”Poșta”, de Charles Bukowski
Editura Polirom, Colecția Top 10+, Iași, 2017
Traducere din limba engleză de Sorin Gherghuț
”Salariul era mai bun decât la magazinul de artă. Și, m-am gândit, aș putea să mă obișnuiesc. Nu m-am obișnuit niciodată.” (pag. 85)
În 1969, abia la 49 de ani, Charles Bukowski a renunțat pentru totdeauna la slujbele obișnuite, pentru a accepta oferta lui John Martin, cel care deținea editura Black Sparrow, și a se dedica în totalitate scrisului. Ce însemnau atunci slujbele obișnuite? Ei bine, era de peste 10 ani un funcționar nu tocmai conștiincios al Poștei Americane, job care îi dădea bani suficienți pentru femei, băutură, trai zilnic, pariuri pe cursele de cai. Doar o lună mai târziu se năștea ”Post Office” (Poșta), primul său roman, primul succes, care îi consacră stilul lui inconfundabil și care a apărut (cât am așteptat!) într-o ediție nouă, în colecția Top 10+ a Editura Polirom.
În acest roman, Charles Bukowski povestește, în marieră proprie, felul în care el a funcționat în mulții ani de funcționar al statului american, dificultățile prin care a trecut, hărțuielile, demisiile și revenirile, fără să facă niciun rabat de la a înjura pe cinste hârțogăria și prostia tipică birocrației de orice tip. De altfel, dincolo de ceea ce îl caracterizează de obicei pe autorul american, romanul ”Poșta” este o critică acidă adusă birocrației, așa cum se vede ea din sistemul american de poștă, dar care poate fi extinsă ca analiză a birocrației de oriunde, o critică făcută fără prejudecăți vieții lipsite de obiective și de sens din instituțiile statului. Henri Chinaski, eroul său primordial, vede, cel puțin la început, o binefacere în angajarea sa la poștă, așa cum vedem cu toții, din afară, un job nou:
”Dar nu mă puteam împiedica să mă gândesc, Doamne, tot ce fac poștașii ăștia e să-și lase scrisorile-n cutii și s-o pună. Asta-i slujba care-mi trebuie mie, o, da, da, da.” (pag. 12)
Odată intrat în sistem, nimic nu este ceea ce părea din afară, totul devenind o operațiune de cartare, de înregistrare, de distribuire, mii de hârtii trebuie completate, hărțile trebuie știute pe de rost, se dau examene prostești, iar rutina depășește imaginarul. În plus, Chinaski are parte mereu de șefi suficienți și duri, care îl prind tot timpul cu mici greșeli, neglijabile oricum, și îi îndeasă biroul cu referate peste referate. În timp, își dă seama că slujba aceasta nu este pentru el, dar până și demisia trebuie însoțită de zeci de acte doveditoare (și un dosar cu șină, probabil). Chestia e că trebuia să apară ceva, cum ar fi scrierea unui roman, altfel ar putea ajunge ca G.G., un cadavru ambulant, un funcționar care nu va depăși niciodată această lume, nu va evada pentru că nu cunoaște altceva:
”Sortam lângă G.G. într-o dimineață. Așa-i ziceau: G.G. Numele lui real era George Greene. Dar de ani de zile i se zicea doar G.G. și după o vreme arăta a G.G. Era factor de pe când abia trecuse de douăzeci de ani și acum se apropia de șaptezeci. Vocea-i pierise. Nu vorbea. Croncănea. Și când croncănea, nu spunea mare lucru. Nu era nici simpatizat, nici antipatizat. Era pur și simplu acolo. Fața-i era zbârcită, cu vârtejuri și movile de carne urâte. Nici o luminiă nu-i licărea pe chip. Era un bătrân tovarăș bătucit care-și făcuse treaba: G.G. Ochii-i arătau ca niște bucăți inerte de lut îndesate-n orbite. Era mai bine să nu te gândești sau să te uiți la el.” (pag. 51-52)
Poșta americană este, așadar, o instituție plină de demagogi și de reguli fără sens, în care intri cu greu și ieși și mai greu, care te îmbolnăvește cu adevărat dacă ai curajul să rămâi acolo pe termen lung. Dar care îți aduce și multe povești care merită spuse.
În rest, îl descoperim pe același Bukowski/Chinaski pe care îl cunoaștem. Acum nu mai vorbește deloc despre condiția scriitorului (nu avea încă de ce!), cu excepția ultimelor două propoziții din carte: ”Poate-o să scriu un roman, mi-am zis. Și apoi am făcut-o.” În schimb, preocupările personajului par aceleași, poate și din acest motiv cei care îl apreciază pe Bukowski sunt mereu încântați, iar cei care așteaptă mereu altceva sunt cumva dezamăgiți. Henry Chinaski se plimbă prin lumea suburbiilor, supraviețuind de pe o zi pe alta bucuros și fericit pentru ceea ce i se întâmplă, trece prin experiențe erotice multiple, femeile i se învârt pe degete, sticlele de whisky și dozele de bere nu se mai termină, iar cursele de cai îi aduc, paradoxal, câteodată statutul de om bogat.
Deși roman de debut, mi se pare unul dintre cele mai puternice ale lui Bukowski, alături de preferatul meu, ”Femei”. Nu este atât de puternic din punct de vedere al limbajului (și totuși este suficient), dar este brutal, murdar, lipsit de inocență și de ipocrizie, real, puternic. Pentru Bukowski, soluția ca să rămână în afara unei instituții precum Poșta, plină de birocrație, este viața de după, cuprinsă din sticle multe de alcool și ceva femei faine prin preajmă. Și, nu în ultimul rând, speranța că, într-o zi, va scrie despre asta. Și evadarea i-a reușit!
