperim scânteia de spiritualitate încă vie ,iar poezia este o cale a acestei descoperiri.’

Web site-ul lui Radio Romania Regional publica un interviu cu Dan Lungu. Autorul unor carti de succes ca „Sunt o babă comunistă”,  „Raiul găinilor”, „Băieţii de gaşcă”, „Cum să uiţi o femeie” şi recenta „În iad toate becurile sunt arse”  raspunde la o intrebare despre dinamicile succesului: ‘- Se spune despre dumneavoastră că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţile fiind publicate în 10 limbi. Cum vă simţiţi în breasla asta practic? Scriitori români au tot apărut după 1990 încoace, dar nu atât de cunoscuţi ca dumneavoastră şi nici n-aţi umblat la imagine, la promovare. – E chestie de noroc, adică pur şi simplu cred că sunt un pic mai norocos decât alţii pentru că, cărţi de aceiaşi valoare cu cărţile mele, chiar poate unele peste au tot apărut în România. Nu-s eu singurul scriitor din România din generaţia tânără cu cărţi bune, sunt multe cărţi bune. şi mie îmi plac şi chiar sunt bune. Asta e pur şi simplu o chestie de noroc, de conjunctură, a prins un moment favorabil şi teme favorabile şi nu ştiu, a căzut într-o ecuaţie norocoasă….’

‘Băi, voi ştiaţi că există o orchestră a inginerilor? Nu numai că există (încă din 1956), dar Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea” e şi cea mai puternică orchestră de amatori din România. Inginerii-muzicieni amatori şi-au făcut o orchestră atît de profesionistă încît concertele lor au fost extrem de bine primite nu doar la noi, ci şi pe-aiurea – în Marea Britanie, Germania, Italia şi SUA, printre altele.’ – asa incepe in stil specific relatarea din ‘Catavencii’ despre orchestra inginerilor. Am cunoscut cu decenii in urma aceasta orchestra si pe cativa dintre entuziastii ei participanti, si ma bucur sa aud ca traditia este continuata la nivel inalt.

Costi Rogozanu publica in ‘blog elefant’ recenzia traducerii recente din opera lui Andrei Platonov – romanul ‘Cevengur’: ‘Avem un cuplu de personaje care par un fel de reflecţie estică a altui mare cuplu cultural, Don Quijote – Sancho Panza. În varianta răsăriteană, eroii sînt Dvanov, un activist bolşevic naiv şi dedicat cauzei, şi Kopionkin, un cavaler care luptă pentru ideile noi şi e îndrăgostit de Roza Luxemburg ca de un soi de Maică a Domnului. Ba mai călăreşte şi o „Rocinante”, un cal pe nume „Forţa Proletară”. La Cervantes, idealistul era tot timpul tras în jos de prozaismul companionului. La Platonov, idealistul e împins şi mai departe în aventură de cel care pune ideile în practică, Kopionkin. Stilul e de altfel picaresc, cei doi călătorind din sat în sat (pînă la descoperirea Cevengurului) şi întîmpinînd zeci-sute de piedici în calea realizării socialismului. În opera lui Cervantes nu există moarte, e cel mult dezamăgire şi multă ironie. Idealiştii lui Platonov înoată prin moarte, mizerie, sărăcie. Satira, ironia, poeticul sînt la ultimul modalităţi de relatare extreme, radicale. Dincolo de asta e hău stilistic, e hău literar.’

(Dan)

Pe blogul Raft de carti, A Reader ne povesteşte pe larg despre cartea lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, adăugând, în plus, ineditele plusuri şi minusuri pe care le-a observat la romanul apreciat şi, cum spuneam mai sus, premiat în anul 2011. Iată două plusuri : „Cele doua supporting characters, Bojin si Eliza. Lui luciat i-a placut personajul Eliza si nu i-a placut Bojin, lui Micawber dimpotriva, i-a placut tov. Bojin si nu i-a placut prea vag conturata Eliza. Eu as zice ca amandoi au iesit bine (cel putin fata de personajul principal), personal si eu prefer pe Eliza, insa nu prea pot sa va spun de ce fara spoiler. (…)Ancheta si procesul. Starile prin care trece eroul – care de fapt nu e un „erou”, un luptator anticomunist, ci un om normal prins intr-o situatie total anormala pentru care e total nepregatit. Speranta, disperarea, concesiile, iarasi speranta, iarasi dezamagirea… si asteptarea…”

Dan-Liviu Boeriu continua seria lecturilor si a recenziilor incitante. Acum este vorba de „Mastile lui M.I. Gabriel Liiceanu in dialog cu Mircea Ivanescu”, o alta lectura interensanta: „O carte foarte frumoasă, chiar dacă, aşa cum a spus, n-a reuşit să îl pună în prim-plan pe Ivănescu, 100%. Liiceanu e şi el parte consistentă a cărţii, pentru că volumul nu s-a dorit, probabil, un monolog al poetului, ci o aşezare a acestuia în febra unui dialog efervescent. Liiceanu îl intrigă (şi e intrigat, oho, la rândul său), îl provoacă, îl determină să spună nespusul şi să rostească nerostitul. Totuşi, mi-ar fi plăcut mai mult o confesiune mai adâncă a lui Ivănescu, fie şi pentru simplul fapt că, în cazul lui, au rămas doar vorbele scrise. Pe Liiceanu, slavă Domnului, încă nu l-am pierdut.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi