Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar

”Memoriile lui Hadrian, urmate de Carnetele de note la Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar

Editura Humanitas Fiction, București, 2015
Traducere din franceză și note de Mihai Gramatopol

Moto: ”Viața-mi are contururi mai puțin sigure. Cum se întâmplă de obicei, mă pot defini mai exact prin ceea ce n-am fost: bun soldat, nu însă mare capacitate militară, amator de artă, dar nu artistul care se credea Nero, în clipa morții, capabil de crime, dar nu acoperit de ele.”

Am ales să las mai multe luni înainte să scriu despre acest roman istoric, ”Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar. Am mai scris aici că îmi este atât de greu să scriu despre capodopere, iar în ultimele luni am preferat să realizez recenzii asupra unor cărți care mi-a plăcut, dar nu m-au entuziasmat, dar ocupația principală a fost, din păcate, să scriu despre cărți care nu mi-au satisfăcut aproape deloc curiozitatea intelectuală; îmi place să critic într-o vreme în care aproape toată blogosfera literară laudă orice broșură sau cărțulie, doar pentru a nu se pune rău cu editurile sau cu autorii. Desigur, mai sunt și excepții.

Revenind, consider că ”Memoriile lui Hadrian” este cel mai bun roman istoric pe care l-am citit vreodată, este o incursiune în lumea antică așa cum nu regăsești nici măcar în cărțile de specialitate. Marguerite Yourcenar a studiat documente, a fost în călătorii de informare, a lucrat și muncit la această carte peste 20 de ani, aflăm aceasta nu numai dacă citim articolele despre autoare de pe Wikipedia sau de aiurea, dar mai ales dacă citim cu atenție frumoasele Carnete de note care au fost adnotate la finalului romanului, inclusiv în ediția românească.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că Marguerite Yourcenar nu a menajat deloc epoca. Există în istoriografie, în cercetarea istorică sau doar în micile interacțiuni ale istoricilor și nu numai de pe internet, o dorință de a menaja anumite personalități sau anumite epoci istorice doar pentru că ele au avut merite enorme, în final, asupra posterității. Se văd asemenea manifestări cu privire la epoca greacă sau romană, cu privire la perioada interbelică sau cu privire la monarhia românească. Desigur, grecii și romanii au avut o importanță enormă la propășirea civilizației europene așa cum o cunoaștem noi astăzi. Desigur, perioada interbelică a fost una înfloritoare din punct de vedere economic și democratic, iar viața de atunci părea ca la Paris, dar numai în anumite medii. Desigur, monarhia a avut o importanță enormă pentru europenizarea României. Dar există un mare DAR pentru toate acestea și nu numai. Pentru orice epocă, pentru orice persoană, trebuie văzute toate în ansamblu, nu numai calitățile incontestabile, ci și tarele sale, defectele, evoluțiile contradictorii.

Epoca romană este o astfel de epocă, personificată de unii, plină de metafore și epitete, fără a se vedea că, totuși, a rămas o perioadă întunecată: dacă trecem peste unii împărați sau senatori minunați, peste reforme importante și încercarea de modernizare a căilor de transport și a provinciilor, vom descoperi că perioadele și măsurile întunecare ocupă un loc important în evoluția Imperiului. Persecuțiile creștinilor și ale popoarelor ocupate, sclavagismul pregnant și omorârea cu cruzime a gladiatorilor, sărăcia celei mai mari părți a populației, orgiile de la curtea imperială și din casele bogătașilor, violurile și crimele, toate acestea fac parte din această carte, deși nu reprezintă partea cea mai semnificativă.

Dar, printre picături, vom afla că nici Hadrian nu este de acord cu tot ceea ce se întâmplă în Imperiu, el pare a fi un despot ”luminat” a cărei principală preocupare pare a fi instaurarea unei epoci a culturii și a democrației, conștient el însuși că nu este un mare monarh (a se vedea moto-ul acestei prezentări), ci doar unul care poate impune anumite reforme de transformare a acestui imperiu, sortit pieirii. Este un pacifist, un om care nu vede necesitatea unei armate altfel decât cu scopuri defensive, cu totul diferit de împărați precum Traian, tutorele său, care a încercat tot timpul să dezvolte noi granițe, să cucerească noi teritorii (să nu uităm că Hadrian a fost unul dintre „cei cinci împărați buni ai Imperiului Roman”):

„N-aveam naivitatea să cred că evitarea tuturor războaielor avea să depindă întotdeauna de noi, dar voiam ca ele să fie exclusiv defensive; visam o armată instruită care să mențină ordinea la frontiere, modificate dacă ar fi fost nevoie, însă sigure. Orice nouă creștere a vastului organism imperial îmi apărea drept o excrescență maladivă, un cancer sau un edem al unei hidropizii care va sfârși prin chiar moartea noastră.” (pag. 63)

Sunt sigur că pasionații de istorie au, la rândul lor, concepții diferite asupra lui Hadrian, în funcție de cât de pudibonzi sunt. Unii îl consideră unul dintre cei mai originali împărați ai Imperiului Roman, pasionat de istorie și filosofie, el însuși poet, filosof și scriitor, un apărător al culturii grecești (a fost, în același timp, un apărător al provinciilor, un călător neobosit, care a locuit o mare perioadă a domniei în Grecia):

”Voiam puterea. O voiam pentru a-mi impune planurile, ca să încerc remedieri, să restabilesc pacea. O voiam mai ales pentru a fi eu însumi înainte de a muri.” (pag. 76)

Alții, în schimb, vor vedea și homosexualitatea sa fățișă, descrisă pe larg și de Marguerite Yourcenar în cartea sa, cea care l-a făcut să plângă de durere zile în șir la moartea lui Antinous, cel pe care l-am impus apoi ca o divinitate esențială în Egipt. Acești cercetători vor spune că Hadrian a fost un caz izolat în Roma antică, în vreme ce orgiile sexuale, atât hetero, cât și homo, erau atunci la ordinea zilei. Cu toate acestea, trecând peste orientarea sa sexuală, Hadrian a fost un împărat foarte important, este cel care a dezvoltat înțelegerea spirituală între provincii, este cel care a domnit supușii prin apropierea către ei, nu din scaunul distant, rece și neștiutor de la Roma. Un om care a făcut din domnia sa o cale de apropiere de oamenii pe care i-a condus (să nu uităm, el a ajuns de două ori până și în Dacia).

De aici, meritul autoarei, care a studiat enorm, a încercat să verifice toate teoriile, a fost aproape de spiritul lui Hadrian, reușind cea mai completă, cea mai intimă descriere a unui împărat roman, cel puțin din punctul meu de vedere. Și-a dedicat viața lui, un mare împărat și a încercat să respecte adevărul, fără să introducă în povestire decât propriul stil, dar nu și propria voce. Impecabil, aș putea spune:

„Cu cât încerc să fac un portret asemănător, cu atât mă îndepărtez de cartea și de personajul care ar putea plăcea. Numai câțiva amatori de destine omenești vor înțelege.” (pag. 267)

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro.