„Homoistorii. Ieșirea din invizibilitate”, de Florin Buhuceanu
Editura Humanitas, București, 2022
„[Noua generație] învață, alături de cei care-i precedă, cum să reziste fundamentalismului și extremismelor, diferitelor tentative de restrângere și de negare a drepturilor lor. Nu vor mai permite să li se spună cine sunt și cum să își trăiască viața. Cutezând să fie ei înșiși în ciuda tuturor adversităților inevitabile, dislocând categoriile prestabilite de gen, sex și orientare sexuală, vor face istorie.” (pag. 238)
Cu aceste cuvinte încheie Florin Buhuceanu această veritabilă istorie a homosexualității din teritoriile românești, care, pe de altă parte, pornește la drum cu aceste gânduri:
„Au fost catalogați drept degenerați, devianți și corupători ai moralei publice, fiind deseori pedepsiți pentru identitatea lor. Iubirea între două persoane de același sex era considerată un lucru scandalos și imoral. Cel mai adesea, era trăită în ascuns și rămânea necunoscută. Persoanele de orientare homosexuală și bisexuală au fost puse sub urmărire polițienească, interogate, șantajate, condamnate și ostracizate. Nu putem să schimbăm acest trecut, dar îi putem permite lui să ne schimbe prin dezvăluirea graduală a datelor sale cele mai problematice.” (pag. 8)
Volumul său este, așadar, o trecere în revistă a celor mai importante momente și personalități din peisajul homosexualității românești, o homoistorie care tranzitează spațiul nostru și istoria noastră din ultimele două secole. Direcția este clară din cele două citate cu care am ales să pornesc la drum în prezentarea acestei cărți: în cea mai mare parte a istoriei românilor, homosexualitatea a fost prigonită, pedepsită, interzisă, iar homosexualii au fost uciși, torturați, discriminați aproape fără nicio opreliște. Este adevărat că, după abrogarea celebrului articol 200 din Codul penal, lucrurile s-au mai schimbat, atmosfera nu mai este aceeași și un mare merit îl are generația tânără, foarte deschisă și tolerantă, deși discriminarea și negarea încă există.
Așadar, Florin Buhuceanu realizează această homoistorie, care include și o analiză a literaturii genului, și o privire de ansamblu asupra chinurilor, torturilor și arestărilor comuniste, ba și o istorie pe scurt a celebrului articol 200 și a încrâncenării nemotivate și absurde a politicienilor post-comuniști și a bisericii de a înfiera și a discrimina oamenii care, pur și simplu, sunt altfel decât ei și aparțin unei minorități, în acest caz sexuale, dar care a existat de când lumea și pământul (există chiar o listă semnată de Petre Sirin, despre care am scris și eu aici, care pleacă de la Zeus și Ganymede, Socrate și Platon, Hadrian și Antinous și ajunge la Proust și Gide, Cocteau și Marais, Pasolini…)
Mai multe personalități culturale semnificative, care au avut legături importante cu comunitatea homosexualilor sau au făcut parte din aceasta, sunt analizate în această carte, acccentul punându-se pe memoriile acestora și pe documentele din arhiva Securității statului din perioada comunistă: Mihail (Mișu) Văcărescu cunoscut sub numele de Claymoor; Alexandru Davila, autorul dramei Vlaicu-Vodă; Anne de Noailles; Clara Haskil; Petru Comarnescu, fondatorul grupării culturale Criterion; Petre Sirin; George Tomaziu; Ion Negoițescu etc. Dar, dincolo de asta, partea din carte care analizează perioada comunistă și postcomunistă este foarte interesantă și bine documentată. Aflăm astfel, pe de o parte, despre ceea ce s-a întâmplat în închisorile comuniste, în birourile Securității, despre informatori și discriminarea totală la care erau supuși homosexualii în timpul lui Ceaușescu. Ziaristul Ion Stănică povestește că exista și o discriminare interioară, care privea clasele sociale din comunism: pentru autorități, homosexuali nu putea fi decât intelectualii, cei care au făcut facultăți sau provin din clasa mijlocie, în vreme ce muncitorii sau țăranii nu puteau fi homosexuali, decât cel mult prezentați ca victime ale primilor.
Mai departe, ne gândeam că, după 1989, prigoana a încetat odată cu instaurarea democrației și a statului de drept. Numai că nu a fost deloc așa, politicienii au continuat asaltul de la tribunele Parlamentului, nu au vrut să modifice Codul penal, deși eram una dintre ultimele națiuni din Europa care menținea o discriminare penală pasibilă de închisoare, iar Biserica ortodoxă a continuat și continuă discursul inept privind „păcatul homosexualității” (spun ortodoxă, pentru a sublinia poziția publică de toleranță a celorlalte biserici din România, cum ar fi cea a Bisericii Unitariene din 15 septembrie 2000, reprodusă în carte):
„O scurtă comparație cu situația celorlalte foste state comuniste vizând anul eliminării legislației gay indică clar continuitatea practicilor comuniste opresive în România, chiar și după revoluție: Polonia: 1932; Bulgaria: 1968; Cehoslovacia: 1962; Ungaria: 1962; R.D.G.: 1968; Croația: 1977; Slovenia: 1977; Muntenegru: 1977; Serbia: 1993; Lituania: 1993; Estonia: 1992; Ucraina: 1991; Federația Rusă: 1993; Republica Moldova: 1995; Albania: 1995. Prin vocea autorităților, precum cea a a președintelui Iliescu ori a ministrului de externe Meleșcanu, i se explică comunității internaționale, în contextul pregătirilor de accedere a României la Consiliul Europei, de ce nu este nevoie de o revizuire a Codului penal în acest domeniu. Se merge pe varianta excepționalismului românesc, sunt invocați termeni culturali și religioși pentru a dovedi că noi, românii, suntem „altfel”: Consiliul Europei cere imperativ însă eliminarea legislației represive antigay, ca una dintre precondițiile acceptării României ca stat membru. Documentele acestei instituții interguvernamentale și supranaționale rețin în septembrie 1993 (contra)argumentele aduse de președintele Iliescu și ministrul de externe Meleșcanu: scoaterea homosexualității din Codul penal ar ofensa sentimentele morale și religioase ale majorității populației românești.” (pag. 194-195)
Ca orice carte de istorie, „Homoistorii” are unele pagini destul de tehnice, cu multe informații (mai ales cele provenite din arhivele Securității), dar este o carte esențială pentru înțelegerea unei comunități importante și care are nevoie de o altă deschidere, una tolerantă și blândă, din partea noastră, a tuturor. Și e nevoie, desigur, și de conștientizare, și de ieșirea din invizibilitate, măcar cu astfel de cărți.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, https://www.rfi.ro/social-106452-florin-buhuceanu-accept-este-moral-necesara-legea-parteneriatului-civil)
