Carti Eseuri Recomandat

O singură școală pentru toată lumea, de Salman Khan

salman-khan„O singură școală pentru toată lumea. Să regândim educația”, de Salman Khan

Editura Publica, Bucureşti, 2013
Traducere din engleză de Irina Henegar

Moto: ”Nu mărgini educația unui copil în funcție de propria ta cunoaștere, căci el s-a născut într-un alt timp.” (Rabindranath Tagore)

Am fost interesat de la început de noua metodă de educație promovată de Salman Khan și, imediat după ce am deschis paginile cărții, am căutat site-ul Academiei Khan, l-am descoperit, am parcurs chiar și câteva lecții de matematică elementară împreună cu băiețelul meu de șapte ani. Primele concluzii: o idee extraordinară, adaptată perfect timpurilor moderne, un model de educație care poate prinde mai bine la noua generație și o modalitate de explicare a lecțiilor pe înțelesul tuturor.

Trebuie totuși parcursă pagină cu pagină pentru a afla, cu amănunte esențiale, toate detaliile vieții lui Salman Khan, ce și-a propus prin Academie, cum vede el educație de modă veche și nouă și ce poate fi îmbunătățit în propriul proiect, început cu un calculator vechi, o cameră web, toate aflate în cămara propriei case. Începutul este clar, o critică activă a sistemului de educație actual, cel american fiind identic cu cel european, sistem în care includem, cu toate tarele sale, și pe cel românesc. Khan ne induce concluzia încă de la primele pagini: ”Vechiul model de predare în clasă nu mai poate răspunde cerințelor actuale. Este o metodă fundamental pasivă de a învăța, iar lumea are nevoie din ce în ce mai mult de o procesare activă a informației. Vechiul model se bazează pe împărțirea elevilor pe grupe de vârste și predarea unei programe care nu ține seama de ritmul individual de învățare al fiecărui elev, sperându-se că aceștia vor deprinde câte ceva pe drum. Nu este cert dacă acest model s-a dovedit cel optim acum o sută de ani, dar, cu siguranță, el nu mai este satisfăcător în prezent.”

salman_khan

Salman Khan a avut mai multe momente în viață când și-a pus întrebări, la care nu a găsit răspunsuri sau răspunsurile au fost total nesatisfăcătoare. Întrebări din domeniul educației (mai ales când a ales să fie meditator pentru o rudă de-a sa), întrebări pe care profesorii, inspectorii, conducătorii sistemului educațional din lume nu și le mai pun, totul devenind o dulce corvoadă monotonă: serviciu-acasă-serviciu-din nou acasă, fără ca să mai existe inovație, fără să se aducă nimic nou, fără să le pese până la urmă (sau păsându-le nu de produsul finit – care este un elev pregătit pentru viitor -, ci doar de propriul profit). Cum învață oamenii? Care este motivul pentru care elevii uită atât de multe, imediat după ce au terminat examenul (lucru care mi s-a întâmplat și mie, de atâtea ori)? Etc.

Să folosim deci tehnologia, ne îndeamnă Salman Khan. A pornit simplu, de la limitările aduse pe timpuri de Youtube, construind clipuri de 10 minute în care explică pe îndelete fiecare concept matematic, de la matematica elementară până la concepte dificile de trigonometrie sau analiză matematică. Înglobându-le în cadrul unui sistem informatic integrat, care nu permite să treci la următoarea lecție până nu ai finalizat cu ”notă” maximă lecția precedentă, iată o cale mai ușoară de a cunoaște fără ezitare, de a aprofunda orice lecție.

Salman Khan explică fiecare lucru, atât în privința propriei metode de educație, cât și defectele metodei de educație clasice. Precizez doar câteva exemple ale acestor lucruri nou aflate din cartea, dar este de preferat să cautați cartea și să citiți pe larg argumentele sale:

Coperta editiei americane
Coperta editiei americane

-de ce lecții de 10 minute? Pentru că, din studiile științifice, s-a constatat că o persoană poate fi capabilă de o atenție profundă în jur de maximum 18-20 de minute. După acest timp, mintea se plictisește, persoana devine neatentă, iar lecția se pierde undeva în spațiu. Trebuie apoi să o luăm din nou de la capăt, la fiecare nouă învățare.

-sunt necesare temele? Khan spune că nu: ”Temele sunt necesare pentru că nu se învață suficient în timpul orei. De ce se întâmplă asta? Pentru că predarea de la catedră, într-un ritm care nu ține seama de nevoile fiecărui elev – o tehnică pe care s-a întemeiat actualul sistem de învățământ – se dovedește complet ineficientă.”

-de ce se acceptă în școli, în facultăți, în viață sistemul de notare de la 1 la 10? De ce se acceptă alte note în afara de 10? Pentru orice notă sub maxim, înseamnă că acel elev nu a înțeles în totalitate lecția, că este necesar ca acea lecție să îi fie explicată din nou, până la aprofundare, până când va lua nota maximă. Din păcate, în sistemul de educație actual, trecerea prin programă este esențială și orice notă peste 5 este notă de trecere, deci nu este semnificativ (la nivel general) decât faptul că toată lumea a trecut de această notă: ”Aproape orice aspect al sistemului actual răsplătește pasivitatea și conformismul și descurajează unicitatea și gândirea inovatoare. Pe parcursul unei zile de școală, elevii stau în bănci în timp ce profesorul vorbește. Strânși laolaltă cu colegi de aceeași vârstă, sunt privați de perspectivele diverse și adesea stimulante ale copiilor mai avansați sau mai lenți. Se mișcă în același ritm printr-o programă rigidă, de tip balcanic, axată mai pușin pe cunoaștere profundă, cât pe executarea unor dispoziții guvernamentale și pe performanțe apreciabile la testele standardizate.”

Eu zic să îi dați o șansă lui Salman Khan și sistemului său de educație: este global, este gratuit și îți oferă o mulțime de lecții esențiale. Eu sigur îl voi mai vizita, contul meu a fost făcut, iar primele lecții parcurse. Este clar, după părerea mea, că actualul sistem de educație este învechit. Iar când peste acesta se suprapune corupția din sistemul românesc, este clar că trebuie schimbat din temelii, iar Academia Khan este o primă idee (bună) pentru acest pas important.

Articole similare

Prin blogosfera literara (27 august – 2 septembrie 2012)

Dan Romascanu

Ghidul lenesului, de Tom Hodgkinson

Delia Marc

Apropieri, de Ion Vianu

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult