#deshumări, de Dana Ștefan
Editura Tracus Arte, București, 2025
Despre Dana Ștefan nu știam foarte multe, înainte să îi citesc volumul de poezie, fapt ce mi-a permis o lectură lipsită de așteptări. Despre ea pot să vă spun că este născută în 1980, de profesie filolog și profesoară de limba și literatura română, vine cu o voce bine definită, matură atât tehnic, cât și afectiv, consolidată de prezențe anterioare în reviste literare și antologii, dar și de un debut anterior în 2019 sub pseudonim.
Volumul de poezie #deshumări a reușit să mă cucerească prin modul asumat de introspecție și de explorare a relațiilor dintre memorie, identitate și experiență. Titlul însuși, pregătește cititorul pentru o lectură în care se conturează imaginea poetei ancorată în trecut, ascunsă dincolo de straturi, o metaforă a prezentului care se explică numai prin întâmplări de mult încheiate, care așteaptă să fie semnificate. „Deshumând” ceea ce odată a fost îngropat, o muncă singulară care, la nivel individual reușește să decodifice multiplele rupturi inexplicabile ale lumii imediate.
Volumul se deschide cu o poezie care trece momentele de fericire prin filtrul pierderii, poeta aduce împreună nunta și moartea. Tatăl devine un fel de pilon sau de nucleu al semnificațiilor la care poeta se întoarce pentru a-și explica sau identifica locul în lume:
„(…) fetițe gătite ca/ niște sorcove cu părul pus pe moațe cu/ bere și cu cercuri roșii în obraji făcute cu ruj/ verde care nu se ia și care duceau o oglindă/ mare gătită și ea în spatele căreia mergea/ o mireasă gătită și ea/ (…) și-așa aveam să aflu că fetele/ nemăritate sunt înmormântate mirese”.
Folosind o structură aparent neconvențională, funcționează ca o serie de straturi de discurs liric în care vocea poetică navighează între momentele personale marcante: ipostaza de fiică, trăirile de mamă, dar și pierderea tatălui. Aceste teme, universale prin rezonanța lor emoțională, sunt articulate cu un limbaj concis, aproape ritualic, care conferă fiecărui poem o greutate deliberată. Nu este doar vorba de evocarea unor amintiri, ci de o încercare de a le reconfigura prin limbajul poetic, de a le readuce în „lumină” pentru a fi reinterpretate și asumate din nou. Divers și totuși unitar trecând de la cele mai sumbre teme, la cele mai catifelate și gingașe fantezii despre o lume mică, în care se poate trăi frumos.
„Ți-aș propune mai bine/ să ne construim o casă mică rotundă/ puțin mai sus de buric/ să nu avem nevoie de perdele ca să ne iubim/ pe câmpurile multicolore din sufragerie/ cresc lalele/ intim și intens, ca înainte de cădere/ în somn profund, noaptea/ ne căutăm febril atingerea.”
Printr-o stilistică a expresivității create de fragilitate și printr-un limbaj atent calibrat, Dana reușește să concentreze mesajul în imagini care „vorbesc” dincolo de simpla metaforă. Un rollercoaster de emoții construit cu atenție la sonoritate, dorind de fiecare dată să anticipeze impactul asupra cititorului. De cele mai multe ori am intuit munca din spatele fiecărui text, poeta creând o poezie care știe ce face. Tonalitățile variază de la meditații, investigații identitare care se acoarează în concretul emoției, evitând ornamentul gratuit sau exuberanța formală care nu ar servi conținutului.
„Scormonesc în trecut/ printre zile și ore putrede// Singura speranță sunt pantalonii tăi,/ lăsați în poziție de rugăciune pe marginea patului”. Deshumări
„Încerc să fac o familie din piese/ împrăștiate/ care s-au pierdut în diferite etape/ să le adun la un loc/ cu mine cea de acum să le leg cu sârmă/ să țină/ de ce.” Puzzle
Unul dintre punctele forte ale volumului este modul în care autoarea îmbină experiența personală cu reflecții universale despre pierdere și reconstrucție. Poeziile despre pierderea tatălui, de exemplu, sunt încărcate de acea tensiune interiorizată specifică situațiilor de doliu: nu doar durerea de a fi rămas fără cel care „garanta” un anumit sens al lumii, ci și confruntarea cu propriul sine în urma acestei pierderi. În #deshumări, această confruntare nu este doar o expunere a durerii, ci și un proces de transformare, de a vedea în suferință un alt fel de lumină, de a descoperi speranța în locurile cele mai neașteptate ale limbajului poetic. Apreciez foarte mult faptul că își permite să folosească acele cuvinte mari, care de cele mai multe ori sunt evitate în poezie, cuvinte precum speranță, iubire, moarte, durere sau Dumnezeu. Întotdeauna am fost de părere că unele lucruri trebuie spuse, nu sugerate, chiar și atunci când vine vorba despre poezie. Din punctul meu de vedere, tocmai aici regăsesc eu vulnerabilitatea, sensibilitatea crudă, curajul.
„Pe mine doar tata m-a iubit necondiționat,/ chiar Dacă rareori a pus-o-n cuvinte/ Nu suporta să mă vadă plângând și toți ziceau/ că prea mă alintă” – Psihoterapie
Volumul nu se oprește la simple imagini domestice sau la clișee familiale și familiare, ci pune sub semnul reflecției modul în care această experiență redefinește lumea și omul, contextualizându-l într-o rețea de responsabilități, temeri și bucurii neașteptate. Împreună, temele familiei și ale memoriei creează o arhitectură afectivă în care cititorul este invitat nu doar să empatizeze, ci să se regăsească, dacă a trăit pierderi sau transformări semnificative în viața proprie.
Pendulăm între trecut și prezent, care este o linie foarte fină între dorința de redimensionare a vieții și așteptările sau proiecțiile. Totul se definește prin imaginea tatălui, nici nu mai știu câte poezii încep și se încheie cu acest cuvânt „tată”, dar cel care mi s-a imprimat pe retină este cel care începe cu „Eu l-am omorât pe tata”, un vers puternic, șocant, care te face să îți respirația și să te întrebi ce ar mai putea urma după o asemenea confesiune, nu intuiești că te mai așteaptă multe pagini pline de tandrețe, de reconciliere cu sine, cu pierderea, cu lumea.
O altă dimensiune importantă a acestui volum este amprenta specifică „sensibilității estice”, ca fel de percepere sau explicare a lumii, ce pare să vorbească dintr-un spațiu cultural și geografic concret. Această sensibilitate nu este exprimată prin exotism sau prin stereotipuri, ci printr-o deschidere spre adâncimile afective ale ființei, o deschidere care poartă în sine lecția istoriei, a trecerii timpului și a unei conștiințe care știe să împletească durerea cu acceptarea, fragilitatea cu dorința de a merge mai departe. Lectura acestor poeme te face să te gândești la o tradiție a poeziei care caută sensul în detaliile aparent banale ale vieții de zi cu zi, însă, prin acumulare, construiește un univers afectiv dens și, totodată, deschis interpretării.
„De la o vreme am început să mă simt precum/ colega aceea din școala generală pe care/ o evitau toți fiindcă aflaseră ei că a avut păduchi/ nu conta când, nu conta că era tunsă aproape chilug/ Fura de acasă ciocolățele în formă de inimă și stilouri cu cap/ de ursuleț și ni le dădea ca să fim măcar o zi prietenele ei”.
#deshumări se înscrie într-o conversație amplă despre poezie ca instrument de cunoaștere de sine și de interogare a memoriei. Într-un context în care discursul poetic se poate fragmenta sau pierde în formulele estetizate ale limbajului, Dana Ștefan propune o vocalitate care nu se teme de golurile dintre cuvinte, ci le folosește pentru a face vizibile spațiile interioare unde se construiesc adevărurile cele mai intime.
Un cititor atent va observa, pe parcursul lecturii, cum fiecare secvență lirică funcționează ca o piesă dintr-un puzzle mai vast al identității, unde ceea ce a fost îngropat iese la suprafață cu o forță expresivă incredibilă. Stilul poeziei este astfel un echilibru între precizia observației și libertatea imaginarului: o coerență ce conferă unitate întregului volum.
#deshumări de Dana Ștefan merită atenția cititorilor de poezie contemporană pentru modul sincer și articulat în care tratează teme fundamentale ale existenței: legătura cu familia, pierderea, revenirea la sine și reconfigurarea propriei lumi. Printr-un limbaj curat, reflexiv și atent construit, volumul se află la intersecția dintre experiența personală și o poetică angajată emoțional, oferind o lectură care răscolește și, în același timp, eliberează.
