Constantin Piștea scrie pe blogul său despre o carte nou apărută la Casa de pariuri literare, ”Dincolo de ferestre”, de Irina Georgescu Groza: „Dincolo de ferestre”, cartea, este în special despre dragoste, dar şi despre temeri. Privirea este bidirecţională, şi din interior spre exterior, şi invers. Acest „dincolo” depinde de locul în care te situezi. Mai bine zis de locul în care se aşază cititorul raportat la proza pe care o are în faţă. Şi cred că „dincolo de ferestre” mai înseamnă şi dincolo de aparenţe, pentru că prozele nu fac altceva decât să scormonească în „realitatea” unor personaje.”
Foarte frumos articolul-mărturisire al lui Andres intitulat ”Fata care și-a dorit să trăiască într-o carte”, de pe blogul Serial readers: ”Datorită cărților am cunoscut oameni extraordinari, prieteni și parteneri. Cărțile mi-au arătat ce e curajul, ce e bunătatea. Cărțile mi-au dăruit poveștile lor și m-au ajutat să-mi trăiesc povestea cu pasiune. Eu sunt fata care și-a dorit să trăiască într-o carte, într-o poveste de dragoste, și care se bucură acum de cele mai frumoase capitole ale vieții ei. Sunt înconjurată de oameni minunați, văzuți sau nevăzuți, trăiesc fiecare carte citită, mă bucur de fiecare răsărit de soare, de fiecare noapte cu lună plină, de fiecare zi cu micile ei minuni. Nu zic că nu am momente de tristețe, dezamăgiri și depresii, sunt om, la naiba! Dar am învățat că oricât de rău aș pica, mă voi ridica mai puternică. Atâta timp cât voi avea parte de o nouă zi, există șansa ca totul să fie bine.”
Se poartă excluderile. Unii exclud doar din lista de prieteni, dar ceea ce face Uniunea Scriitorilor în ultimele luni e de-a dreptul alarmant: să excludă scriitori din asociație pentru delictul de a avea propriile opinii. La ce să ne așteptăm de la oameni precum renumitul critic Cratimă. În acest context, e bine să le dăm cuvântul celor excluși pe nedrept, iar ancheta literară de pe Bookaholic, inițiată de Eli Bădică, este un bun exemplu în acest sens. Iată ce spune Octavian Soviany: ”După ştiinţa mea, o asemenea comisie n-a existat nici pe vremea stalinismului. Ea este invenţia domnului Manolescu şi a acoliţilor săi, care, fără a ţine seamă de dreptul la opinie şi liberă exprimare, încearcă să deţină un control absolut asupra tuturor membrilor fostei USR. Şi până una alta reuşesc de minune, căci prin natura lui scriitorul român, cu puţine excepţii, e laş şi oportunist. Sincer să fiu, mie mai dezgustătoare decât atitudinea domnului Manolescu mi se pare atitudinea „cârpelor” din consiliul uniunii, care votează în unanimitate după poruncă. Dacă ăsta e scriitorul român, daţi-mi voie să mă consider… scriitor polinezian.”
Pe Bookhub.ro, a apărut o recenzie a cărții ”Luna și focurile”, de Cesare Pavese, semnată de Ioan Suhov: ”Fiind printre străini, Pavese se întoarce, întregul roman putând fi considerat și cronica acestei permanentei întoarceri către niște origini, care, chiar reanalizate prin filtrul adultului, îi apar la fel de idilice, în ciuda conștientizării tuturor vicisitudinilor cu care urma să se fi confruntat. Întreaga-i copilărie nu se prezintă atât de luminos, pe cât o înțelege subiectiv și nici chiar satul natal, o localitate fără nume din valea Belbolui, nu îi apare la fel de înfloritor, urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Constată că lucrurile erau departe de a se fi desfășurat altfel decât în restul Europei. Cu o comunitate aflată la intersecția între fasciști, naziști și partizani anti-guvernamentali, lucrurile nu aveau cum să se desfășoare fără efecte grave nu neapărat material, ci mai ales la nivelul axiologic al entității micro-sociale, parcă situată într-un vid anistoric, cum erau locuitorii a ceea ce putem doar crede că ar fi Santo Stefano Belbo.”
Ema Cojocaru scrie pe blogul său despre o carte insuficient cunoscută și discutată pe la noi, respectiv despre ”Invenția lui Morel”, de Adolfo Bioy Casares: ”Micul roman mi-a plăcut la fel de mult ca Dormind la soare, iar ceea ce spuneam despre acesta din urmă rămâne valabil și în cazul Invenției lui Morel: este genul de carte care ar trebui citită într-o singură sesiune de lectură, lăsându-te acaparat de atmosfera stranie, de tensiunea și confuzia care se acumulează treptat, pe măsură ce întâmplările devin tot mai puțin inteligibile, iar mintea caută posibile explicații, încercând să se prindă de o fărâmă de logică și să aducă povestea pe tărâmul realității. Este, totodată, genul de carte pe care simți nevoia să o recitești imediat după ce ai încheiat-o, pentru a privi într-o lumină nouă ceea ce mai înainte a părut de neînțeles și a stârnit doar nedumerire.”
Tot Ema Cojocaru, de data asta pe Bookaholic, îl vizitează pe Ciprian Măceșaru, îi ia biblioteca la puricat și vorbește despre cărți, copilărie, amintiri, pisici. Foarte frumos articolul, din care am ales o perioadă în care Ciprian mărturisește câteva lucruri despre copilăria și adolescența din Câmpina: ”Tot dintr-un fel de teribilism, îmi plăcea Bacovia și mă atrăgea morbidul din poezia lui – cum eram atras și de Nietzsche -, deși mă îndoiesc că înțelegeam tot. Mi-am făcut și o formație de thrash metal, cu melodii pe versuri de Bacovia. Uite cum totul se leagă de literatură, aici intervine o altă poveste faină, pe care am scris-o pe scurt în antologia Cartea copilăriilor de la Polirom. Formația s-a numit Sacru, și ea apare în Dincolo de frontiere, primul roman al regretatului Sorin Stoica, care a murit la 27 de ani. Eram prieteni, el era din Bănești, noi eram din Câmpina și aveam gașcă de rockeri, nu bănuiam niciunul dintre noi că în el se ascunde un scriitor, și încă unul atât de bun. Avea o ureche fabuloasă, de altfel s-a și zis că era în linia lui Marin Preda. Numele romanului Dincolo de frontiere e preluat tot din thrash metal, de la formația Kreator. Cam toți apărem acolo, toată gașca din Câmpina și formația Sacru, dar și unii oameni din Băneștiul natal, pe care Sorin i-a portretizat cu biciul lui neiertător, inclusiv pe tatăl său, care se amuza foarte tare de ce scria acolo. Sorin nu schimba numele, dar editorul i-a recomandat să schimbe măcar numele localităților. Ultima oară l-am văzut într-o noapte, când m-a sunat și m-a rugat să-l duc la spital, se simțea foarte rău.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Trambulina, bat-o vina!”, de Nicoleta Sibișan
-”Ragtime”, de E.L. Doctorow
-”Senilitate”, de Italo Svevo
1 comment
Mulțumesc, dragilor! <3