„Să trăieşti cu o presiune constantă”, de Alina Pietrăreanu
Editura Paralela 45, Colecţia Prima dragoste, Piteşti, 2022
De cele mai multe ori, atunci când încearcă să ne ofere o descriere complexă şi foarte clară a adolescenţei, cele mai multe considerente de natură psiho-socială se referă la această etapă din perspectiva unor ani înfloritori şi senini, bogaţi în experienţe care să îl maturizeze pe cel ce a fost nu foarte demult doar un copil şi să îl crească în spiritul dragostei pentru ceea ce este cu adevărat frumos şi valoros.
Dincolo de această viziune poate mult prea optimistă pentru lumea în care trăim, cotidianul agitat şi uneori mult prea rece ne-a demostrat, adesea, că ceea ce a fost menit, la un oarecare început, să ne educe în numele binelui, a fost umbrit la un alt moment dat de un nor mai puţin luminos, venit parcă să răstroarne ordinea lumii şi, implicit, să strice drumul armonios al vieţii.
Prinsă în vraja lui, lumea celui aflat în căutarea unui prezent în care visurile vor să se oglindească în realitate se transformă, de fapt, într-un veritabil carusel în care totul pare să fie supus deşertăciunii şi la care cei ce au fost odată mesageri ai spiritelor bune asistă contrariaţi, în vreme ce uimirea lor se transformă într-o veşnică şi exacerbată frică. O frescă a acestei cumplite stări în care spiritul tinde să se ţină strâns de ultimele fărâme de adevăr pentru a nu deveni prizonierul unui posibil morb al pierderii în necunoscut tinde a fi conturată şi în paginile romanului Să trăieşti cu o presiune constantă, semnat de scriitoarea Alina Pietrăreanu.
Privit din perspectiva unei scrieri puternic ancorate în lumea noastră cea plină de capcane pentru cei aflaţi încă pe băncile şcolilor, romanul aduce în prim-plan o poveste cutremurătoare desprinsă parcă, deopotrivă, dintr-o serie de alte ficţiuni devenite celebre, dar şi din viaţa noastră, mult cunoscută pentru capacitatea ei de a ieşi învingătoare într-o ipotetică luptă cu un scenariu de film. Rând pe rând, vocea scriitoarei se împleteşte cu glasurile cât se poate de hotărâte ale unor tineri care, asemenea mai vârstnicilor „Cireşari” sau „Liceeni” deveniţi deja nemuritori, decid să se alieze într-o grupare care pare să se asemene oricăreia dintre mişcările politice ale celor mari, dar al cărei scop este, de fapt, câştigarea luptei pentru obţinerea libertăţii totale, departe de orice formă de prejudecată şi discriminare:
Suntem o grupare de tineri născuţi în capitalismul sălbatic din anii 2000 dintr-o ţară postocomunistă, dar care nu a fost niciodată cu adevărat comunistă. Am trecut de la o extremă dreapta la multe partide mici de dreapta. În momentul acesta, majoritatea populaţiei din România trăieşte în sărăcie. Între aproape toate oraşele mici şi centrele oraşelor mari este o diferenţă ca între Cola la doi litri şi Cola la sticlă de sticlă (p.27).
Dintre membrii acestei echipe la fel de eterogene ca oricare altă comunitate umană se desprinde cu uşurinţă Sofia, o tânără care, încă dinainte de a împlini mult râvnita vârstă a majoratului, îşi caută cu disperare un drum prin viaţă. Iar în timp ce visează cu ochii foarte larg deschişi la o lume nouă, în care este absolut necesar ca femeia să aibă, la rândul ei, un cuvânt foarte important de spus, adolescenta devine una dintre victimele acelor hazardate îndrăgostiri la prima vedere care la început fascinează, dar în urma cărora nu va rămâne decât un nor de grele suferinţe şi dezamăgiri.
Rând pe rând, pe scena vieţii celei care cocheta, printre altele, cu ideea că va ajunge actriţă chiar dacă nimeni din familia ei nu a mai avut până acum această profesie, vor mai poposi şi alţi adolescenţi, care, prinşi în mrejele dorinţei neapărate de eliberare, tind să îşi renege cu desăvârşire identităţile de până atunci. Aşa se face că, într-o zi ca oricare alta, Iulia îşi propune să devină Jul, crezând că numai aşa va reuşi să schimbe paradigma unei lumi care susţinea, încă, un sistem de valori foarte bine guvernat de legile normalităţii:
– Nu mai ştiu cum să mă prefac (…). Iulia nu a existat niciodată. M-am trezit în corpul ăsta care nu a fost niciodată al meu. M-am trezit că trebuie să mă comport într-un fel care nu a fost niciodată al meu. Să port rochii, să-mi prind părul, să nu am putere în braţe, să nu fac niciodată primul pas. Mama şi-a dorit mereu să am ce nu a avut ea, să devin o femeie aşa cum i-ar fi plăcut ei să fie. Curată, admirată, puţin naivă, vulnerabilă şi mereu ajutată. Ea s-a chinuit singură cu noi de când a murit tata, cu şase copii. Eu am fost singura fată şi cea mai răsfăţată. (pp.22-23).
Dar cum s-ar putea oare lupta aceşti tineri altfel decât cu armele cele mai preţioase ale unei societăţi pe care, într-un alt plan al aventurii, Alina Pietrăreanu o descrie ca fiind ostilă cu toţi oamenii dar mai ales cu adolescentele care mai târziu se vor înscrie printre femeile cele făcătoare de suferinţă, de boală, de moarte? Fără îndoială, această intrebare îşi va găsi un răspuns atunci când, parcurgând paginile romanului, vom deveni martorii unor spectacole vii, atemporale şi totuşi atât de actuale, în care libertatea este înlocuită adesea cu libertinajul, iar firescul bucuriei, al entuziasmului senin, al iubirii curate, sau chiar al dorinţei de desprindere a picioarelor de pe un pământ rupt de inocenţă tinde să se însingureze, rătăcind în negura timpurilor.
Ca o ironie a soartei, barul în care adolescenţii din Stânga Împrejur se întâlneau adesea pentru a pune la cale, a înţelege şi chiar a critica bunul mers al vieţii, al societăţii, al comunităţii şi chiar al politicii care nu trebuia să fie adoptată în România lor, devine deopotrivă un spaţiu impregnat de lacrimile suferinţei şi bucuriei recunoscătoare. Iar în vreme ce un tată îşi plânge fiica plecată din această lume fără voia ei şi poate mult prea devreme, Sofia, cea care mai înainte credea că nu este în stare decât să distrugă vieţile celor din jurul ei, reînvaţă lecţia foarte importantă a prieteniei adevărate. Şi chiar dacă poveştile tinerilor nu par a se număra printre deja clasicele aventuri frumoase cu final fericit, firul lor roşu este poate tocmai clipa în care tânăra aniversată îşi reaminteşte că, deşi nu are puterea de a şti cât de luminos îi va fi viitorul, toate cele ce s-au întâmplat şi se vor întâmpla în viaţă vor avea ca principal scop (re)orientarea pe calea binelui.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://buletin.de/, https://www.edituraparalela45.ro/)
