Melcul pe povarnis, de Arkadi & Boris Strugatki
Editura Paralela 45, Pitesti, 2011
Traducere de Valerian Stoicescu, Postfata de Liviu Radu
Va mai amintiti (cei care ati apuca perioada cea poleita) despre versul ‘spre comunism in zbor’ care manjea candva melodia ‘Tricolorului’ compusa de Ciprian Porumbescu? Voia sa fie un simbol al avantului neincetat si netarmurit cu care omenirea inainteaza spre realizarea utopiei comuniste. Comparati aceasta facatura cu haiku-ul lui Kobayashi Issa, unul dintre motto-urile romanului:
Incet, incet se taraste
Un melc pe povarnisul muntelui Fiji
In sus, pana la cele mai inalte culmi!
Aceasta comparatie mi-a venit in minte pentru ca ea ilustreaza si parcursul filozofic al fratilor Arkadi si Boris Strugatki, perechea nedespartita de autori unici, care si-au creat un nume in literatura stiintifico-fantastica mondiala, fiind alaturi de Stanislaw Lem printre singurele nume de marca provenind din Europa Rasariteana intr-un gen dominat de anglo-saxoni.
De ce asa de putini?
Intrebarea este fireasca, in definitiv in Europa comunista genul era incurajat cel putin pana la un anumit punct potrivindu-se chiar si in ochii comisarilor culturali si ai politrucilor cu o viziune de permanenta ascensiune, insotita de stiinta si dominata de un optimism robust alimentat de credinta ca dupa coltul anilor sau deceniilor pe oameni ii asteapta paradisul societatii comuniste. Tocmai aici se ascunde motivul esecului majoritatii scriitorilor de gen in a crea o literatura durabila in conditiile comunismului – din premize ideologice false nu se poate naste literatura adevarata. Iar cei care au reusit, si Lem si fratii Strugatki sunt printre ei, au facut-o doar cand au depasit bariera ideologica si au combinat imaginatia si talentul cu o filozofie umanista care pune intrebari si nu se lasa ghidata de miraje optimiste. Din contra, si ‘Solaris’ al lui Lem si ‘Picnic la marginea drumului’ al fratilor Strugatki isi confrunta eroii cu catastrofe sau fenomene de dimensiuni apocaliptice, care le pun sub semnul intrebarii nu numai existenta lor fizica ci si destinul intregii specii umane. Nu intamplator cele doua filme s-au bucurat de exceptionale ecranizari semnate de Andrei Tarkovski.
Nascuti in perioada intebelica, cei doi frati au trait ca adolescenti perioada razboiului si de la sfarsitul anilor 50 au inceput sa scrie. Au scris numai impreuna, fiecare carte fiind rezultatul unor discutii indelungate si detaliate de luni de zile, care faceau sa aiba aproape complet cartea in mintile lor in momentul cand se asezau sa o scrie – proces care dura doar cateva saptamani. Dupa cativa ani de literatura mai conventionala, tonul se schimba la mijlocul anilor 60, perioada in care Uniunea Sovietica abandoneaza efemera si firava liberalizare a perioadei Hrusciov si reintra in dogmatism leninist, incremenire birocratica si stagnare culturala in paralel cu oprimarea oricarei dizidente politice. Si totusi literatura buna s-a facut si in aceasta perioada, si tocmai in genul stiintifico-fantastic mai putin banuit sau vizat de cenzori. Romanele fratilor Strugatki vor reflecta de aici incolo framantarile intelectualilor sovietici confruntati cu limitele regimului politic in care traiau. ‘Melcul pe povarnis’ este nu numai un roman stiintifico-fantastic, dar este si o alegorie politica destul de directa si de transparenta.
Publicarea cartii nu s-a petrecut usor, si de fapt a fost posibila printr-un tertip derivat din structura narativa a cartii insasi. Exista in carte doua fire epice, care se desfasoara in paralel, in capitole alternative. In primul eroul este un birocrat marunt pe nume Peret, aproape o copie a eroilor striviti de sistem din anti-utopii ca 1984 a lui Orwell, care locuieste intr-o lume de minciuna si absurd birocratic. Celalalt parcurs epic il are ca erou pe Candid zis si Melcul. Ambii eroi sunt straini, ambii aspira sa ajunga in Padurea cea magica ce inconjoara ca un urias organism viu habitatul limitat locuit de oameni. Peret nu va ajunge niciodata sa intilneasca Padurea, Candid in schimb va ajunge, o va confrunta, se va lupta impotriva ei pentru a supravietui, o va cunoaste in detalii monstruoase si respingatoare. Printr-un concurs de imprejurari absurd si intamplator caracteristic statelor birocratice Peret ajunge in varful piramidei doar pentru a se izbi de limitele puterii si de incapacitatea de a schimba sistemul chiar daca te afli la carma lui. Cel care pare mai degraba sa aiba o sansa de a sui pe alegoricul povarnis este Candid, care invata sa se lupte si sa se confrunte cu natura simbolizata de Padure.
Mi-e teama insa ca orice relatare despre carte este simplista – este o carte care merita si trebuie citita pentru a fi inteleasa. Aparuta la Editura Paralela 45 in 2011 in traducerea lui Valerian Stoicescu, ea nu ofera o lectura usoara, si viitorii cititori trebuie sa fie avertizati mai ales daca sunt amatori de science-fiction. De fapt nu sunt sigur ca ‘Melcul pe povarnis’ apartine neaparat genului. Da, exista elemente de recuzita, se vorbeste la un moment dat despre statii biologice, dar toate acestea par mai degraba pretexte pentru a descrie framantarile eroilor si confruntarea lor cu sistemul si cu Padurea. Iata de exemplu gandurile lui Peret despre sistemul pe care in final ajunge sa-l conduca: ‘Poate ca tot acest carusel de-asta si exista, pentru ca toti sa munceasca? Intr-adevar, un mecanic bun repara o masina in doua ore. Si pe urma? Restul de douazeci si doua de ore? Si daca, in plus, la masini lucreaza doar muncitori experimentati, care nu le strica niciodata? E de la sine inteles: un bun mecanic va fi transferat ca bucatar, iar bucatarul ca mecanic. Astfel, nu numai douazeci si doua de ore, dar chiar si douazeci si doi de ani se pot ocupa complet. Da, in asta este o oarecare logica. Toti muncesc si isi fac datoria fata de omenire, nu sunt niste maimute… In felul acesta deprind o meserie in plus … La drept vorbind, aici nu este niciun fel de logica, e o harababura totala, nu logica… Dumnezeule, stau aici ca un stalp, iar ei pangaresc padurea, o dezradacineaza si o transforma in parc.’
Si tertipul despre care vorbeam? Ei bine, scrisa in 1965 cartea a fost publicata ca doua povestiri separate. Cea despre padure, mai poetica, mai filozofica, mai abstracta a fost publicata in tiraj relativ mare, in timp ce a doua poveste, cea cu nuanta politica mult mai evidenta a aparut in cateva mii de exemplare doar intr-o revista la periferia Uniunii (si periferia era departe!). Mult mai tarziu au fost combinate cele doua parti care, desi nu se intersecteaza in niciun moment, se completeaza una pe cealalta intr-o combinatie puternica, in care tema ecologica, cea politica si capacitatea individualilor de a se confrunta cu sisteme (birocratice, naturale) de dimensiuni infinit mai uriasa sunt aduse impreuna.
Postfata lui Liviu Radu adauga mult cartii si da o imagine dintre cele mai complete a personalitatilor celor doi autori. ‘Melcul pe povarnis’ nu este o lectura lejera, dar este o lectura recomandata.
