„Cineva în orașul ăsta te iubește”, de Corina Ozon
Editura Trei, București, 2023
Există avantaje, dar și riscuri, în a declanșa întâlnirea cu o scriitoare consacrată, care și-a creat în timp o imagine proprie și și-a găsit sau creat publicul său, prin lectura cărții sale celei mai recente. Acest lucru mi se întâmplă cu romanul ‘Cineva în orașul ăsta te iubește’, apărut în 2023 la Editura Trei, care îmi prilejuiește prima întâlnire cu scrierile Corinei Ozon, autoare originară din Timișoara, care are la activ deja vreo zece volume, toate publicate în ultimul deceniu, toate – se pare – citite, vândute, comentate de un public larg de cititori dintre care unii au devenit fani declarați. Împrejurările acestei lecturi contra-cronologice poate că vor deveni mai clare în continuarea acestei veri. Din comentariile citite în diverse medii virtuale înțeleg că acest roman este oarecum special și reprezintă o schimbare de direcție și de tonalitate. Asta este cu atât mai interesant însă, deoarece demonstrează că avem de-a face cu o scriitoare care stăpânește și folosește cu iscusință sculele meseriei, dar are și flexibilitatea și curiozitatea necesară explorării unor direcții noi.
Titlul romanului ‘Cineva în orașul ăsta te iubește’ provine de la un graffiti de pe zidurile Marelui Oraș în care se petrece acțiunea cărții. Mai târziu vom afla că astfel de exemple de artă urbană și creatorii lor, artiștii-manifest, vor juca un rol cheie în povestea detectivă pe care o vom parcurge. În acest caz, este vorba despre un mesaj dublu, care are un rol în poveste, dar care reprezintă și un simbol al unei stări de spirit împărtășite de multe dintre personajele cărții. Aproape fiecare dintre ele poartă în suflet o poveste de dragoste sau măcar amintirea unei astfel de legături trecute, și acestea fac parte din motivația acțiunilor sale. Eroii principali, doi detectivi numiți Gloria și David, care lucrează pentru un misterios Birou pentru Cazuri Speciale (BCS), se afla la vârstele maturității. Gloria și-a dedicat decenii din viață creșterii fiicei sale Luana în calitate de mamă singură. David și-a pierdut soția răpusă de o boală grea și îndelungată. Apropierea, poate previzibilă, este treptată. Marele Oraș ar putea fi orice oraș mare din lume sau chiar un București al viitorului:
‘Avea o zi liberă de la școală și în drum spre birou a trecut prin cartierul ei favorit din Orașul vechi, cu străduțe care aveau un parfum din alte vremuri. Administrația Marelui Oraș reușise să restaureze zona și să redea clădirilor fațadele originale de-acum cel puțin trei–patru secole. Restaurarea se realizase cu ajutorul inteligenței artificiale, în baza fotografiilor și a tuturor consemnărilor istorice, sociologice, monografice și literare, și durase câțiva ani. Fusese un proiect grandios și se încheiase cu succes, zona devenind o insulă de recreere și de atracție pentru cei care vizitau orașul. Dintre toate străzile pe care se înșirau restaurante cu meniuri din toată lumea, magazine retro, audioteci și teatre, Gloria avea un loc unde-i plăcea să meargă atunci când avea timp. Era chiar un loc al timpului, de care dăduse întâmplător când se plimba într-o zi prin zonă, înainte de restaurare. De fiecare dată când ajungea acolo, i se părea că se deschide un portal către o altă lume, o lume a poveștilor uitate și conservate în obiecte care duceau timpul mai departe. S-a abătut puțin de la drumul spre BCS și a ajuns pe strada Lavandei, inclusiv numele îi dădea un aer anume. Privea vitrina în care mereu era alt model de ceas vechi. ‘ (pag. 36)
Gloria, fostă ziarista de investigație, în prezent profesoară, se află într-o etapă a vieții în care este mulțumită de stabilitatea atinsă prin realizările fiicei sale, dar nu exclude întâlnirea cu dragostea în viitor. Va fi David, colegul de lucru și prietenul apropiat și fidel, cel care îi va schimba destinul?
‘Acum i se părea că trăiește cea mai bună perioadă a vieții, când fata era mare, iar ea se simțea mai bine ca în tinerețe. Era mai femeie, cu formele rotunjite, chiar și sânii îi crescuseră, iar părul blond-închis și-l tunsese până la umeri. Nu se machia decât foarte discret. Nu ieșea din casă până nu se ruja, asta era sfânt. Nu simțea nevoia unui bărbat, era într-o perioadă de liniște și îi era bine așa. Câteodată se simțea singură, ar fi vrut să aibă cu cine să discute, să se sfătuiască, erau subiecte cu care nu o putea împovăra pe Luana. Câteodată tânjea după o îmbrățișare de bărbat, să fie protejată, să aibă cu cine să bea cafeaua de dimineață. Uneori se gândea ce va face după ce va pleca Luana la casa ei, cum va decurge viața, dar alunga acest tablou. Dorea să se bucure de prezent, așa cum era el, învăluit încă de trecut, afectat de acesta, cu extensiile pe care le trăia și din care câștiga o pâine, era o pâine nevăzută, cea văzută era din serviciul de profesoară. Nu era împlinită, îi plăcea să scrie, încerca să colaboreze cu niște reviste, dar nu-și făcuse destul curaj. Viața ei era așa cum era, și-o asuma. ‘ (pag.31-32)
Din perspectiva literaturii polițiste, Gloria aparține categoriei de eroine (sau eroi) care sunt dotați cu calități speciale care le permit să perceapă trăirile extreme ale oamenilor pe care îi întâlnesc, să retrăiască episoade traumatice ale trecutului și uneori să prezică pericolele viitorului. În terminologia eroilor aceste calități sunt numite ‘vibrații’:
‘Simțise vibrațiile la fiecare caz la care lucrase, simțea și când interlocutorii mint, iar ea trebuia să scrie ce spuneau ei. Simțea durerile oamenilor, alea nespuse, și sufletul i se sfâșia. Nu putea spune nimănui, iar după ce a plecat din presă, vibrațiile s-au reactivat când urmărea știrile. ‘ – (pag. 25)
Am remarcat folosirea de nume proprii cu sonoritate internațională, detaliu care în dinamica lecturii, împreună cu folosirea termenului de Mare Oraș, face ca acțiunea să poată fi plasată în cea mai mare parte a timpului pe orice meridian al planetei. Doar spre final apar câteva nume românești (și care aparțin răufăcătorilor!). O schimbare de stil pare a fi avut loc chiar în timpul scrierii cărții. Romanul are 26 de capitole, din care primul ocupă cam o treime din text, restul fiind împărțit intre celelalte 25 de articole, într-un ritm rapid, potrivit unui film de acțiune. Ceea ce începe ca o intriga detectivă combinată cu povestea romantică a idilei care evoluează intre cei doi anchetatori devine un roman de acțiune combinat cu anticipație distopică. Ne aflam într-un viitor apropiat, la câteva decenii de prezent, în care Inteligența Artificială domină multe dintre domeniile vieții, iar roboții preiau o parte din sarcinile legate de munca fizică. Evoluția societății este controlată sau acaparată însă de grupuri mafiote, care combină crimele cibernetice cu infracțiunile de tip vechi. În descrierea acestui viitor apropiat, Cristina Ozon folosește cu precizie termeni legați de inteligența artificială (care apare inclusiv pe post de psihanalist!), calculatoare cuantice, cyborgi, neurolinkuri implantate, profesori virtuali, predare hibridă, etc. Este o lume a tinerilor, și cam pe la 50 de ani viețile profesionale ale majorității cetățenilor sunt ‘neutralizate’. În acea societate vestigiile trecutului fuseseră deja în parte șterse de un program de distrugere al ‘conservelor cu amintiri’:
‘Marea integrare începuse de câteva decenii, echipele de salvatori curățau permanent rămășițele societății barbare, era o lume septică și se îndrepta spre una fără niciun fel de factor poluant. Drumul până acolo era lung, însă era o certitudine că se deschisese pe un sens unic, în ciuda unor oponenți care își simțeau autoritatea în pericol. ‘ (pag. 170)
Corina Ozon pare a dori să ne transmită prin intermediul poveștii întrebările și neliniștile sale legate de evoluția Inteligenței Artificiale sau a atmosferei de necomunicare spre care evoluează societatea noastră contemporană, care atinge în viitorul descris în carte niveluri noi:
‘Gloria avea o stare de neliniște de câteva zile, se simțea în nesiguranță chiar și acasă. Pe stradă, oamenii mergeau lent, cu ochii în telefoane și tablete. Cei care cir- culau cu trotimobilul aveau căști la urechi, ascultau, în drum spre serviciu, cărți, cursuri, muzică, radio. Treceau pe lângă ea de parcă erau în transă, uneori i se părea că toți o privesc ciudat când citea o carte în metrou. Nimeni nu vorbea cu nimeni, nimeni nu privea pe nimeni, era o înstrăinare care se accentua cu fiecare zi. Gloria simțea tot mai acut dorul după vorbele care se formau între trecători, fie o întrebare, fie un compliment. Acum ar fi părut hărțuire în ochii reci ai sistemelor de supraveghere stradale. Poate era cazul să mai facă un drum până la ceasornicăria din Orașul vechi, deși ultima dată o găsise închisă.’ (pag. 124)
‘Oamenii parcă nu se mai bucurau atât de venirea acelor zile, care te trimiteau înapoi în copilărie, la bucate gustoase, la cadouri și beculețe, la lipsa de griji. Oamenii se înstrăinaseră, mergeau cu capetele aplecate în ecrane luminoase, impasibili la zgomotele din jur, își trimiteau urări prin mesaje scrise, scurte, cu abrevieri, nici nu se mai sunau. Felicitări virtuale, copiate și rostogolite către mai mulți destinatari, fără emoția cuvintelor scoase din inimă. Colindele nu mai răsunau, rar se auzea câte o melodie ce te trimitea la o ilustrată cu zăpadă lucioasă de pe vremea părinților.’ (pag.128)
Nu voi dezvălui detalii legate de intriga polițistă, lăsând viitorilor cititori plăcerea descoperirii. Anchetele debutează cu câteva cazuri de decese și accidente suspecte sau dispariții cu amploare destul de mare și cu caracteristici destul de ciudate pentru a cădea sub competența Biroului pentru Cazuri Speciale. Treptat se acumulează indiciile că mai multe cazuri au legătură între ele, și că este vorba despre lupta pentru controlul tehnologiei care ghidează voința oamenilor. Este implicat și misteriosul număr Pi, fascinația din antichitate a matematicienilor, care devine – alternativ – o cheie magică și unificatoare a diferitelor sisteme și fenomene din natură și intelectuale, sau un periculos virus potențial, infiltrat cam peste tot în algoritmii matematici ai omniprezentelor mașini gânditoare. Își fac apariția o galerie de personaje secundare colorate și interesante, de la programatori de sisteme cibernetice la bătrâni ceasornicari, de la capii lumii interlope la profesoare plicitisite de viață care trebuie să concureze pe posturi cu algoritmii suplinitori. Este o lume amenințată cu pierderea memoriei istorice, pe cale să fie ștearsă din istorie de mașini, a cărei unica speranță este o alianță între matematicieni geniali și artiști rebeli.
Corina Ozon știe să construiască o narațiune. Personajele sale principale sunt bine conturate și în scurtă vreme, noi, cititorii, suntem captivați de ele, rezonăm cu sentimentele și cu temerile lor, ne pasă de destinele lor. Combinația dintre romanul sentimental, intriga detectivă, povestea de acțiune și anticipația distopică funcționează destul de bine. Cititorii fiecăruia dintre aceste genuri literare au șanse să termine mulțumiți lectura acestei cărți, foarte potrivită de altfel și sezonului de vară. O analiză tehnologică ar ridica semne de întrebare legate de unele detalii științifice, dar extrapolările și scurtările de drumuri sunt în limitele acceptabile ale romanelor tehno-thriller bune. Finalul cărții este destul de deschis pentru a lăsa loc cel puțin unui al doilea volum sau poate unui al doilea volum dintr-un ciclu. Dacă va apare, îl voi căuta și îl voi citi cu plăcere. În același timp, voi continua explorarea universului literar creat de Corina Ozon cu lecturi din cărțile sale precedente. Mă bucur de descoperirea și întâlnirea cu această scriitoare.
