Adriana Gionea de la PostModern scrie despre ‘Un artist al lumii trecătoare’, cartea laureatului Premiului Nobel pentru Literatura 2017, Kazuo Ishiguro, aparuta in traducere la Polirom: ‘Autorul japonez adoptat de Vest a încercat să le dezvăluie occidentalilor adevărata dramă a Japoniei postbelice lăudate pentru efortul de a se moderniza. În ce a constat această dramă? În riscul dezicerii de vechea aspiraţie la frumuseţea trecătoare, pe care pictorii au descoperit-o în cartierele rău famate, dar care se ridica deasupra vulgarităţii. O frumuseţe în care senzualitatea întâlnea graţia, permiţându-i celui ce se bucura de artă (pictură şi teatru) să uite de el în abandonul estetic. Frumuseţea văzută de maestrul protagonistului nu se găseşte decât hălăduind pe străzile cu lampioane, aduse la viaţă de noaptea ce alunga nu doar monotonia erotică din existenţa noii burghezii care aprecia stampele deoacheate, ci risipea şi adevărata vulgaritate – cea a preocupărilor diurne, supuse convenţiilor apăsătoare.’
(Dan)
Ileana de la Evantaiul Memoriei scrie despre o carte foarte discutată în blogosferă, și anume ”O viață măruntă”, de Hanya Yanashigara: ”Hanya Yanagihara dă din când în când informaţii care te fac să anticipezi ce urmează. M-a surprins, pentru că, la început, părea că taie suspansul, dar mi-am dat seama că, de fapt, aşteptarea era ceva mai nerăbdătoare şi că multe dintre ele erau capcane. Nu spune tot, doar dă de înţeles că urmează să se întâmple ceva, că o întâmplare din pagina pe care o citeşti se leagă sau va avea consecinţe pe care le vei afla mai târziu, iar cititorul începe să anticipeze, să-şi imagineze şi, nu de puţine ori, descoperă că era departe de ce urma să se întâmple într-adevăr. Acelaşi procedeu l-am întâlnit şi în Trei etaje de Eshkol Nevo şi am constatat şi acolo că face lectura mai captivantă, oferind cititorului ocazia să “scrie” în minte mai multe variante ale poveştii, să exploreze mai multe piste, devenind un joc între scriitor şi cititor, acesta din urmă având mai pregnant senzaţia că scriitorul i se adresează direct.”
Una dintre cărțile mele preferate de anul trecut, din care am învățat multe lucruri interesante, a fost ”Dilema omnivorului”, de Michael Pollan. Despre ea, scrie și Victoria Diaconescu pe Bookhub.ro: ”Traiectoria aleasă de Pollan, începând de la produsele pe care le găsim în supermarket până la cele căpătate prin activitatea de vânâtor-culegător, e un drum înapoi intenționat, menit să ne demonstreze în ce fel civilizația ne-a corupt și ne-a fraudat, în același timp. Desigur, scopul nu este atât de naiv încât să presupună chemarea spre un salt îndărăt (aceasta nici măcar n-ar fi o soluție, ținând cont de numărul actual al populației de pe glob), ci reconsiderarea unei mentalități hypercapitaliste, (poate) epurarea unor activități umane dăunătoare și imorale, dar, mai întâi de toate, înțelegerea și asumarea cu bună conștiință a acțiunilor noastre.”
Monica Andronescu face un top, pe ZiarulMetropolis.ro, al celor mai bune cărți din 2017. Probabil cărți citite de ea, pentru că nu există un criteriu enunțat (de fapt, în prima frază, se spune despre ”un top 10 al celor mai semnificative apariții”). Oricum, să spunem că pe primul loc se află ”Aviatorul” lui Vodolazkin: ”„Aviatorul”, cel mai recent roman al lui Evgheni Vodolazkin (foto), care, după ce a făcut furori cu „Laur”, propune o poveste care privește același chinuit secol 20, cu toate tulburările pe care istoria le-a adus cu ea în Uniunea Sovietică și în lumea întreagă. Un bărbat pe nume Innokenti Platonov, născut în 1900, și înghețat în azot lichid în urma unui experiment dement la mijlocul anilor ’20, va fi trezit pe un pat de spital în ultimul an al secolului 20. Dincolo însă de toată povestea care merită savurată îndelung, dincolo de infinitele detalii a două vieți și două planete diferite – Rusia anilor 1900 și Rusia anilor 1999 –, două vieți trăite într-una singură, dincolo de „zborul” fascinant dintr-o parte a secolului în alta, care-și are „trenul de aterizare” în cimitir, acolo unde Innokenti caută cu disperare urme ale lumii lui, frânturi și oameni, rămâne o extraordinară și atât de profundă sondare a sufletului uman și a felului cum se modifică el în lumina diverselor întâmplări ale istoriei și, mai mult decât atât, o excelentă modalitate de a explica această istorie.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha-Nozri”, de Gheorghe Săsărman
–10 experiențe erotice în Rusia sovietică
-”Revoluție”, de Emmanuel Macron
