”Freddie Mercury. O biografie intimă, scrisă de omul care l-a cunoscut cel mai bine”, de Peter Freestone
Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2018
Traducere din engleză de Florin Tudose
După cum aflăm de pe coperta a patra a acestui volum, Peter Freestone, autorul cărții, a fost, pe rând, ”bucătar-șef, spălător de sticle, chelner, valet, secretar, om de serviciu” pentru Freddie Mercury. Pe scurt, a fost om bun la toate, fără ca, într-un moment sau altul, să fi avut o funcție bine definită. Din această perspectivă, a stat alături de el timp de aproximativ zece ani, ”alături” însemnând în aceeași casă, în același avion, în culisele spectacolelor sau ale filmărilor. Și… așa a apărut cartea asta, care se dorește a fi ”o biografie intimă” a lui Freddie Mercury.
Principala ei problemă ar fi lipsa unei structuri bine definite și a unei cronologii atente și pusă în slujba cititorului. Astfel, cu excepția turneelor din perioada 1980-1981 (America de Nord-Europa-Japonia-America de Sud), documentate cu date și amănunte inedite, probabil de pe urma unui jurnal ținut de autor, restul cărții este o adevărată harababură, fără să știm în ce perioadă se petrece și în legătură cu ce eveniment. Aceasta este, desigur, perspectiva unui cititor obișnuit, care nu știe lucruri foarte amănunțite despre istoria formației Queen și despre Freddie Mercury, în special, cu excepția muzicii pe care aceștia au compus-o și au dăruit-o publicului. În plus, volumul suferă de un sentimentalism destul de exagerat, pentru că Peter Freestone trăiește și descrie fiecare eveniment, fiecare întâmplare, din perspectiva omului care l-a iubit foarte mult pe Freddie (nu înseamnă că este neapărat un lucru rău, dar un biograf imparțial ar extrage de aici doar ceea ce este pertinent, pentru a construi apoi o biografie obiectivă).
Trecând peste inconveniente, cartea este plină de amănunte inedite despre Freddie Mercury, de la mâncarea preferată la modalitatea de petrecere a nopților, de la pasiunea pentru colecțiile de artă până la informațiile despre cărțile pe care le citea (mai bine zis, nu le citea, singurele cărți pe care le răsfoia fiind cataloagele de artă):
”Nu a fost un cititor. Nu pot menționa un titlu de carte citită de el vreodată. Nu se putea concentra suficient cât să citească un roman, de exemplu. Avea extrem de puțină toleranță față de plictiseală, iar timpul era prea prețios ca să-l irosească citind, când putea să afle ce-l interesa întrebând pe cineva. Poate că nu era dispus să citească despre viața ”normală” a nimănui tocmai pentru că viața lui era oricum, numai ”normală” nu.” (pag. 226)
Aflăm despre parfumurile sale preferate – Armani pentru bărbați, Monsieur de Givenchy și L’Eau Dynamisant de la Clarins, despre șamponul folosit (Johnson & Johnson pentru copii). Îi plăceau foarte mult prosoapele, cu cât erau mai mari, cu atât mai faine i se păreau. Se învelea în pături groase, de angora, fiind mai mereu un friguros. Dincolo de aceste mici plăceri, avem parte de interesante descrieri ale personalității lui Freddie:
”În primul rând, deși era clar că pentru a înregistra avea nevoie de stabilitate emoțională, conflictul și confruntarea erau un catalizator vital pentru concerte. A doua descoperire a fost perfecționismul său. Freddie știa în mintea lui cu precizie ce voia și era dispus să facă tărăboi pentru ca lucrurile să iasă cum își dorea, o trăsătură de caracter pe care aveam s-o descopăr treptat, de-a lungul colaborării noastre.” (pag. 42)
”Nu cred nici că Freddie a idealizat vreodată iubirea. Fiorii pe care cei mai mulți dintre noi îi simțim când ne îndrăgostim… el îi simțea când compunea. Dragostea despre care vorbea și pe care, prin urmare, o împlinea în piesele sale era compensația de care avea nevoie pentru a continua să iubească în viața de zi cu zi. Dragostea imensă pe care o primea de la prietenii săi se transforma în emoția de care avea nevoie pentru a compune piese de dragoste. Compoziția era principalul său debușeu emoțional.” (pag. 266)
Deși volumul se concentrează pe Freddie, nici formația Queen nu este ignorată, nici ceilalți membri ai acesteia (știați că, de exemplu, Queen a cântat în anul 1984 la Festivalul de la San Remo?). Chiar dacă nu erau foarte buni prieteni (poate și din cauza orientării sexuale ale lui Freddie) și nu petreceau decât rareori timpului liber împreună, atunci când scriau, compuneau, înregistrau, concertau, erau de obicei foarte profesioniști, iar reușitele o dovedesc, fiind în continuare una dintre cele mai iubite formații din istoria rockului:
”Un lucru a rămas neschimbat în toți anii în care i-am cunoscut pe cei de la Queen – efortul și cantitatea de muncă investite în repetiții. Practica duce la perfecțiune, iar perfecțiunea a fost întotdeauna dezideratul lor. Începeau fiecare melodie și o repetau până când unul dintre ei sesiza o imperfecțiune. Și tot așa, cu fiecare piesă. Puteau să treacă prin cinci piese în douăzeci de minute, dar la fel de bine puteau să petreacă jumătate de oră corectând o imperfecțiune, până când erau toți satisfăcuți de rezultat.” (pag. 29)
De departe, cel mai emoționant capitol este cel care descrie ultimele săptămâni ale lui Freddie, infinit mai emoționant, mai dramatic și, poate, mai bine scris, de la momentul în care decide să renunțe la medicamente, trecând prin momentul în care a decis să declare public că are SIDA, până la moartea lui și primele zile de după nefericitul, dar așteptatul eveniment. Dincolo de sentimentalism și stângăcii, această biografie intimă vă aduce mai aproape de omul din spatele artistului.
