Radu-Ilarion Munteanu (rim) scrie pe blogul sau despre volumul de povestiri al scriitoarei Andrea H. Hedeş ‘O întâlnire pe strada Hazard’ aparut la Editura Neuma: ‘Deja uzuala avertizare auctorială asupra caracterului întâmplător al unor similituini de nume, personaje, evenimente şi locuri provoacă cititorul înainte de a citi prima frază. Îl provoacă la a recunoaşte posibilele false coincienţe. Sau cel puţin a paria pe eventuale recunoaşteri. Şi ocazia se prezintă din primele pagini. O stradă care porneşte de la gară spre centru şi traverează un râu pe un pod. La prima vedere o structură banală. Probabil sunt destule oraşe în ţară (tutuşi nu în alta) unde există aşa ceva. Ba chiar presupusul paralelism dintre calea ferată şi apa curgătoare ce traversează oraşul ţine de uzual. La fel situarea excentrică a gării. Dar sună imeiat un clopoţel. Cititorul e atenţionat. Strada cu pricina se numeşte… Hazard. Element principal al titlului romanului. Gara îşi încheie rolul. Nu se va mai întâmpla nimic în jurul gării. Dar se vor întâmpla multe pe pod. Numit Podul de fier. Majoritatea în întâmplări repetitive, bănuite după prima intre ele a fi vis, de către chiar eroină. Şi toate fiind confirmate a fi vise înainte e final.’
Adriana Gionea scrie la ‘Postmodern’ despre romanul scriitorului corean Yi In-hwa ‘Imperiul fara sfarsit’ aparut in colectia ‘Raftul Denisei’ al editurii Humanitas-fiction: ‘Încă de la primele pagini ai impresia că mai degrabă vezi evenimentele, în loc să citești despre ele. Romanul lmperiul fără de sfârșit are efervescenţă și fluiditate cinematografice. Nu întâmplător a fost ecranizat de Park Jong-won în 1995. Deși actiunea se petrece într-o zi și o noapte, ai impresia că toată acea aglomerare de întâmplări, indicii, răsturnări de situaţie, intrigi, ritualuri, decoruri și ceremonialuri birocratice fragmentează povestea. Astfel, timpul se dilată, între istoria organizată în date și acea dimensiune mult mai vastă, atemporală.’
Nicoleta Munteanu scrie la ‘Alecart’ despre romanul Simonei Sora ‘Complezenta’ aparut la editura Polirom: ‘O întreagă filosofie, un gând atent modelat ascunde acest roman atât de exasperant de actual (deși acțiunea e plasată la o distanță relativ sigură de zilele noastre: sfârșitul anilor 80, într-un orășel de provincie din România comunistă, respectiv, la începutul anilor 90, în Fribourg, în cantonul elvețian traversat de apele Sarinei) și minunat de provocator articulat al Simonei Sora. E un roman cu două intrări, un roman care te obligă să întorci volumul și povestea exact ca atunci când întorci o clepsidră după ce nisipul din partea de sus s-a scurs și aștepți cuminte noua experiență măsurată de firele de nisip dinăuntru. Dar ceea ce în clepsidră este egal cu sine însuși, aici este și nu este în același timp. Este pentru că tema rămâne aceeași: complezența – atitudine cu multiple posibilități de definire și de asumare, dar în esență traducându-se printr-o disponibilitate de adaptare și de interiorizare a unui sistem de reguli care devine, la un moment dat, al tău. Nu este în măsura în care cartografierea complezenței se face în două spații fundamental diferite. Și nu pentru că unul este cel al Estului Sălbatic, încă profund cenușiu și monstruos de impersonal tocmai prin nenumăratele drame personale care ajung să se înscrie toate sub același semn, iar celălalt e al perfectului, echilibratului, impersonalului mecanism (administrativ, dar nu numai) al Republici Helvete, ci și pentru că personajul-pretext al acestei caleidoscopieri poate sau nu fi unul și același.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Din trăirile unui evreu român”, de Raul Ancel
-”Omul de castane”, de Søren Sveistrup
–”Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea clasică”, de Catherine Nixey
–”Sovietstan. O călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kirgîzstan și Uzbekistan”, de Erika Fatland
–„Singur în Damasc. Viața și moartea spionului israelian Eli Cohen”, de Samuel Segev
-”Scrisul e singurătate” – interviu cu Veronica D. Niculescu
(Sursă fotografii: PostModern.ro, Alecart.ro)
