Constantin Pistea scrie despre un clasic-”Ogorul”, de Pearl S. Buck: „Ogorul” este însă mai mult decât povestea pasiunii pentru pământ a unui ţăran din China începutului de secol XX. Ascensiunea sa socială şi decăderea logică, firească, naturală, sunt laturi ale transformărilor din China acelei perioade. Mai interesant este că, peste costumul acesta social, Pearl S. Buck a potrivit o pelerină emoţională, o serie de imagini imposibil de uitat, cu foamea care dă în canibalism sau cu diferite elemente de tradiţie şocantă (un singur exemplu: bolnavul moare împăcat dacă-şi vede sicriul, înţelege că familia are grijă de el).”
Adriana Gionea scrie pe PostModern.ro despre un roman care pare ca a trecut neobservat pe la noi. E vorba de ”Lumanarile ard pana la capat”, de Sandor Marai (editura Curtea Veche, 2011): ”Lumânările ard până la capăt este una dintre bijuteriile uitate ale secolului trecut. Abia când a fost ecranizat şi apoi prezentat sub forma unei piese de teatru în care a fost distribuit Jeremy Irons, romanul scris de Sandor Marai a putut fi apreciat aşa cum ar fi meritat. Scriitorul captiv în fastul vienez Belle Epoque şi într-o Europă care avea răbdare cu idealiştii rafinaţi nu are nevoie decât de o noapte pentru a-şi aduce personajele în punctul de a elibera cele mai frumoase gânduri despre iubire, prietenie, loialitate, aşteptare şi trădare. Indiferent de gusturile în materie de lectură, vei fi surprins de nuanţele sofisticate care pot încăpea în aceleaşi trăiri umane, atât de folosite în romane. Ca de fiecare dată, Sandor Marai se dovedeşte a fi un artizan complicat al misterelor afective, pe care le răsuceşte nemilos, până când puritatea şi maleficul se contopesc pentru a le face în ciudă moraliştilor.”
Dragos de la Chestii Livresti a achizitionat de la Bookfest o ediție ”Poezii” de Mihai Eminescu, de care este foarte nemulțumit: ”acest volum nu e unul serios editorial, ci unul scos doar din considerente materiale. nu doar că, la fel, poeziile publicate în manuscriptum lipsesc din nou, dar editorul e altul (poate și pentru că domnul vatamaniuc are acum 94 de ani). numele lui este nicolae georgescu, fost decan al facultății de jurnalism, comunicare și relații publice al universității spiru haret și asiduu publicat la editura floare albastră (cum vedem în cv-ul dumnealui de aici). ei bine, acesta se întoarce la ediția perpessicius, din 1939 și este preocupat mai degrabă de reevaluarea punctuației poeziilor – idee pe care nicolae manolescu o găsește aici interesantă – decât de integralitatea poeziilor.
astfel, în 2014, în loc să ne îndreptăm spre o ediție contemporană – doar e girată de academie și costă 90 de lei! – după ultimele exigențe și descoperiri, domnul nicolae georgescu se întoarce și publică o ediție de acum un secol și ignoră descoperirile eminescologice de acum 23 de ani ale lui petru creția.”
Terorista scrie despre ”Cântece vis”, de John Berryman, aparuta la Casa de Editură Max Blecher și Editura Armanis în 2013: ”O cărticică, doar 50 de poeme într-un volum bilingv, cu tabel cronologic şi postfaţă. Un fel de introducere în John Berryman (unul dintre poeţii mei preferaţi, din tot ce-am citit eu vreodată), de fapt, nu-i mai lipsea mult ca să fie o mică monografie introductivă (la efortul necesar mă refer, nu la nr de pagini). În română nu s-a mai tradus Berryman decât în antologii, rar şi sporadic (ca mulţi alţi poeţi americani importanţi). Ei, nu e nici asta ediţia serioasă de care era nevoie (eu îmi doresc una cam ca recenta (oarecum, din 2011) ediţie Opere poetice de T.S. Eliot, de la Humanitas (îmi doresc s-o citesc, adică!), dar e un început. Şi la Eliot, şi la Berryman, cele mai citate versiuni îi aparţin lui Mircea Ivănescu – şi de asta e nevoie, de un alt traducător de poezie ca el. Iar Vancu pare să-i calce pe urme şi în domeniul ăsta, al traducerii, nu doar cu poezia proprie. O să vedem, mai încolo, mai peste 20-30 de ani, ce va ieşi din asta, cred, până atunci… răbdare, răbdare şi apă plată, că tutunul dăunează.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Abandonul calului negru”, de Victor Alartes
–”Dona Flor și cei doi soți ai ei”, de Jorge Amado
–”AC/DC Maximum Rock&Roll”, de Murray Engleheart și Arnaud Durieux
