„Continentul scufundat”, de Petre Alexandrescu
Editura Polirom, Iași, 2022
„O ego-histoire povestită de unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români, Continentul scufundat este o apologie pentru o știință voioasă, un manifest împotriva cunoașterii încruntate.” (Cătălin Pavel)
În dialogurile sale cu Mihaela Udrescu, arheologul Petre Alexandrescu vorbește despre copilăria și adolescența din timpul războiului, dar și despre rezistența arheologilor români în fața directivelor PCR din anii 1950-1980, despre dificultățile stabilirii unui dialog cu istoricii occidentali și perioada în care a condus Institutul de Arheologie, iar pe parcurs sunt evocate figuri și întâmplări ce schițează atât istoria omului care a fost Petre Alexandrescu, cât și a întregii țări.
„Fiecare din aceste secțiuni ale istoriei noastre, ale istoriei românești poate, în orice caz ale istoriei bucureștenilor, se produce cu un fel de prăbușire a ceea ce a fost înainte. Și se produce o ruptură, în așa fel încât memoria colectivă, aș zice, mai puțin decât memoria literară, memoria colectivă nu mai are în vedere decât sporadic ceea ce a fost, și deformat. Și este un exercițiu extraordinar pentru un istoric să vadă cum se schimbă această suită de secțiuni care înseamnă o suită de ruperi de memorie.” (Petre Alexandrescu)
Născut pe 3 ianuarie 1930, la Paris, Petre Alexandrescu își petrece la București, locul de unde provenea şi familia sa. Aici şi-a obţinut în 1948 bacalaureatul, ajungând, în toamna aceluiaşi an, student la Facultatea de Istorie a Universităţii. Un an mai târziu, sub îndrumarea profesorului D. M. Pippidi, se transferă la Facultatea de limbi străine, secţia greacă şi latină, unde în 1952 a trecut cu „foarte bine” o lucrare de diplomă despre colegiile de la Tomis. Încă din anii studenţiei a fost primit în echipa de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, iar unele dintre primele studii publicate de el s-au axat pe lingvistică.
După finalizarea studiilor universitare a fost angajat ca asistent de cercetare la Muzeul Naţional de Antichităţi, devenit, după 1956, Institut de Arheologie al Academiei Române. A desfășurat activități de cercetare și săpături arheologice în mai multe situri antice importante din România, contribuind la descoperirea și dezvăluirea mai multor vestigii și artefacte, iar printre cele mai importate descoperiri se numără ruinele cetății Histria, vechiul oraș Callatis (azi Mangalia) și necropola tumulară de la Cernica.
A activat ca profesor universitar, transmițând cunoștințele și experiența sa generațiilor de studenți interesați de arheologie, iar contribuțiile lui Petre Alexandrescu au fost recunoscute prin diverse distincții și premii, prin activitatea sa de cercetare, descoperiri și publicații, aducând contribuții semnificative la înțelegerea și promovarea patrimoniului arheologic și istoric al României. Din 1981, colectivul de la Histria a început să lucreze cu Petre Alexandrescu, care a jucat un rol esențial când a intervenit pentru amplificarea locului Cetății în istoriografia europeană, s-a pregătit ca specialist în studiul ceramicii grecești antice și i-a contactat pe ceramologii cei mai renumiți, obținând consultații printr-o corespondență cu oficiali de la Oxford, Cambridge, Lyon și New York.
Mare parte a activității științifice a lui Petre Alexandrescu s-a desfășurat în perioada comunistă. În timpul regimului comunist, politica culturală și științifică era organizată și controlată de stat, iar cercetarea științifică, inclusiv arheologia, a fost adaptată la agenda politică și ideologică a regimului. Astfel, obiectivele și prioritățile activității de cercetare au putut fi influențate de cerințele propagandei și de ideologia comunistă. În anii ’50 și ’60, s-au desfășurat ample săpături arheologice în România, în special în vederea recuperării valorilor culturale și patrimoniale. Numeroase situri arheologice au fost descoperite și cercetate în această perioadă, iar activitatea lui Petre Alexandrescu a intrat în această paradigmă, cu toate că inclusiv cercetarea arheologică era adesea subordonată politic și avea scopuri propagandistice. Descoperirile și cercetările erau interpretate în funcție de ideologia oficială, iar anumite aspecte sau descoperiri care nu se potriveau cu narativă regimului puteau fi ignorate sau suprimate. După căderea regimului comunist, arheologia românească și activitatea lui Petre Alexandrescu au fost eliberate de constrângerile politice anterioare, el menționând existența unei direcții mai libere a cercetării și o abordare mai pluridisciplinară în studiul arheologiei.
„La noi în casă nu mai venea nimeni pentru că se știa că la noi în casă e o anchetă foarte gravă făcută de Securitate. Dar erau totuși câțiva oameni foarte curajoși, care continuau să vină în ideea deja a începutului unei disidențe. Era în 1977. Erau anii aceia în care începuse aplicarea ideilor din «revoluția culturală», tezele din iulie, dar în același timp era și un fel de statut al Securității și era parecum sentimentul că nu se întâmplă nimic, că este un loc în care toate lucrurile au adormit și nu aveai idee că Securitatea este atât de puternică.” (Petre Alexandrescu)
Tot după 1990 a reuşit să aibă o carieră universitară normală, iar din 1991 a predat arheologie şi religie greacă la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, ca profesor asociat, iar din 1995 a devenit profesor titular. Activitatea sa de mentorat asupra studenţilor a fost semnificativă; ca director al unui institut cu o resursă umană îmbătrânită la momentul preluării, a creat posibilitatea recrutării unor colaboratori tineri, care s-au implicat în proiectele de cercetare ale institutului, iar la finalul mandatului său mare parte din echipă provenea din rândurile tinerilor absolvenți. S-a pensionat în 1997, dar a continuat să rămână apropiat multor tineri pasionaţi de arheologia clasică, cu un interes și entuziasm, moderat de exigențele unei formări exemplare ca profesionist.
Dincolo de parcursul impresionant ca arheolog și universitar, memoriile în dialog din acest volum au o puternică latură personală, cu care cititorul ia contact imediat ce Petre Alexandrescu vorbește despre căsătoria sa cu fiica lui Tudor Vianu, Maria Alexandrescu Vianu, despre casele în care a locuit sau oamenii care i-au marcat și bucurat viața sau care l-au călăuzit în descoperirea propriei identități. Departe de a fi doar o persoană care formulează și adresează întrebări, Mihaela Udrescu surprinde cititorul prin completările și intervențiile la răspunsuri, mai ales că mare parte dintre ele provin din experiența unor lucruri și locuri comune.
Am citit cu mare plăcere aici și despre băi cu frunze de nuc, adunat de caise moi și parfumate, reforma învățământului din 1948, viața orașului în care locuiesc pe vremea când nu multe străzi și clădiri emblematice de azi nu existau, arhitecți care au proiectat clădiri emblematice din București, viața de după cel de-al Doilea Război Mondial, studenția din anii ’50, instalarea comunismului, ucenicia în arheologie la Tariverde sau călătoria la Princeton. Sunt foarte multe lucruri interesante de descoperit în Continentul scufundat, sunt și ani pe care mulți dintre noi nu i-am trăit, dar despre care putem citi cu încântare sau cu ochi critic atunci când vine vorba despre comunism.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: polirom.ro, ro.wikipedia.org)
