În penumbra eclipsei: Penumbra, de Alexander Hausvater

”Penumbra”, de Alexander Hausvater
Editura Integral, Colecția Galaxia H, București, 2020

Cei care sunt familiari cu creația teatrală a lui Alexander Hausvater se pot aștepta ca și lecturile cărților sale să fie experiențe deosebite. Spectacolele regizate de el sunt experiențe imersive, care își absorb spectatorii într-o lume reorganizată și colorată de imaginația sa, și care în același timp caută esență și semnificație în textele autorilor pe care îi aduce pe scenă. Senzații similare mi-au lăsat lectura romanului sau ‘Penumbra’, apărut în colecția Galaxia H a Editurii Integral în 2020. Spirit neliniștit, posibil speriat de inactivitate, Alexander Hausvater a folosit recluziunile forțate ale primului an al pandemiei pentru a reveni asupra unor texte începute probabil cu ani în urmă și le-a dat forma a trei cărți care sunt acum lansate simultan spre delectarea cititorilor și a admiratorilor săi, deocamdată privați de trăirea teatrală în sălile de spectacole. Cu ‘Penumbra’ Alexander Hausvater dovedește că stăpânește bine și uneltele scrisului, oferindu-ne o carte pasionantă, dintre acelea pe care odată începute nu le mai lași din mână până la ultima pagină, o carte neobișnuită, inventivă, care te absoarbe și ea în universul ei și alaturi de personajele sale.

‘Penumbra’ este povestea paralelă a două cupluri. Marian și Ellen se întâlnesc la București în zilele dinaintea eclipsei de soare din august 1999, ultimul eveniment astronomic de acest fel din secolul 20. Sunt a doua generație de emigranți, și întâlnirea lor este rezultatul descoperirii corespondenței dintre George, tatăl lui Marian și Irina, mama lui Ellen, care părăsiseră Romania cu multe decenii în urmă. Marian și Ellen duc existențe normative, sigure și lipsite de dragoste în Germania, respectiv Canada. Cei doi se întâlnesc la București pentru a pleca într-o călătorie în timp, descoperindu-și părinții așa cum nu-i cunoscuseră și povestea lor de dragoste care despre care nu știuseră nimic până la găsirea unor scrisori păstrate secrete în timpul vieților acestora. George și Irina trăiseră o poveste cu totul diferită, în timpuri complet diferite. Al doilea plan al povestirii reconstituie acea poveste, o iubire imposibilă care avusese loc în zilele revoluției anti-comuniste din Ungaria din octombrie 1956. Dacă temporal narațiunea alternează intre aceste două perioade diferite, spațial ea se petrece în cea mai mare parte în același loc, centrul Bucureștilor, zona dintre Calea Griviței și Lipscani cu epicentrul în hotelul Continental. Este și cartierul copilăriei mele, și aproape orice loc descris în carte, orice clădire, stradă sau colț de stradă din cele descrise în roman îmi sunt familiare.

‘ Dragi cititori, aici e Autorul. Așa cum o voi face pe tot parcursul romanului, mă adresez vouă ca să vă prezint dilemele, gândurile mele și dificultățile în realizarea acestei povești. Vă consider tovarăși de drum, parteneri de creație, care vor fi informați de evoluția narativă concomitent cu desfășurarea acțiunii. În acest moment, Marian și Ellen sunt concentrați pe tot ce e legat de relația Irinei Stein cu George Rotariu, protagoniștii mei. Mă tot întreb de unde să încep povestea lor? De la prima întâlnire banală, accidentală, total nememorabilă pe coridorul universității, când ochii lor s-au încrucișat pentru un moment? Poate în troleibuzul 21, între prima stație și ultima, apoi din nou pe același traseu, apoi din nou și din nou? Meciul de scrimă România-Polonia de la Sala Floreasca? Sticla cu Cotnari pe Dealul Mitropoliei? Cu motocicleta la Balotești? Duminica la cules de pere la țară? Jocurile de șah, bridge, rummy, poker, table? Primul dans, Platters cântau Only You? Picnicul la lac, primul sărut? Ei bine, sunt un autor care nu se poate decide cu ușurință. Odată ce mă decid pentru o anumită scenă, mă ia un val de regrete, mă tot întreb de ce nu iau celelalte opțiuni în considerare. Cum poate acea situație singulară să cântărească mai mult pe cântarul valorilor decât multe altele?’ (pag. 31-32)

Tehnica narativă propusă de autor este originala și interesantă. Ca într-un spectacol de teatru în care decoruri sumare nu maschează mașinăriile din fundul scenei, Alexander Hausvater ne invită în atelierul său de creație, ba chiar ne este amfitrion, căci scriitorul este și el personaj. Cam două treimi din text este compus ca o pseudo-documentare în care Autorul caută marturii și descrie întâlnirile eroilor prin intermediul martorilor. Aceștia pot fi oricine, orice și oriunde: peștișorul de aur într-un acvariu, copacul vechi de secole din Cișmigiu, un câine, actorul dintr-un film neorealist italian, un nor, un trandafir, un securist, un tablou, morții din Cimitirul Evreiesc sau Giacomo Puccini. La fel cum fiecare piesă din decor are rolul său într-un spectacol de teatru, fiecare martor al întâlnirilor celor două perechi adaugă informație, forme și culori povestirii. Martorii sunt mai mulți chiar decât cei care au încăput în text, iar cei ramași pe dinafară amenință să se revolte într-un capitol de un umor oniric. Chiar când în ultima treime a cărții Autorul pare a încerca să recapete controlul și să revină la o structură narativă clasică, numerotându-și chiar capitolele, personajele decid spre final să se răzvrătească. Frumosul exercițiu de independență al eroilor cărții funcționează excelent, adăugând interes unui text care și are multe de spus dar le și spune într-un mod interesant, care face lectura captivantă.

‘Penumbra’ aduce în discuție un moment despre care s-a scris puțin în literatura română, mai ales daca ținem cont de faptul că a reprezentat un punct istoric de cotitură în traseul intelectual al generației care se maturiza în timpul ‘obsedantului deceniu’. S-ar putea să-mi lipsească lecturi, dar romanul lui Alexander Hausvater este primul pe care l-am citit  în beletristica româna și în care am găsit abordate evenimentele din Ungaria din octombrie 1956 și felul în care au reacționat, printr-o solidarizare aproape spontană și cu un început de cristalizare a propriilor lor revendicări, cu eroism și cu naivitate, studenții din principalele centre universitare ale țării. Irina și George se află în acest conflict de părți diferite ale baricadei care avea să fie curând strivite de intervenția brutala a regimului și a aparatului său de represiune. Este vorba despre mai mult decât o poveste de dragoste a la Romeo și Julieta în care se întâlnesc un băiat și o fata și își trăiesc acea iubire care este unică în viețile celor mai norocoși. Este vorba și despre cunoașterea dintre două lumi care erau separate social și cultural, și pe care doar o relație sincera că aceasta și nu ordonanțele politice și sociale putea să le aproprie. Hausvater nu idealizează și nu demonizează nici una dintre cele două categorii. George vine în relație cu balastul condiției sociale inferioare dar și cu voința și capacitatea de a avansa, chiar și profitând de schimbările politice, chiar și inrolându-se în aparatul de apărare și represiune al regimului. Irina aduce cu ea traumele familiei de origine evreiască, amintirea Holocaustului urmat de teroarea politica care îi distruge fizic și moral pe părinții ei. Și totuși, cei doi tineri sunt uniți de legătura de dragoste dintre ei, care aduce din fiecare pentru celălalt ceea ce este mai bun.

Este întâlnirea dintre Ellen și Marian în 1999 o a doua poveste de dragoste, care o oglindește, poate o continuă pe cea pe care o avuseseră părinții lor? Exista similitudini în poveștile lor: jocurile căutărilor și ne-comunicările dintre ea și el, hotelul Continental din centrul Bucurestilor care devine un spatiu comun peste timp și izolat de lume al perechilor. Spre deosebire de tatăl lui și de mama ei, însă, Ellen și Marian se întâlnesc la vârstă maturității, după ce trăiseră tinereți comode similare într-o lume foarte diferită de cea în care părinții lor se întâlniseră în tinerețe. Aparțin unei generații în care sentimentele au mai putina importanță? Sau poate ceea ce determină relativa lor lipsă de profunzime în sentimente este faptul că dragostea nu juca un rol important nici în căsătoriile separate ale părinților? Oricum, legătura târzie care se înfiripă intre cei doi pare o pastișă sau în orice caz pălește fata de romanul furtunos trăit de părinții lor în vremea aceea plină de primejdii.

‘Marian. Soția mea e o parteneră minunată, o mamă bună. Cam tot ce face e de aplaudat. Numai că acum, că urmărim romanul părinților noștri, parcă mi-aș dori și eu altceva. Totul în viața mea e programat. Cinci zile pe săptămână, mă scol la șase, exerciții, mă bărbieresc, micul dejun, biroul până la ora cinci, apoi mă întorc acasă, beau un martini, luăm masa în familie, apoi în fața televizorului cu Colombo, Îngerii lui Charlie și știrile la ora 23. Sâmbăta, cu prietenii în oraș și, duminică, la restaurantul chinezesc cu familia. De două ori pe săptămână, sex cu soția, întotdeauna în aceeași poziție, întotdeauna așteptând ca ea să termine, asta mă face să mă simt un soț grijuliu.

 

Ellen: Dacă te aștepți ca mărturisirea ta să ducă la a mea, greșești. Nu am fost niciodată capabilă să vorbesc despre mine și mai ales să împărtășesc intimități. Pot să-ți dezvălui un singur lucru: nu i-am fost fidelă soțului meu. De fiecare dată când făceam dragoste, îi sărutam cu pasiune pe Hemingway, Șostakovici, Marlon Brando, JFK, Pierre Elliot Trudeau și mulți, mulți alții. Ei erau iubiții mei.

 

Marian: Ellen, noi doi avem ceva în comun. Trăim o viață aparent perfectă, pentru că am reușit să acceptăm că marea dragoste nu există. Ce e important este viața de zi cu zi, cu micile detalii, rutine, obiceiuri. Până ce am ajuns la București, m-am considerat un om fericit.

 

Ellen: Dacă ești așa de fericit, de ce ești acum la București? De ce urmărești cu atâta stăruință iubirea acestor doi oameni care nu mai trăiesc, care nu mai pot schimba nimic din viața lor sau a ta?

 

Marian: Cam ai dreptate, Ellen. Acum îmi dau seama că venirea mea aici a fost o greșeală…’ (pag. 53-54)

Numărătoarea inversă a zilelor până la eclipsă capătă o semnificație simbolică pentru cei doi eroi care se întâlnesc în acel august 1999. Bucureștii sunt un oraș diferit de cel pe care-l cunoscuseră din relatările părinților și din schimburile lor de scrisori. Teroarea politică, urmăririle și informatorii securității au rămas doar ca sechele în amintirile și sufletele oamenilor care trecuseră prin acea perioadă. O nouă generație petrece pe străzi și în restaurante, aparent liberă și lipsită de complexele și de fricile trecutului. Totuși, și deasupra lor apasă o amenințare, reală sau imaginată, așa cum se întâmplă înaintea oricărui eveniment cu tente apocaliptice. Titlul cărții ar fi putut fi și ‘Eclipsa’ dacă Antonioni nu l-ar fi acaparat cu filmul său cu mai bine de jumătate de secol în urma. Penumbra are și semnificația ambiguității, a ștergerii contururilor dintre bine și rău, a abținerii de la concluzii definitive moralizatoare sau de viață. Întunericul care urmează este un moment de cumpănă dar și de maximă simțire și de decizie, un moment care marchează destine și care nu poate fi șters de lumina care urmează.

‘Numai evenimente ca o eclipsă pot să-i facă pe oameni, indiferent dacă sunt tineri, bătrâni, bogați sau săraci, să trăiască experiența întunericului absolut, când simțurile, subconștientul, creativitatea și necesitatea iubirii se trezesc. Prin acea trăire se confirmă faptul că niciun om nu e doar o simplă creatură, prinsă în pânza unui păianjen. În acel întuneric, au transcens fiecare pentru el și cu toții împreună într-o sferă a sublimului. În acel moment, fiecare și-a creat forma luminii sale. Un foc care arde mocnit în noi, dar se aprinde cu adevărat numai în momentul unei eclipse în cosmos sau al unei revolte pe pământ.’  (pag. 187-188)

Scriind și publicând ‘Penumbra’, Alexander Hausvater demonstrează că face parte nu numai din galeria celor mai valoroși regizori de teatru de astăzi, dar și din grupul select al scriitorilor care dau viață personajelor și crează o lume în jurul acestora.  La fel ca în spectacolele sale de teatru, el experimentează elegant și fară ostentație. Cartea este o combinație fericită de roman de dragoste și roman politic, de erotică și de istorie recentă, o poveste despre sentimente și despre lipsa lor, despre generații și despre penumbrele istoriei și ale sufletelor. Lectură recomandată!

Puteți cumpăra cartea: Editura Integral/Libris.ro/Elefant.ro.