”Moarte subita”, de J.K. Rowling
The Casual Vacancy
Editura Trei, Bucuresti, 2012
Traducere din engleza de Constantin Dumitru-Palcus
Mi-am dorit foarte mult sa citesc cel mai nou roman al renumitei J.K. Rowling, primul scris dupa seria Harry Potter (si n-am scapat niciunul, va asigur!).
O intreprindere care nu s-a dovedit usoara, pana cand mi-am amintit ca sunt inginer si am dobandit in timp deprinderea de a-mi reprezenta problemele mai complicate intr-un mod tabelar. Prin urmare, am deschis o pagina in Excel si personajele romanului s-au asternut cumintele, cu legaturile lor de familie, cu profesiunile lor, cu conexiunile lor sociale, cu trasaturile lor caracterologice bune si mai ales – cu cele perverse.
Si astfel m-am ales cu o buna imagine globala a intrigii si cu inca o poveste magistral condusa despre conditia umana.
Pentru ca imi place tare mult serialul englezesc Midsomer Murders, mintea mea a creat instantaneu similitudini :). Micile asezari sau sate englezesti (aici cuvantul sat nu are nimic de a face cu acceptia romaneasca pentru aceasta notiune), dincolo de imaginea idilica a naturii si a interconexiunilor sociale (fiecare se cunoaste cu fiecare), ascund un viespar al urii, geloziei, tradarii, brutalitatii, imoralitatii, viciului, lasitatii, avaritiei etc, etc, etc.. Daca spatiul urban mare si supraaglomerat dilueaza pana la neobservare adeseori toate racilele societatii si derapajele umanului din indivizi, mediul restrans rural se lasa cu mult mai usor devoalat in toata nimicnicia spiritelor mici. Cu atat mai mult, la aparitia unui factor declansator, care produce implozii si explozii individuale.
Un factor declansator fiind, in cazul acestei carti, moartea subita a lui Barry Fairbrother, barbat in floarea varstei, sot si tata de familie, dar mai important pentru intriga care se initiaza de la acest punct – poesorul unui fotoliu de consilier local in Pagford. Si iata care sunt caile prin care un astfel de post se vacanteaza:
“6.11. Un loc care a devenit vacant in urma unei situatii neprevazute se considera ca apare:
(a) cand un consilier local nu isi depune la timp declaratia de acceptare a functiei; sau
(b) cand este primita instiintarea sa de dimisie; sau
(c) in ziua mortii acestuia …
Charles Arnold-Baker
Administratia consiliilor locale
Editia a saptea”
Ca si tinutul Midsomer, cu toate satele lui Midsomer X, Midsomer Y sau Midsomer Z 🙂 si Pagfordul lui Rowling (impreuna cu orasul Yarvil si extensia lui Fields) este pur si simplu o asezare imaginara. Puteti haladui mult si bine pe drumurile Albionului cu harta in mana si niciun indicator nu-si va indrepta sageata catre Pagford :). Dar ca orice orasel englezesc, prin meticulozitatea autoarei, in Pagford veti gasi o abatie antica, o piata principala pavata cu piatra de rau, case idilice cu arhitectura victoriana, o scoala, un club sportiv cu teren de golf. Si mai ales, prin aceeasi meticulozitate, veti cunoaste cateva familii din high-life-ul zonal, cateva familii din apendicele Yarvilului, din Fields-ul mult hulit, veti patrunde in intimitatea caminelor acestora si mai mult decat atata, in psihologia de multe ori intunecat-patologica a personajelor acestui roman.
Cele doua familii Mollison (Sr. Si Jr.), familia Wall, familia Price, familia Jawanda, familia decedatului Barry Fairbrother, familia Weedon (din Fields), familia Bawden, Gavin … si alti cativa, alcatuiesc o arhitectura elastica, contorsionata in jurul principalei probleme la ordinea zilei: castigarea locului vacant in Consiliul Parohial. Miza fiind pentru multi dintre candidati, contracararea si anihilarea idealurilor pentru care luptase plin de energie si compasiune Barry Fairbrother: un sprijin medical si o sansa pentru cei dezavantajati – mentinerea in functiune a Clinicii de Dezintoxicare si anexarea Fields-ului la Pagford. Doua obiective care in optiunea unor dintre locuitorii Pagfordului aduc doar prejudicii morale si sociale vietii asezarii lor.
Ori, lupta surda dintre aceste familii din care se ridica candidati pretendenti pentru postul vacant aduce la lumina “Lucruri negate, lucruri nespuse, lucruri ascunse si mascate”, pentru ca “Toata lumea are ceva pe care ar vrea sa-l tina ascuns” si fiecare stie cate ceva compromitator despre celalalt.
Exista o “complicata retea de aliante care-i lega pe cei saisprezece membri ai Consiliului Parohial din Pagford”, insa pana la urma primeaza egourile umflate si interesele imediate ale fiecaruia.
Egouri care trebuiesc mereu alimentate … “Howard era presedintele Consiliului Parohial si Prim Cetatean al asezarii Pagford. Titlul aducea cu el un lant aurit si emailat, corespunzator functiei…”, ori – si altii isi vor partea lor de glorie prin castigarea unei functii…
Toti ascund tare adanci de caracter, vicii cumplite, acte ilegale sau imoralitati perverse.
Simon Price, violent pana la dementa si inrait in mici furtisaguri: “Daca aveai o familie, nu aveai de ales decat sa muncesti de la noua la cinci, dar Simon stiuse dintotdeauna ca existau si alte cai, mai bune.”
Colin Wall – Directorul scolii, luptand mereu sa-si mentina echilibrul intre drumul drept si cumplitul sau viciu imoral, inteles, sustinut si ajutat de Tessa, sotia sa: <<Cu multi ani in urma citise, si le recunoscuse ca fiind adevarate, cuvintele lui W.B. Yeats:“o mila fara margini se ascunde in inima oricarei iubiri”. Zambise cand citise aceasta poemul si mangaiase pagina, caci stia ca i-l iubea pe Colin, dar si ca o imensa parte din iubirea ei o constituia compasiunea>>.
Maureen Lowe, asociata lui Mollison Sr., o femeie care amusina mereu raul si actioneaza in consecinta “Si trase adanc aer in piept, de parca ar fi sperat sa simta izul dezastrului in aerul caldut al dupa-amiezii”.
Toate malversatiunile personajelor de frunte locale aduc pas cu pas, prin faptele lor “Prejudicii grave, ingrozitoare pentru vietile oamenilor”.
Victimele tragice ale acestor familii disfunctionale si ale faptelor lor abominabile sunt insa copiii si adolescentii, maltratati fizic si psihologic si contaminati de anormalitatea acelora care din fire ar fi trebuit sa le sadeasca prin educatie, normalitatea.
Acesti parinti isi imping copiii catre tradare, sinucidere si dereglari psihice.
Adolescenti cu fond curat se dezechilibreaza pe linia subtire dintre “Iubire si ura”, un prag atat de usor de trecut catre bezna. Iubirile inmugurite, prieteniile vechi, compasiunea, abilitatile pentru materiile din scoala si mai ales pentru lumea computerelor … nimic nu-i apara de atingerea murdara a lumii celor mari. Sunt expusi si victime sigure … Pana la pierderea vietii, pe care nici nu au apucat sa o cunoasca decat in aspectele ei cele mai josnice.
“La ce se asteptase? O imbratisare calda si consolare? Cand fusese ea imbratisata si tinuta in brate de Parminder? Putea sa astepte la mai multa mangaiere de la lama de ras ascunsa in iepurasul ei de plus; dar dorinta, care se transforma in nevoie, de a se taia si a sangera nu putea fi satisfacuta ziua, cu familia treaza si tatal ei pe drum.” (…) Lui Sukhvinder intotdeauna i s-a parut mai usor sa tasteze decat sa scrie, iar codurile de computer mai usor de citit decat sirurile lungi de cuvinte. Nu ii trebui mult ca sa gaseasca un site ce oferea instructiuni explicite pentru cea mai simpla forma de injectie SQL. Dupa care aduse pe ecran site-ul consiliului parohial. (…) Sukhvinder apasa pe mouse ca pe un tragaci”
Sau iata prin ce stari trece tanara eleva Gaia:
“Smulsa dintre prietenii pe care-i avusese inca din scoala primara, de casa pe care o stia de cand avea opt ani, de la weekendurile care insemnau, tot mai mult, toate tipurile de distractie urbana, Gia as-a pomenit aruncata, impotriva rugamintilor, amenintarilor si protestelor ei, intr-o viata despre care nici nu stiuse vreodata ca exista. Strazi cu caldaram si niciun magazin deschis dupa sase seara, o viata comunala care parea sa se invarteasca in jurul bisericii si un loc unde puteai adesea sa auzi ciripitul pasarelelor si nimic altceva. Gaia avea senzatia ca se prabusise printr-un portal intr-un tinut pierdut in timp.”
Repet – “Prejudicii grave, ingrozitoare pentru vietile oamenilor”
Si cea mai condamnabila fapta dintre toate, este pervertirea adolescentilor, finalizata prin modul lor de a actiona intru razbunare. Probabil ca daca ar avea arme la indemana, s-ar inscrie pe linia atator cumplite accidente colective care se petrec prin lume. Dar arma lor este mousul! Sau sinuciderea.
Rowling se dovedeste o extraordinar de fina cunoscatoare a adolescentei, a framantarilor, gandurilor si cautarilor tinerilor in a-si asigura dragostea si caldura parintilor, in a se cunoaste pe ei, identitatea lor si pana la urma autorespectul si respectul pentru societate si regulile ei de baza. Nu se dezminte J.K. Rowling, ba chiar isi dezvolta aceasta aplecare pentru disecarea universului psihologic al adolescentei, in comparatie cu Saga Harry Potter, unde demarcatia dintre bine si rau era una clara, trasata cu linie groasa evidenta!
Un roman conceput in stil construtie/arhitectura, cu fundatie solida, cu coloane de rezistenta bine sustinute, cu plansee si cu etaje bine echilibrate, de pe care, pe scarile dezvoltarii intrigii, cititorul urca in punctul culminant, in care “membrii congregatiei isi abatura privirile” de la dezastrul stranit de fiecare in parte!!! Responsabilitatea sociala-colectiva, de la celula-familie la celula-habitat poate se va trezi in personajele acestui roman si poate vietile tinere sacrificate vor readuce un aer mai sanatos in Pagford.
Am incercat o mare satisfactie citind aceasta carte, atat de bogata, inteligenta si firesc structurata! Ceea ce va doresc si dumneavoastra 🙂