Marea istorie a inumanităţii. O istorie a ororilor în 100 de episoade este una dintre cărțile despre care s-a tot discutat în iarnă. Iată că despre ea scrie și Cristian Pătrășconiu pe LaPunkt.ro: ”Matthew White are un fel de grilă – ce trece, mult şi cu folos, dincolo de simpla statistică – cu care lucrează pentru fiecare dintre cazurile asupra cărora, pe cel puţin cîteva pagini, de opreşte în interiorul acestui demers multidisciplinar. Între elementele obligatorii care compun această (teribilă!) grilă se regăsesc: numărul de morţi dintr-un anume conflict; locul în clasamentul celor 100 de cele mai mari orori din istoria umanităţii; tipul de conflict care a dus la ororile inventariate în cadrul resepctivuluiu capitol; cine sînt actanţii respectivului conflict; în ce perioadă se derulează conflictul; locul (în sens geografic) unde se desfăşoară conflictul; principalele state participante la conflict; statele care au un rol secundar în intriga respectivului conflict; cine poartă de regulă cea mai mare vină pentru conflictul în discuţie. Şi, găselniţă extraordinată a autorului, „întrebarea fără răspuns pe care o pune toată lumea” cu privire la conflictul inventariat!”
Furia roșie a lui Pierce Brown este și pe lista mea (nu foarte) scurtă. Până o voi citi, am citit recenzia lui Răzvan van Firescu de pe blogul său: ”Mi-a plăcut utopia marțiană imaginată de Brown. Mi-ar fi plăcut și mai mult dacă o dezvolta cu ceva detalii în plus, deși nu pot să-l condamn pentru că s-a concentrat pe acțiune în loc să ofere spațiu societății gândite, deoarece atunci nu ar mai fi avut atât de mult succes. Un alt lucru care mi-a plăcut la Brown a fost că nu a pus accent pe poveștile sforăitoare și melodramatice de dragoste care bântuie cărțile dedicate adolescenților. Brown este un fel de Tarantino al genului young adult. Bum, trosc, pleosc! Sânge, înjurături, oase rupte, oameni care par importanți mor în două secunde! Așa da! Cum să nu-mi placă? Nu știu de unde s-a inspirat Brown dar și-a ales foarte bine autorii care l-au condus spre această poveste. Sigur s-a inspirat de undeva pentru că povestea este prea bine așezată, prea bine construită și evoluează mult prea antrenant și cu sens. ”
Tocmai am scris și noi despre Iuda lui Amos Oz. Iată și câteva cuvinte din recenzia lui Ion-Valentin Ceaușescu de pe SemneBune.ro: ”Iuda este un roman care îți pune creierul la contribuție. Amos Oz, care spunea că a visat la scrierea acestui roman toată viața, abordează teme grele, grave, incomode: destinul evreilor de-a lungul istoriei, prigoana lor nesfârșită, diferențele dintre evrei, creștini și musulmani și încearcă să răspundă la multe întrebări: de ce nu l-au acceptat evreii pe Hristos la fiind Mesia?; de ce a trădat Iuda?; cine deține adevărul în privința teritoriului ocupat de evrei, aceștia sau musulmanii? etc. Pe parcursul lecturii cititorul este îndemnat în mod subtil să mediteze el însuși la aceste probleme și întrebări și în urma discuțiilor dintre personaje poate trage singur niște concluzii. Amos Oz nu pare dogmatic, chiar dacă un cititor atent înțelege care îi sunt părerile, fiindcă ele se ascund în spatele cuvintelor personajelor sale, și nu încearcă să îți impună idei. Sau cel puțin eu, ca cititor, nu am avut acest sentiment.”
Dana Dumitru de la Bookish Style scrie despre ”Să bați din palme cu o singură mână”, de Richard Flanagan: ”Să bați din palme cu o singură mână este un amestec de agonie şi momente sublime de fericire, construit pe baza relaţiei complicate dintre tată şi fiică. Sonja pendulează între dorinţa de a-şi ierta şi înţelege tatăl alcoolic, şi încrederea naivă că mama ei s-ar putea întoarce, în ciuda abandonării sale la vârsta de doar trei ani. Regresia în trecut este o călătorie spre sine ce o ajută să înţeleagă, de exemplu, de ce nu poate să menţină o relaţie adultă stabilă. Viaţa Sonjei pe tărâmul îndepărtat al Tasmaniei, un loc ce frânge destinul imigranţilor, care amorţeşte şi anihilează orice speranţă, porneşte ca un exod spre Pământul făgăduinţei, când, în urma celui de-al doilea război mondial, tinerii săi părinţi ajung aici în căutarea unei lumi mai bune. Ceea ce nu ştiau Maria şi Bojan este că, distanţarea geografică nu îi ajută să se îndepărteze deloc de ororile trăite în Slovenia, ci, dimpotrivă, este doar un loc îndepărtat în care trăiesc înstrăinaţi de propriile sentimente. Hobart, colonia postbelică, cu apartamentele sale concepute pentru venetici, este un spaţiu claustrofob, menit să întreţină nevoile de bază ale existenţei, dar orb la nevoile afective.”
Foarte frumoasă și interesantă plimbarea Emei Cojocaru prin lumea romanelor lui Mircea Cărtărescu: ”Pe la începutul lunii martie am căutat o parte din locurile despre care se vorbește în Nostalgia și Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu, iar într-una din zile am avut o experiență tare interesantă, la care mă gândesc și acum cu o undă de entuziasm. În timp ce lucram la articolul „Pe urmele cărții”, mi-am dat seama că ceea ce aveam de povestit s-ar potrivi mai degrabă într-un episod din „Viața mea printre cărți”. Locurile în care am fost și pe care le-am fotografiat nu vor mișca, probabil, nici o coardă în sufletul celor care nu au citit aceste cărți sau al celor care nu au fost subjugați de atmosfera lumii cuprinse în paginile lor – o lume atât de banală, în fond, dar aureolată de un farmec aparte, care m-a însoțit în peregrinările mele prin dimensiunea palpabilă a scrierilor lui Mircea Cărtărescu.” De citit întregul articol!
(Jovi)
-Ileana de la Evantaiul Memoriei scrie despre ‘Flori pentru Algernon’ a lui Daniel Keyes: ‘…recomand romanul oricui l-a omis până acum, pentru mine a devenit o carte de suflet şi, recitind pasajele însemnate, mă minunez din nou de geniul lui Keyes, de la modul în care a ales să structureze cartea, prin evoluţia rapoartelor, la povestea în sine şi până la consideraţiile despre om, despre suflet şi inteligenţă. ‘
-Andreea Banciu publica la ‘Semne Bune’ un interviu cu scriitoarea catalană Care Santos, înainte de lansarea volumului „Poftă de ciocolată”: ‘AB: Mi-ați lăsat puțin impresia că sunteți voyeur (n.red. un cuvânt universal înțeles, care a stârnit chicoteli). Nu în sens erotic, ci din perspectiva faptului că vă place să aruncați o privire în viețile oamenilor. Aveți tendința de a observa oamenii din jur, pe stradă, de a asculta poveștile care curg pe lângă dumneavoastră, de a trage cu urechea când povestea e de neratat? C.S.: (zâmbește complice) Apropo de asta, stăteam odată la o cafea, într-o piață din Barcelon. Alături, un domn vorbea la telefon cu soția lui: îi spunea că are o întâlnire importantă și nu poate ajunge la cină. Ascultam cu ochii în carte și cafeaua în mână. Domnul i-a închis soției și și-a sunat amanta. A lăsat banii pe masă și a plecat. Nu puteam lăsa povestea așa și am pornit după el. L-am urmărit o jumătate de oră, să văd ce se întâmplă. Cred că asta răspunde la întrebarea ta.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Valetul de pică”, de Joyce Carol Oates
–”Imperiul Otoman. Epoca clasică. 1300-1600”, de Halil Inalcik
-”Iuda”, de Amos Oz
-”Primele mele activități. Mă joc, lucrez, învăț, creez”, de Isabelle Bochot
–Fragment în avanpremieră: ”Sărbătoarea Corturilor”, de Ioan T. Morar
–Fragment în avanpremieră: ”Vacanțe filocalice”, de Gabriel Pătrașcu
