La www.babel.ro gasim preluata traducerea unei conferinte extrem de documentate si de interesante tinute de Lucian-Zeev Herscovici despre fazele si aspectele Holocaustului evreilor din Romania: ‘Horia Sima afirma că da, are dreptate profesorul Baron: Holocaustul este o problemă teologică într-adevăr: evreii l-au ucis pe Iisus Hristos Mântuitorul și, în sfârșit, Dumnezeu i-a pedepsit, s-a răzbunat pe ei… Explicație simplistă, lipsită de orice bază reală, care demonstrează că cel care a făcut-o nu avea capacitatea de a analiza fenomenul istoric în profunzimea lui. Un bun creștin nu este și nici nu poate fi antisemit, pentru că pornește împotriva poporului lui Iisus, care a fost evreu el însuși, a aparținut poporului evreu cu care s-a identificat. Chiar dacă a avut unele idei diferite de cele ale liderilor evrei contemporani lui și ale profesorilor săi, Iisus (pe numele lui ebraic Yehoșua ben Yosef) a fost inițial unul dintre elevii lui Rabi Hillel și în nici un caz nu a pornit împotriva poporului său. Studii istorice contemporane demonstrează că el a fost crucificat din ordinul guvernatorului roman Pomtius Pilatus, care nu era evreu, ci reprezentantul stăpânirii romane asupra evreilor. Un desen al marelui pictor Marc Chagall prezintă un convoi de evrei deportați, păziți de soldați naziști. Ei treceau pe lângă o biserică, la intrarea căreia se afla o statuie: o cruce pe care era răstignit Iisus. Unul dintre soldați se îndreptase spre crucea respectivă, pentru a-l da jos pe Iisus și a-l alătura convoiului de deportați. A fi antisemit înseamnă a fi și împotriva lui Iisus, omul considerat de creștini ca Mântuitorul lor; deci înseamnă a porni împotriva Mântuitorului, a decide trimiterea lui la Auschwitz împreună cu frații lui de același neam. Pe lângă faptul că mila, mărinimia, reprezintă unul dintre aspectele centrale, fundamentale ale creștinismului, ale tuturor religiilor creștine, fiind promulgate de Noul Testament. Deci, dacă un om care se autoconsideră creștin este antisemit și mai ales dacă a fost printre cei care au comis crime împotriva poporului evreu și împotriva umanității în perioada Holocaustului, el a încetat de a fi creștin: el a pornit împotriva Mântuitorului său și împotriva perceptelor morale-teologice ale acestuia.’
Vladimir Tismaneanu scrie despre ‘acuta actualitate a sovietologiei’ si evoca figura unui dintre cei mai importanti sovietologi, Adam Ulman: ‘L-am cunoscut și l-am prețuit. Am învățat enorm din cărțile sale, mai cu seamă în privința metodologiei abordării fenomenului comunist (rolul fundamental al ideologiei și al personalităților). A fost un mare învățat, un intelectual central-european autentic, un gânditor cosmopolit, ostil oricărui provincialism, o specie pe cale de extincție. Îmi amintesc perfect un prânz în Philadelphia, cred că în 1988 sau 1989, la “White Dog Cafe”, un restaurant de pe Sansom Street, situat în casa unde a locuit cândva Madame Blavatsky. I-am relatat istoria locului, legenda cățelului alb care a vindecat-o pe celebra doamnă de o cangrenă ce părea mortală. Eram trei la acea masă: Adam Ulam, Daniel Pipes și cu mine. Am stat de vorbă cel puțin două ceasuri. Regret că nu țin jurnal, aș fi găsit acolo detalii despre o convorbire care m-a marcat profund. Dar țin minte perfect ce ne-a spus despre refuzul său de a călători în Rusia, despre faptul că nu a mers acolo decât o singură dată, după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Ne-a povestit despre întâlnirea sa cu Viaceslav Nikonov, politolog și jurnalist, al cărui bunic a fost Viaceslav Mihailovici Molotov. Astăzi, Nikonov este un apropiat al lui Putin și un comentator politic favorabil acestuia.’
Mi-au atras atentia in aceasta saptamana doua recenzii ale unor carti despre Japonia. Prima se refera la cartea Katherinei Govier ‘Fiica lui Hokusai’ si este semnata de Adriana Gionea de la PostModern: ‘Romanul este o delectare pentru cei îndrăgostiţi de cultura niponă, care nu se pot abţine de la citirea unei cărţi noi despre Japonia din perioada de glorie a stampelor şi a îmbinării dintre artă şi erotismul feminin rafinat, dar şi o revelaţie datorită întâlnirii cu pictoriţa Oei şi ale sale aventuri într-o lume unde numai bărbaţii aveau voie să se bucure de frumos. Un alt punct forte al cărţii este adâncimea psihologică a observaţiilor incluse în pasajele potrivite, astfel încât să nu tulbure plăcerea vizuală tipic japoneză, în care primează, totuşi, ambiguitatea subtilităţii.’
La ‘Semne Bune’ am gasit recenzia Cristinei Posircaru la cartea de povestiri a lui Kazuo Ishiguro ‘Nocturne’: ‘Pe lângă tristeţea dominantă, volumul “Nocturne” de Kazuo Ishiguro conţine multe note subtile de umor astfel încât atmosfera melancolică nu este apăsătoare sau dramatică, ci pur şi simplu realistă. O scriere sensibilă, delicată precum adierea unui vânt de început de toamnă.’
Am citit cu cativa ani in urma ‘Confesiunile unui cafegiu’ a lui Gheorghe Florescu, ba chiar am facut si vreo doua vizite la pravalia tinuta de autor in apropierea Pietei Rosetti. O cronica a lui Wilkins Micawber este intotdeauna o sursa buna pentru o alta opinie: ‘Meritele Confesiunilor.. stau, cred, în evocarea unei lumi trecute, pe care autorul a apucat-o încă destul de bine (e născut în 1944): vechi cartiere bucureştene, negustorii armeni, evreii (încă numeroşi, simpatizaţi de Florescu, un adevărat filosemit, dacă mi se permite expresia). Păienjenişul securistic al comerţului comunist, din care s-a recrutat numeroşi întreprinzători de succes ai ultimilor ani, e şi el un domeniu bine surprins în carte. Mai rău e când Gheorghe Florescu îşi încearcă vioara lui Ingres a scrisului „cult”. Textul e împănat de stereotipii deranjante (de genul „marea doamnă a culturii”, calificativ aplicat Catincăi Ralea) sau de afirmaţii ce vor să dea savoare, dar nu dovedesc decât cel mult semidoctismul. Ca să citez un exemplu savuros: Îmi aduc aminte de romanul Ciocoii vechi şi noi al lui Nicolae Filimon şi de mottoul său: „Cu iaurt, cu gogoşele, te-ai făcut vornic, mişele.” Nu de alta, dar se supără Negruzzi.’
Biancai de la bianca2b i-a placut ‘Misery’ a lui Stephen King: ‘“Misery” este un thriller palpitant, o carte care te va bantui mult timp de-acum incolo si pe care o citesti fara sa rasufli. Mi-a placut extraordinar de mult si mi-a deschis apetitul pentru cartile lui King. Nu trebuie sa o ratati!’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Darul lui Jonas”, de Lois Lowry
–”Învățăturile lui Zaharia Trahanache către fiul lui Zăhărel”, de Marilena Dumitrescu
