Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (18 – 24 aprilie 2016)

Razboiul nu are chip de femeieCosti Piștea scrie despre cea mai recentă apariție a Svetlanei Aleksievici în traducere românească, ”Războiul nu are chip de femeie”: ”Cartea aceasta, abia scoasă din ţiplă de câteva ore, încă mai miroase a copac proaspăt tăiat şi e ca şi cum, apropiind nasul de paginile ei, simţi pădurea prin care trece un batalion de soldaţi înfometaţi şi plini de răni. Se aud paşi grei, sunete de arme lovindu-se de catarame şi câte unul mai afectat căzând cu tot cu harnaşament pentru câteva minute de pauză nerecomandată. E greu să te ridici după o pauză într-un asemenea marş, pentru că e un marş al învinşilor, doar că te ambiţionezi să o iei din nou la pas când vezi câte o femeie trecând obosită pe lângă tine, obosită, dar demnă, şi strigând cu glasul ei acordat la tonalitatea războiului: „Ostaşul Sungurova e spada dumneavoastră! Sunt gata să îndeplinesc orice misiune!”

Mi-a plăcut mereu Marius Chivu, iar interviurile pe care le-am făcut cu el au fost pline de informații interesante. De aceea, am citit cu plăcere interviul său, realizat de Cristina Cîrnicianu și publicat pe SemneBune.ro: ”În ceea ce mă priveşte, atunci cînd scriu mă transform, în mod deliberat, într-o persoană care nu seamănă cu persoana mea publică, pe care o ştie toată lumea. Mă retrag undeva, departe de prieteni sau de familie, fără muzică, fără băutură şi scriu cam 10 ore pe zi, vreme de o săptămînă sau, dacă îmi permit, chiar o lună de zile, cu pauze lungi de plimbări. O formă de asceză în care mă dedic exclusiv scrisului şi cititului. Da, în acele momente, poţi spune că sînt un lup singuratic, departe de haită, care vînează singur, în propria imaginaţie sau în propria memorie. Căci, în ceea ce mă priveşte, inspiraţia nu vine atunci, în momentul propriu-zis al scrisului, ci este un efect al acumulării vieţii zilnice. Orice întîmplare, scenă, situaţie, imagine, senzaţie, schimb de replici la care sînt martor se decantează, se transformă în timp în memoria mea şi, într-o bună zi, mă poate inspira. Aşadar, nu mă inspiră ceva anume, poate fi orice, de aceea încerc să absorb cît mai mult, să fiu un martor cît mai atent al vieţii din jur. Niciodată nu ştii ce-ţi poate fi de folos, ce-ţi poate declanşa imaginaţia creatoare.”

Marius Chivu, fotografie de Ioana Bîrdu
Marius Chivu, fotografie de Ioana Bîrdu

Dacă suntem cititori preocupați de noile apariții și de mișcările din viața literară, trebuie în același timp să promovăm și media care mai păstrează, în puține locuri, dorința de a promova, la rândul ei, cultura. Ca să vă dau câteva exemple, aș numi Cartea de la ora 5 a lui Dan C. Mihăilescu, Cartea cea de toate zilele a lui Cezar-Paul Bădescu sau Arte, carte și capricii de pe TVR2. Una dintre aparițiile binevenite în această lume este ”All You Can Read” a lui Marius Chivu, emisiunea de pe radio Seven (pe care încă nu am ascultat-o), despre care scrie Lavinia pe Roșu Vertical: ”Mie-mi place, de-aia am și zis să vă spun despre ea; vine scriitorul în studio, Marius îl provoacă la discuții despre cărți(le lui / ei și ale altora), se ascultă muzica preferată a invitatului, iar la sfîrșit sînt cîteva întrebări de genul chestionarului lui Proust de pe vremuri din Dilema. Așa am descoperit că Mircea Cărtărescu s-a inspirat în romanele lui dintr-un tratat de parazitologie, o carte de biologie și un tratat topologic, că nu e ușor să convingi șefii unei edituri că romanul X merită publicat, chiar dacă are un Pulitzer sub aripă (B.A. Stănescu n-a reușit să aducă Sticletele la Polirom, deși Donna Tartt fusese publicată la ei anterior – a apărut în final la Litera), Dan C. Mihăilescu face niște comparații foarte faine între scriitori și simțuri (și îi place Zadie Smith, ha!), cel puțin 2 dacă nu chiar 3 invitați vorbesc de Zeruya Shalev, care e foarte pe val acum, L. Boia despre mitul Eminescu, Vintilă Mihăilescu despre Ivan Patzaichin, ba la un moment dat se face chiar și un top al celor mai arătoși poeți contemporani.”

Ce frumoase sunt librăriile în Germania! Am văzut deja asta de la o relatare a lui Costi, dar acum ne-a convins și articolul lui K.J. Mecklenfeld despre această evidență: ”Vânzarea începe deja de pe stradă, după cum vedeți din prima imagine. În orice sat mai răsărit, există măcar un chioșc, sau un colț dintr-un magazin, de unde poți cumpăra cărți iar cele pentru copii sunt întotdeauna prezente. Dacă satul este mai măricel, există cu siguranță un magazin dedicat de carte care include și un raion de carte pentru copii. Iar dacă este un oraș obișnuit, există de obicei câteva magazine de carte bine garnisite, din care măcar unul de genul mall (cel în care în România se vând, pe câteva etaje, haine, lumânări și parfumuri – la nemți ai fix același spațiu plin cu cărți, mda).”

Despre ”Neurotriburi. Istoria uitată a autismului”, de Steve Silberman, scrie Nona Ropotan pe Bookhub.ro: „Neurotriburi. Istoria uitată a autismului” este scrisă de un jurnalist care deţine şi aplică, în egală măsură, toate cunoştinţele necesare unui om preocupat de studii ştiinţifice pentru a face cunoscută lumii întregi evoluţia cunoaşterii unui fenomen: autismul. Pentru Silberman autismul nu mai este de mult o boală, este un fenomen social, este orice altceva, dar nu o boală. De aceea nici nu vorbeşte despre cazurile expuse cu o acribie demnă de invidiat ca despre nişte cazuri patologice, ci ca despre oameni cu mai puţine şanse de reuşită în plan social decât noi ceilalţi. Nu menţionează nicăieri în carte câte fişe de lectură a fost nevoit să întocmească, dar veţi găsi strecurate în cele doisprezece capitole deseori note despre interviurile realizate, despre deplasările efectuate în diferite părţi ale SUA (cu precădere, dar nu doar pe teritoriul american şi-a făcut documentarea), impresiile de după stabilirea contactelor cu diferite personalităţi ale lumii medicale/ştiinţifice etc.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Epistolar genevez. Student în Occident”, de Codruț Constantinescu

-”Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu

-”Nobila doamnă din Yodo”, de Yasushi Inoue

-”Firida Rușinii”, de Ismail Kadare

Fragment în avanpremieră: ”Sfârșitul a fost aproape”, de Bogdan Costin

Fragment în avanpremieră: ”Nouă povești muzicale”, de Tiberiu Soare

Articole similare

Horici ker (2013) – Rugul aprins

Jovi Ene

The Shining (1980)

Jovi Ene

Fahrenheit 451, de Ray Bradbury

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult