Rozana Mihalache scrie la liternet.ro despre spectacolul cu piesa ‘Itinerarii’ de Yann Verbugh in regia lui Eugen Jebeleanu pe care l-a vazut la ARCUB si pe care il considera ‘spectacolul anului 2019’: ‘Dacă vreţi un spectacol perfect, nu mergeţi la Itinerarii. Dacă vreţi tandreţe, de care ne e foame tuturor, o veţi găsi: în palmele Ilincăi Manolache, între genele lui Leflahi Radouan, în fiecare cotlon al superbei scenografii (semnată Velica Panduru), în frigiderul în care se ţin epoci şi dureri şi frigănelele de la micul dejun, în evocarea unor dramaturgi fabuloşi, menită să puncteze prezentul, între sîni dureros de frumoşi, care ar putea încăpea într-o cupă de şampanie. Dacă vreţi să vă revoltaţi, pregătiţi-vă să vă îngropaţi armele, căci nu e pic de tezism în acest spectacol, ce poate fi perceput ca un manifest doar de cei care nu vor să-i recunoască umanitatea desăvîrşită.’
Asher Shafrir marcheaza in ‘Baabel’ 70 de ani de la aparitia romanului ‘1984’ al lui George Orwell: ‘1984 este un manifest politic, nu o prorocire. În ciuda acestei analize, mulți au simțit că faptele descrise în roman amintesc oarecum evenimente din perioade întunecaste ale omenirii, cum ar fi nazismul și stalinismul. Alții, printre care mă număr și eu, spun că această carte este un avertisment asupra viitorui pe care prezentul îl favorizează. Unele fapte se petrec deja sub ochii noștri, dar ele nu sunt privite ca o armă a dictaturii, ci mai degrabă ca un mod de a ne îmbunătăți traiul. În primul rând televizorul. În carte, el apare ca o unealtă de supraveghere a populației, prin care „Fratele cel Mare” și acoliții lui află ce fac cetățenii în fiecare moment. Astăzi noi ne uităm fără încetare la televizor (sau la calculator) ca să ne documentăm, să ne distrăm, să socializăm și chiar să scriem. Ca să-i urmărim pe alții ne uităm în permanență pe ecrane. Au apărut reality shows care se strecoară insidios în intimitatea participanților. Parcă Orwell ne-ar fi văzut acum 70 de ani într-o oglindă.’
Adriana Gionea de la ‘PostModern’ a citit ‘Povestea asta este despre Sarah’ de Pauline Delabroy-Allard, alegerea Romaniei la Premiul Goncourt pe anul 2018, publicata in colectia ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas-fiction: ‘Deși poate părea obositor pentru cititorii dornici de a găsi mai multă acţiune, romanul Povestea asta este despre Sarah va fi savurat de cei ce se regăsesc în poveștile de iubire tumultuoase, ce unesc senzualitatea dezlănţuită cu voluptatea introspecţiei. Aparent un roman de nișă, Povestea asta este despre Sarah are de fapt un mesaj universal. Acest mesaj va fi receptat de cei fascinaţi de metamorfozele prin care trece fiinţa umană prinsă în avalanșa propriilor trăiri după ce întâlnește acea persoană capabilă să o facă să simtă euforia pasiunii cu acea intensitate de care nu se credea până atunci capabilă.’
Sever Gulea scrie la blogul ‘Libris’ despre cartea dedicata de Simona Antonescu Mariei Tanase aparuta in seria de ‘Biografii romantate’ a editurii Polirom: ‘În (mult prea scurtul) său roman Simona Antonescu orientează în ordine inversă cronologică, un reflector narativ asupra a trei perioade din viața Mariei Tănase: 1940-1950, 1934-1939, 1913-1930. Cele trei perioade corespund unor etape importante din evoluția celebrei cântărețe și, prin ele, autoarea reușește să surprindă și intersecțiile istorice cu perioadele tumultuoase traversate. În prima parte o descoperim pe Maria Tănase, matură, marcată de experiențe artistice și de viață, o figură oarecum misterioasă, disputată tot mai mult de regimurile politice dictatoriale care vor să-i exploateze capitalul de imagine și caracterul seducător. Între 1940 și 1950 Maria Tănase este o artistă deja consacrată, cu notorietate care se ciocnește de intruziunea politicului în zona culturală: în perioada dictaturii antonesciene este luată în vizor de autoritățile germane de la București (și, grație lui Eugen Cristescu, coordonator al Serviciilor Secrete reușește să traverseze aproape neatinsă un interval de timp amenințător, în contextul legăturilor ei cu diferiți evrei) și pleacă o perioadă de timp la Istanbul (unde reușește să îi cucerească pe turci, după ce le învață cântecele, culegându-le de la bătrâni și din mahalale, așa cum știa să facă de acasă), este chiar solicitată să își asume calități de spion, apoi odată cu venirea ascensiunea comuniștilor la putere, este martora transformării vieții bucureștene (tot mai mulți oameni încep să aibă o viață dublă).’
Nona Rapotan de la ‘BookHub’ scrie despre cartea ‘Izgonitii’ cu care Vasile Ernu isi incheie trilogia publicata la editura Polirom: ‘Dincolo de faptul că subiectul este extrem de sensibil – cum afectează marea istorie rimul vieții unor comunități cum este cea evreiască, dar mai ales cum contribuie o astfel de comunitate la propagarea schimbării – Ernu s-a mai lovit de o mare piedică (și o spune printre rânduri): sunt din ce în ce mai puțini viețuitori ai acelor timpuri. Cu alte cuvinte, e din ce în ce mai greu, aproape imposibil să faci ceea ce astăzi se numește simplu „istorie orală”. De aceea el își începe și își termină cartea cu reverența către Teotea Pașa, cea care astăzi trăiește în Istanbul și are aproape 100 de ani. Nu e deloc puțin lucru să-ți cauți bătrânii și să le cotrobăi în memorie (una încă nesecată și prea puțin folosită de contemporani). Marele merit al lui Vasile Ernu este că nu se împiedică în subiectivismul inerent al povestirilor personale, ci leagă toate aceste istorisiri de marea istorie, de fluxul evenimentelor care au dus la schimbările atât de dramatice specifice începutului de secol XX.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Așteptând iar”, de Pierre Menat
–”Și se auzeau greierii”, de Corina Sabău
–”Ultimul din oamenii președintelui”, de Bob Woodward
–”Povestea numărului π”, de Pietro Greco
–Top 5 cărți citite în 2019 de Dan Romașcanu
–Top 5 cărți citite în 2019 de Victor Alartes
(Sursă fotografii: Liternet.ro, PostModern.ro, Blog.libris.ro, Bookhub.ro)
