Pe blogul Dollo.ro, găsim o recenzie a cărții ”Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal: ”În esență, poveștile lui Hrabal au umor, dar și tragic în egală măsură, plus un oarecare mesaj ascuns. Oamenii sunt buni, au laturi amuzante sau nebunești, dar pot fi și foarte răi, inconștienți de răul pe care-l provoacă celor din jur, mai ales animalelor. Hrabal a fost un mare iubitor de pisici, cică, și de vietăți în general – ar fi murit căzând de la etajul spitalului, încercând să hrănească porumbeii (deși doctorii sunt de părere că se plictisise de viață la 83 de ani și s-a sinucis). Așa că poveștile lui au tot felul de întâmplări cu pisicuțe iubite și apoi părăsite, sau căței care cad victime modei scurtării cozii.”
Ruxandra A. scrie pe SemneBune.ro despre volumul ”Dragoste la 17,50$” de Charles Bukowski, despre care tot am adus articole pe aici: ”Acest trubadur cu sticla lipită de mână și cu pixul în cealaltă, un individ obscen, misogin, frustrat, incapabil, depresiv, pesimist, afemeiat, sărac, putred pe dinăuntru, a reușit să scoată din toate astea romane întregi și poezii în care nu doar că nu-și plânge existența mizerabilă, ci o și laudă, o arată tuturor. O primă lectură a unei opere a lui Buk te va face să simți nevoia unui dus pe la biserică, unei cruci executată stângaci, strâmb și-n grabă, adică nu e chiar un scriitor atât de accesibil pe cât e Sandra Brown, de exemplu. Sigur, comparația e nefericită, dar cineva care nu s-a ”atins” de Buk va avea impresia că madam Brown sună mult mai bine decât sexul din mocirlă al bătrânului Buk. El trebuie înțeles și e nevoie de depășirea limbajului licențios și extrem de vulgar; e mult mai mult dincolo de acest strat al vocabularului.”
Dragoș Butuzea ne prezintă pe Chestii Livrești descoperirea lui Marcel Proust într-un film din 1904: ”în secunda 37, poate fi distins un personaj cu melon și redingotă gri, haine despre care specialiștii știu că scriitorul le purta în vremea aceea – deși hainele pentru o astfel de ceremonie trebuia să fie negre – personaj despre care profesorul de la universitatea din laval, quebec, jean-pierre sirois-trahan, afirmă în revista de studii proustiene că este chiar marcel proust.”
Lavinia Bălulescu s-a îndrăgostit de-o carte și a scris despre ea pe blogul Ferma de gânduri. Este vorba despre ”O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, de Mark Haddon: ”De-a lungul anilor, cartea s-a vândut în milioane de exemplare, a fost publicată atât în ediții pentru copii, cât și în ediții destinate adulților, iar autorul a câștigat mai multe premii. Mie, una, cred că mi-a plăcut pentru că suntem cu toții singuri și autiști, pentru că ne găsim cu toții locul atât de greu, atât de fizic dureros uneori, pentru că într-un fel m-a dus cu gândul la Faulkner și la “Zgomotul și furia”, dar mai ales pentru că mi-a adus aminte ce bine e să schimbi din timp în timp ochelarii atunci când privești lumea.”
Costi Piștea scrie și el despre ”Firmanul orb”, cel mai recent volum tradus în română din Ismail Kadare (linkul spre recenzia mea este mai jos): ”A vorbi despre perioada în care a fost scris un anumit text este important, mai ales când textul acela vizează o temă la care Kadare a tot făcut apel riscându-şi statutul. „Firmanul orb” vorbeşte, în esenţă, despre securitate şi despre cum poate fi ea inoculată în conştiinţa omului de rând. Utilizând istoria ca fundal, ca în multe alte ocazii, Kadare a scris despre putere, descriind evenimente din perioada în care Albania era sub un Imperiu Otoman în declin, cu trimitere evidentă la conducerea comunistă.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Imago”, de Ludmila Ulițkaia
-”Ochi de lup”, de Daniel Pennac
-”Firmanul orb”, de Ismail Kadare
–Dialog între Gheorghe Iova și Marian Ilea: Operațiunea Propriocepția
–Fragment în avanpremieră: ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală
