”Palatul lunii”, de Paul Auster
Editura Pandora M, Colecția Anansi Contemporan, București, 2020
Ediţia a II-a revizuită
Traducere din limba engleză şi note de Michaela Niculescu
“Fiecare om e autorul propriei vieți”. Cam acestea ar fi cuvintele potrivite drept concluzie privind povestea de viață cuprinsă între prima și ultima pagină a cărții lui Paul Auster, cu completarea de rigoare, că “fiecare moarte e unică”.
Între prima respirație a venirii pe lume și ultima datoare a pune punct vieții, personajul lui Paul Auster este în căutarea propriei sale identitați. Cu o naștere identitară pusă sub semnul întrebării, Marco Stanley Fogg, pornește in viață plin de speranțe și de crezuri estetice. Cu referință la numele primite… “După părerea lui (a unchiului Victor) era evident că am călătoriile în sânge, că viața are să mă poarte în ținuturi încă nebătute cu piciorul omenesc, Marco, bineințeles, era Marco Polo, primul european care ajunsese în China. Stanley era jurnalistul american care îi dăduse de urmă doctorului Linvingstone <în inima Africii întunecate>. Iar Fogg trimitea la Phileas, bărbatul care făcuse înconjurul pământului în nu mai puțin de trei luni.”
Singur, la optsprezece ani student la Columbia University, visător înăscut hrănit cu mana viselor ferecate între coperțile celor 1492 de cărți ale altor visători. Mană peste deșertul singurătății în care se trezește Marco Stanley Fogg, copil din flori, orfan de mamă, pierzător și al ultimului reper familial, unchiul Victor!
Singur, la “o vârstă îngrozitoare”, într-o garsonieră micuță la etajul cinci, “cu șaptezeci și șase de cutii în care încăpuseră cărțile lui Victor”. 1492 de volume (exact anul în care Columb a descoperit Lumea Nouă). O garsonieră cu două ferestre “cu privire spre Broadway, către cea mai mică, mai concentrată bucățică din Broadway imaginabilă, iar lucrul cu adevărat remarcabil a fost că întregul perimetru la care aveam acces era dominat de o firmă luminoasă, o torță jucăușă de litere roz și albastre, care formau cuvintele PALATUL LUNII.”
Călătoriile visate de personajul lui Auster se rezumă însă la universul newyorkez, universul în care ajunge să-și trăiască și retrăiască viața oglindită în și prin destinele bărbaților dovediți ai fi antecesori: Thomas Effing (bunic) și Solomon Barber (tată). Intâlnirea cu aceștia este revelatoare pentru Marco, înarmându-l cu rezistență la lipsuri, în schimbul bogățiilor intelectului, descoperirii fețelor ascunse ale lucrurilor din jur, viselor atât de „lunatice”. Dar i se relevează și dragostea, oferită de dansatoarea Kitty Wu. Și pe deasupra – și probleme identitare privind radacinile sale iudaice.
Lecții de viață, aparent sterile față de modul de a trăi pe care și-l asumă Marco. Non-acțiunea pare să fie alegerea sa în privința acțiunii. O non-acțiune asumată conștient, în care Marco își consumă ratarea… Central Park este scena pe care o asimilează/confundă cu realitatea vieții. Are regrete Marco? Sau un alt om precum Marco? Poate că da, regrete repede temperate de placerea vagabondării prin parcurile New-Yorkului, de plăcerea unor conversații cu alții de o seama cu el, trăind fără constrângeri, dar și fără scopuri definite.
Să cunoști viața prin astfel de practici, nu înseamnă și a o trăi. Trăiești o himeră!
“Fiecare generație repetă greșelile generației anterioare (…) Cu toții suntem victime (…) Cel puțin ale faptului că trăim.”
Paul Auster este strălucit în prezentarea scheletului intelectual al personajului său, supus tuturor influențelor de ordin social și psihologic, pe parcursul multor ani în care – de fapt – nimic nu pare a se fi schimbat în bine. Pentru că vorbim despre om, despre însingurarea lui în mijlocul mulțimii, despre căutarea unei exprimări identitare, despre capacitatea lui de a se împotrivi ratării, despre adaptare la adevăratele provocări ale vieții, despre vise care pot deveni realitate si visători care pot transforma visele în realitate. Ca de pildă, zborul spre Lună. Fără ezitări în fața provocărilor vieții.
Palatul Lunii nu este o experientă ușor de asimilat pentru cititor, dar fără doar și poate, în finalul lecturii, acesta va fi mai bogat intelectual și sufletește.
Interviu din anul 1990 – Paul Auster (very handsome)/Bernard Pivot – despre Moon Palace.
Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: The Telegraph, Penguin, PandoraM.ro)
