Carti Carti pentru copii

La pas printre poveşti şi vise, cu „Peter Pan şi Wendy”

„Peter Pan şi Wendy”, de J. M. Barrie
Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2025
Traducere din engleză şi adaptare de Ana Alfianu
Ilustraţii de Livia Rusz

Pe vremea în care credeam că toate personajele de pe tărâmul lui A fost odată îşi au sălaş primitor între petalele trandafirului roz care domnea în mijlocul grădinii, primeam adesea în dar poveşti care, ţesute cu fire de lumină şi culoare, îmi ieşeau în cale spre a însenina fiecare secundă dintr-o zi ce nu se anunţa prea diferită de restul surorilor din calendar. Şi aşa se face că pe Peter Pan l-am întâlnit pentru prima dată pe una dintre acele şosele care lega oraşul aglomerat de ceea ce eu ştiam că este destinaţia perfectă pentru vacanţa cea mare şi lipsită de griji.

Şi el, şi Wendy, păreau că dirijează freamătul celor şase ore de străbătut sate şi oraşe, care se derulau asemenea unor borne dintr-o lungă şi interminabilă zi pierdută, în vreme ce povestea, ascunsă între două coperţi desprinse parcă de pe tărâmul bomboanelor înveşmântate în mantii pastelate, îi dăruia omuleţului-cititor răbdare şi putere neobosită de a visa, chiar şi cu ochii deschişi. Puţin mai târziu, l-am regăsit la teatru, pe scenă sau dincolo de carapacea radioului şi chiar în propria sufragerie, salutându-mă dintre paginile unor poveşti pentru toată familia, dintre piesele unui joc de puzzle şi chiar de pe tărâmul desenelor animate.

Ca un arc luminos peste timp, spiritul lui blând îşi face simţită prezenţa chiar şi astăzi, când cei mai mulţi dintre copii ştiu atât de multe lucruri încât nu îşi mai îngăduie să se încreadă în zâne. Căci de vei traversa, pentru o clipă, hotarul care leagă freamătul haotic al lumii de cel blând al unui joc demult rătăcit printre secunde, o mână ieşită, parcă, de dincolo de timp, te va călăuzi către o insulă nemaitâlnită. Aici te vor întâmpina, rând pe rând, copiii pierduţi, piraţii şi pieile-roşii, iar mai apoi şi animaelele sălbatice care, mai mici şi mai mari, trăiesc în bună vecinătate. Iar în tandem cu ei vei păşi pe Tărâmul de Nicăieri, acolo unde se spune că fiecare dintre noi poate ajunge, la doar o tresărire de gând bun şi puţină pulbere fermecată presărată pe palme.

Şi cât ai zice peşte, aventura va reprinde viaţă chiar sub ochii tăi, sub semnul dragostei, al curajului, al speranţei, al recunoştinţei şi al încredinţării în forţele indestructibile ale binelui menit să îmblânzească până şi cea mai pătrunzătoare şoaptă a morţii. Iar la întoarcerea acasă, cu picioarele pe pământ şi mintea la inevitabilul carusel al întâmplărilor dintr-o oarecare zi, copilul rătăcit prin oceanul gândurilor va şti că, de-şi va păstra nealterate veselia, inocenţa şi setea de a explora fiecare colţ încărcat de vrajă şi poveste va reuşi, la rândul lui, să îi devină partener de joacă şi aventură nemuritorului Peter Pan.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Junior/Libris.ro/Cărturești.ro.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://ro.wikipedia.org/, https://www.facebook.com/humanitas.junior.)

Articole similare

Un barbat intra in camera, de Nicole Krauss

Delia Marc

Iulian Comănescu, Părintele Născocitor de Întâmplări cu Becul Călător

Hristina Frangos

De ce este Romania altfel?, de Lucian Boia

Codrut

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult